Holde Agri Invest SA, unul dintre cei mai mari operatori de terenuri agricole din România, raportează venituri preliminare de 107,1 milioane de lei în 2024, în creştere cu 8% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, conform unui comunicat transmis redacţiei.
Potrivit sursei citate, pe parcursul anului trecut, compania a exploatat o suprafaţă de 16.321 de hectare, +19% faţă de 2023, din care 1.759 de hectare au fost cultivate în regim ecologic.
"Pentru Holde Agri Invest, 2024 a fost un an de restructurare şi adaptare. De la începutul toamnei din 2024, am implementat măsuri de eficientizare operaţională şi control strict al costurilor şi am suspendat planurile de extindere pentru a ne concentra pe stabilizarea activităţii existente. În prezent, la nivelul echipei de conducere avem o strategie clară de redresare, bazată pe creşterea productivităţii şi implementarea unor soluţii care să stabilizeze compania pe termen mediu şi să creeze o bază solidă pentru creştere pe termen lung. Ne vom concentra pe îmbunătăţirea productivităţii agricole, reducerea costurilor operaţionale şi diversificarea surselor de finanţare, astfel încât să consolidăm poziţia companiei pe piaţa agricolă din România. Deşi provocările nu vor dispărea peste noapte, credem că măsurile implementate şi determinarea echipei noastre vor permite Holde Agri Invest să revină treptat pe un trend de creştere sustenabilă. Mulţumesc tuturor acţionarilor noştri pentru încrederea acordată în această perioadă dificilă. Rămânem dedicaţi obiectivului de a construi un model de business eficient, rezistent şi capabil să genereze valoare pe termen lung", a declarat Bogdan Serghiescu, CEO al Holde Agri Invest.
În 2024, fermele din portofoliul Holde au cultivat în regim convenţional grâu, rapiţă, floarea soarelui, porumb, mazăre, cartofi, sfeclă, orz, precum şi în regim bio grâu, mazăre şi floarea soarelui. Grupul a obţinut în 2024 o producţie totală de 51.538 tone, din care 2.712 tone din culturi ecologice, comparativ cu o producţie totală de 56.550 tone în 2023. Campania de culturi de toamnă a anului agricol 2023-24 a generat recolte totale de 30.608 tone, în scădere cu 21% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, din care 1.818 tone din culturi ecologice, în creştere cu 5%. Producţiile obţinute au fost influenţate în mod negativ de condiţiile meteorologice nefavorabile, precum lipsa precipitaţiilor şi seceta pedologică, se precizează în comunicat.
Indicatorul EBITDA la nivelul anului 2024 s-a ridicat la 3,3 milioane de lei, comparativ cu o valoare negativă de 9,7 milioane de lei în 2023, creşterea fiind determinată, în principal, de diminuarea semnificativă a costurilor de producţie, datorată scăderii costurilor cu inputurile, mai ales a costurilor îngrăşămintelor. Un alt motiv este optimizarea costurilor logistice comparativ cu anul 2023, prin utilizarea unor alternative mai ieftine, precum transport cu barja şi pe calea ferată în detrimentul transportului rutier. De asemenea, a fost redus numărul de angajaţi prin optimizarea proceselor de producţie, dar şi prin finalizarea integrării fermelor achiziţionate în anul 2023.
Pierderea netă de 23,8 milioane de lei înregistrată în 2024 reprezintă o reducere de 30% comparativ cu 2023, în principal, din diminuarea cheltuielilor de exploatare, optimizarea costurilor operaţionale şi reducerea personalului.
Anul 2024 a fost unul dintre cei mai dificili din istoria recentă a Holde Agri Invest şi a întregului sector agricol din România. Agricultura românească a fost afectată profund de o combinaţie de factori externi şi interni în ultimii doi ani, care au pus presiune pe fermieri şi operatorii din industrie. Printre provocările majore s-au numărat creşterea explozivă a preţurilor la îngrăşăminte în 2022, urmată de scăderea preţurilor produselor agricole în 2023, care nu au acoperit costurile de producţie. În 2024, seceta care a afectat sudul României a lovit puternic şi cele cinci nuclee ale Holde Agri Invest, ceea ce a agravat şi mai mult situaţia grupului.
Acţiunile Holde Agri Invest sunt listate pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti din data de 1 octombrie 2020 şi se tranzacţionează sub simbolul bursier HAI, se mai menţionează în comunicat.
Opinia Cititorului