"HSBC Holdings" Plc, cea mai mare instituţie de credit din Europa, ar putea amâna până în 2016 decizia privind mutarea sediului său central din Londra, după cum afirmă directorul executiv al instituţiei, Stuart Gulliver, care apreciază că măsurile recente luate de guvernul britanic par să fie pozitive pentru sectorul financiar.
În luna aprilie, HSBC anunţa că ar putea lua în calcul mutarea sediului său central din Londra, după ce vor fi anunţate noile reglementări din sectorul bancar, iar o decizie va fi luată anul acesta. Acum, Stuart Gulliver spune că grupul HSBC nu este presat de timp, iar decizia privind sediul ar putea fi luată anul viitor.
Mai mulţi investitori HSBC au cerut mutarea sediului băncii din Londra după majorarea taxei pe bănci în Marea Britanie, ţara de origine a HSBC. În condiţiile în care are mai multe active decât orice altă bancă britanică, HSBC a fost cea mai afectată de taxa pe bănci, fiind nevoită să achite 750 de milioane de lire sterline (1,1 miliarde de dolari) anul trecut.
Dar, guvernul de la Londra a decis reducerea taxei pe bănci şi a făcut unele concesii privind normele referitoare la desprinderea diviziilor locale de retail de operaţiunile riscante.
Potrivit speculaţiilor, HSBC ar fi luat în calcul mutarea sediului în Asia, unde banca realizează operaţiuni semnificative.
Recent, HSBC a anunţat că reduce cu 10% salariile a sute de colaboratori (angajaţi part-time) de la divizia globală de investment banking din Londra, pe care îi va obliga să intre în concediu fără plată timp de două săptămâni, în vederea reducerii costurilor.