Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare (CNCAN) din România şi Departamentul pentru Energie al SUA au semnat azi un acord prin care guvernul american va oferi asistenţă financiară şi tehnică pentru echiparea unor instalaţii în România care să poată detecta sursele radioactive.
"Astfel, cele 2 organisme vor coopera în vederea sporirii securităţii fizice a surselor radioactice şi a materialului nuclear special din România. Departamentul pentru Energie al Statelor Unite ale Americii, care face parte din guvernul american, va asigura asistenţa financiară şi tehnică pentru echiparea unor instalaţii din România care să poată detecta sursele radioactive de pe teritoriul României. Experţii americani vor selecta apoi amplasamentele unde este necesar acest echipament, de exemplu la spitale", a declarat azi preşedintele CNCAN, Vajda Borbala, în cadrul unei conferinţe de presă, conform NewsIn.
Dotarea va fi făcută, cel mai probabil, anul viitor. "Tipurile de instalaţii posibile pentru a beneficia de această asistenţă sunt instalaţiile de stocare a deşeurilor radioactive, institutele de cercetare care utilizează surse de acest tip, instalaţiile medicale, instalaţiile de iradiere/sterilizare", a declarat Vajda Borbala.