Conferinţa internaţională de sprijin pentru Ucraina organizată la Paris a permis strângerea a circa un miliard de euro pentru a ajuta populaţia ucraineană să treacă iarna, în timp ce infrastructurile energetice ale acestei ţări sunt devastate de bombardamentele ruseşti, a anunţat astăzi şefa diplomaţiei franceze, Catherine Colonna, transmite AFP, potrivit Agerpres.
Din această sumă, 415 milioane vor fi alocate sectorului energiei, 25 de milioane furnizării apei, 38 de milioane alimentaţiei, 17 milioane sănătăţii, 22 de milioane transporturilor, iar diferenţa de 493 de milioane de euro încă nu a fost repartizată pe domenii.
''Ţara noastră nu se va scufunda în întuneric'', a declarat la Paris premierul ucrainean Denis Şmîgal, care a vorbit despre un ''semnal puternic'' de sprijin pentru Ucraina din partea ''lumii civilizate''.
''Ajutorul atinge sau chiar depăşeşte cele 800 de milioane de euro'' cerute de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, a declarat la rândul ei şefa diplomaţiei franceze.
Bombardamentele ruseşti cu rachete şi drone asupra infrastructurilor energetice ucrainene au început în octombrie ca represalii după explozia care a avariat podul Crimeii.
Premierul Şmîgal a precizat ieri că ''toate hidrocentralele şi termocentralele au fost avariate şi 40% din reţeaua de înaltă tensiune a fost avariată în diferite grade'', după cele opt serii de raiduri ruseşti cu rachete şi drone care au ţintit sistemul energetic ucrainean, astfel că în prezent există un ''deficit semnificativ de generare'' a electricităţii.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 13.12.2022, 20:43)
Ucraina ptr.iarna asta va mai cumpara 2 miliarde m3 gaz
de la rusi din banii de ajutoare primite a declarat azi Zelenski,
bani murdari sau nu ?!
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 14.12.2022, 05:20)
Daca le cumpara cu ruble sunt bani murdari.