Reprezentanţii Guvernului au hotărît, în şedinţa de săptămîna trecută, să lanseze o dezbatere publică pe marginea reformei sistemului electoral. Ministrul pentru relaţia cu Parlamentul, Bogdan Olteanu, a anunţat, ieri, că pentru modificarea legislaţiei electorale, Guvernul va organiza mese rotunde, cu participarea reprezentanţiilor partidelor politice, ai societăţii civile şi ziariştilor. "Trebuie să stabilim care sînt modalităţile prin care pot fi prevenite posibilele fraude sau erori electorale," a adăugat ministrul, făcînd referire şi la incidentele semnalate la alegerile parlamentare şi prezidenţiale de anul trecut.
Bogdan Olteanu apreciază că elaborarea Codului electoral nu poate fi realizată de un singur partid politic. PSD şi PUR au depus deja, la Camera Deputaţilor, cîte o iniţiativă legislativă pentru modificarea legislaţiei electorale. De asemenea, PNL a înaintat un proiect similar la Senat. Potrivit spuselor domnului Olteanu, toate iniţiativele partidelor vor fi analizate de o comisie specială, la care se vor strînge toate propunerile existente. Aceeaşi comisie va redacta proiectul legislativ care, ulterior, va fi supus aprobării Parlamentului. Ministrul va propune Birourilor Permanente ale Senatului şi Camerei Deputaţilor ca dezbaterile să se desfăşoare public, cu participarea tuturor celor interesaţi de modificarea legislaţiei electorale.
Bogdan Olteanu a mai afirmat că Guvernul va lua în calcul şi propunerile societăţii civile, mai ales că a intrat deja în posesia Codului electoral propus de Asociaţia Pro Democraţia.
Noul Cod va fi adoptat cel mai probabil, conform spuselor ministrului Olteanu, în sesiunea parlamentară din toamnă. În opinia sa, o astfel de iniţiativă legislativă trebuie adoptată cu unul sau doi ani înaintea alegerilor.