Hoteluri de 2, 3 şi 4 stele sunt scoase la vânzare în Eforie Nord şi Eforie Sud

G.D.
Piaţa de Capital #Construcţii / 12 ianuarie 2023

Hoteluri de 2, 3 şi 4 stele sunt scoase la vânzare în Eforie Nord şi Eforie Sud

Investitorii interesaţi să dezvolte afaceri pe litoralul Mării Negre, cea mai importantă zonă turistică din România, au acum posibilitatea de a achiziţiona hoteluri de 2, 3 şi 4 stele în staţiunile Eforie Nord şi Eforie Sud, conform unui comunicat remis redacţiei. Activele sunt scoase la vânzare de THR Marea Neagră, companie în care Transilvania Investments deţine pachetul majoritar de acţiuni, fiind parte din strategia de repoziţionare a portofoliului pe care fondul îl deţine în sectorul ospitalităţii. Vânzarea celor 6 hoteluri va avea loc prin licitaţii programate începând cu data de 25 ianuarie, caietele de sarcini fiind deja disponibile la sediul THR Marea Neagră.

Potrivit sursei citate, cu peste 200 de camere şi un centru wellness foarte apreciat de turişti, Complexul Bran-Brad-Bega din Eforie Nord este cel mai important activ din lista propusă investitorilor. Unitatea este cotată la 4 stele, iar amplasarea pe plajă şi facilităţile suplimentare (piscină exterioară, bar, etc) permit dezvoltarea unor concepte de tip all inclusive din ce în ce mai solicitate de turiştii români. Tot în Eforie Nord, sunt scoase la vânzare şi hotelurile de 2 stele Jupiter şi Venus şi hotelul Diana de 3 stele. Pentru zona Eforie Sud, hotelurile Capitol şi Măgura oferă o capacitate totală de peste 300 de camere într-o staţiune tradiţional dedicată turismului de familie.

După vânzarea acestor hoteluri, Transilvania Investments se va concentra pe dezvoltarea celor peste 3.500 de locuri de cazare de pe litoral ce rămân în administrare directă sau indirectă. Alte aproape 3.400 de locuri de cazare în ţară sunt deţinute de fondul de investiţii în staţiunile Băile Felix, Covasna, Tuşnad, Buziaş, Predeal şi Braşov, precum şi în Ploieşti.

"Fiecare unitate de cazare din portofoliu are în definire o strategie individualizată, adaptată condiţiilor de piaţă şi cu viziune pe termen lung, ce-i va permite să-şi atingă potenţialul maxim. Transilvania Investments rămâne cel mai important investitor din turism în România ca active administrate iar rolul nostru e să susţinem o dezvoltare coerentă, în interesul investitorilor noştri ", spune Radu Roşca, preşedinte executiv Transilvania Investments.

Alte active scoase la vânzare includ complexul de tratament Băcile Reci din Eforie Sud şi un restaurant cu capacitate de aproape 700 de locuri în Saturn. Programul complet al licitaţiilor pentru vânzarea hotelurilor din Eforie Sud şi Eforie Nord:

25 ianuarie a.c.

Complex hotelier Venus din Eforie Nord - ora 10.00

Hotel Jupiter din Eforie Nord - ora 14.00

26 ianuarie a.c.

Complex hotelier Capitol din Eforie Sud - ora 10.00

Complex hotelier Magura din Eforie Sud - ora 12.00

Complex hotelier Brad-Bran-Bega din Eforie Nord - ora 14.00

27 ianuarie a.c.

Bai Reci namol din Eforie Sud - ora 10.00

30 ianuarie a.c.

Complex hotelier Diana din Eforie Nord - ora 10.00

Grup Gospodaresc Eforie si Ateliere din Eforie Nord - ora 12.00

Grup Gospodaresc Jupiter din Jupiter - ora 14.00

31 ianuarie a.c.

Restaurant Pelican din Saturn - ora 10.00

Teren liber in suprafata de 21.366 mp din Saturn - ora 12.00

Caietele de sarcini se pot achiziţiona de la sediul societăţii THR Marea Neagră din str. Lavrion nr. 29, Mangalia sau în format electronic, se menţionează în comunicat.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Acum intelegem de ce inchirierile au fost de fatada facute pentru a acoperii prostul management al TRANSI.

    Dar ei se premiaza cu actiuni gratuite pe care le rascumpara din piata la valoarea pitii si TRANSI inregistreaza pierdere in contabilitate cu actiunile SOP. 

    Transilvania a ajuns cea mai scumpa agentie imobiliara din romanica. Oare actionarii care au mai ramas, nu vad ca niste marionete conduc asa zisul fond de investitii?!?

    Cand dai 700 -800 euro pentru un caiet de sarcini(pentru fiecare hotel in parte trebuiie achizitionat un caiet) si apoi sa vezi ca oamenii cer pe niste ruine sume de 3-4-5 milioane euro realizezi ca ei vor de fapt sa vanda caiete de sarcini.Auzi,se vand caiete de sarcini in format electronic.Ai un fisier pe care poti sa-l distribui fara sa ai cheltuieli(hartie ,tus) la toti cei interesati,ai pui sa semneze un contract de confidelitate si speri ca din cei 3-4-5 sute de doritori se gasesc 3-4 licitatori pentru fiecare imobil in parte .Asta in cazul in care se doreste sa imobile si nu caiete de sarcini.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb