IANUARIE FINANCIAR Luna ianuarie în cifre

Ziarul BURSA #Macroeconomie / 5 februarie 2021

Luna ianuarie în cifre

1 ianuarie

- Preţurile pentru furnizarea energiei electrice la clienţii casnici nu mai sunt reglementate de către Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).

4 ianuarie

- Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) îi solicită preşedintelui Klaus Iohannis (prin Parchetul General) încuviinţarea punerii sub urmărire penală a fostului ministru al Mediului, Costel Alexe, pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi instigare la delapidare.

- Banca Naţională a României (BNR) anunţă că, la data de 31 decembrie 2020, rezervele valutare la această instituţie se situau la 37.379 milioane euro, faţă de 33.393 milioane euro la 30 noiembrie 2020. Nivelul rezervei de aur s-a menţinut la 103,6 tone, cu o valoare de 5.138 milioane euro. Rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) erau, la 31 decembrie 2020, de 42.517 milioane euro, faţă de 38.447 milioane euro la 30 noiembrie 2020.

- Euro - la cel mai redus curs al lunii faţă de leu: 4,8691 RON, potrivit BNR.

5 ianuarie

- Klaus Iohannis aprobă cererea DNA care îl priveşte pe ex-ministrul Costel Alexe.

- Gramul de aur atinge preţul maxim al lunii: 248,2248 lei, conform BNR.

6 ianuarie

- Dolarul atinge cel mai mic curs al lunii faţă de moneda noastră: 3,9468 lei, conform BNR.

7 ianuarie

- DNA informează că fostul ministru liberal al Mediului, Costel Alexe, este urmărit penal pentru luare de mită şi instigare la delapidare.

8 ianuarie

- Ministerul Sănătăţii anunţă primul caz de COVID-19 cu noua tulpină din Marea Britanie.

- Cursul francului elveţian atinge cel mai redus nivel al lunii faţă de moneda noastră: 4,4915 lei, conform BNR.

11 ianuarie

- Ministerul Afacerilor Externe anunţă că ambasadorul SUA în România, Adrian Zuckerman, îşi va încheia mandatul la numai un an de la numirea sa.

- DNA solicită, prin Parchetul General, preşedintelui Klaus Iohannis încuviinţarea punerii sub urmărire penală a lui Călin Popescu Tăriceanu, pentru fapte de corupţie care ar fi fost săvârşite în perioada în care acesta a fost prim-ministru.

12 ianuarie

- Guvernul aprobă prelungirea cu 30 de zile a stării de alertă pe teritoriul ţării, începând cu data de 13 ianuarie.

13 ianuarie

- Guvernul aprobă hotărârea prin care stabileşte valoarea salariului minim pentru anul 2021 la 2.300 de lei.

- Curtea Constituţională admite obiecţia ridicată de fostul guvern Orban cu privire la legea prin care Parlamentul a modificat OUG 135/2020 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2020.

- BNR informează că, în perioada ianuarie - noiembrie 2020, contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 9.763 milioane euro, comparativ cu 9.655 milioane euro în perioada ianuarie-noiembrie 2019.

14 ianuarie

- Preşedintele Klaus Iohannis anunţă că majoritatea şcolilor se vor redeschide în 8 februarie.

- DNA informează că a dispus efectuarea urmăririi penale faţă de Liviu Dragnea, fost preşedinte al Camerei Deputaţilor, pentru săvârşirea a două infracţiuni de trafic de influenţă.

- Gramul de aur, cotat la nivelul minim al lunii: 236,8801 lei, potrivit BNR.

15 ianuarie

- DNA îl pune sub urmărire penală pe Călin Popescu Tăriceanu pentru fapte de corupţie.

- Consiliul de administraţie al BNR decide reducerea ratei dobânzii de politică monetară la 1,25% pe an, de la 1,50% pe an, începând cu data de 18 ianuarie 2021; reducerea ratei dobânzii pentru facilitatea de depozit la 0,75% pe an, de la 1% pe an, şi a ratei dobânzii aferente facilităţii de creditare (Lombard) la 1,75% pe an de la 2% sută pe an.

- Preşedintele Klaus Iohannis se vaccinează într-un eveniment public la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila", marcând debutul etapei a II-a a campaniei naţionale de vaccinare anti-Covid.

16 ianuarie

- Premierul Florin Cîţu s-a vaccinat anti-Covid la Spitalul Militar din Capitală.

18 ianuarie

- Francul atinge cursul maxim al lunii faţă de moneda noastră: 4,5329 lei, potrivit datelor BNR.

- Dolarul ajunge la cel mai ridicat curs al lunii faţă de leu: 4,0405 RON, conform BNR.

20 ianuarie

- Ambsadorul american la Bucureşti, Adrian Zuckermann, îşi încheie mandatul.

- Guvernul aprobă un memorandum care stabileşte calendarul modificărilor legilor justiţiei şi al desfiinţării Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie.

25 ianuarie

- DNA declanşează acţiunea penală împotriva lui Călin Popescu Tăriceanu.

- Teatrele, cinematografele, restaurantele, barurile, cafenelele şi sălile de jocuri de noroc din Bucureşti se redeschid la interior, la 30% din capacitate.

26 ianuarie

- Euro atinge cursul maxim al lunii faţă de leu: 4,8746 lei, potrivit cifrelor BNR.

27 ianuarie

- Guvernul modifică Codul Administrativ, stabilind că prefecţii şi subprefecţii trec din rangul înalţilor funcţionari publici în cel al demnitarilor, cu drepturile salariale aferente.

- Ministerul Finanţelor anunţă că deficitul bugetar a fost de 9,79% din PIB în 2020, dublu faţă de 2019. Valoarea deficitului a ajuns la 101,9 miliarde lei.

- Premierul Florin Cîţu declară că nu sunt tensiuni în coaliţia de guvernare în privinţa discuţiilor pe marginea bugetului de 2021, însă fiecare ministru trebuie să prezinte "un set de măsuri de reformă".

- PSD prezintă un proiect alternativ la bugetul de stat, considerând că populaţia trebuie să cunoască alternativa la "austeritatea" propusă de Guvern.

- BNR anunţă că masa monetară în sens larg (M3) a înregistrat, la sfârşitul lunii decembrie 2020, un sold de 487.450,5 milioane de lei. Aceasta a crescut cu 2,1% (1,8% în termeni reali) faţă de luna noiembrie 2020, iar în raport cu decembrie 2019 s-a majorat cu 15,3% (13% în termeni reali).

- Soldul creditului neguvernamental acordat de instituţiile de credit a crescut în luna decembrie 2020 cu 0,5% faţă de noiembrie 2020 (0,1% în termeni reali), până la 282.370 milioane lei. Creditul în lei, cu o pondere de 69,5% în volumul total al creditului neguvernamental, s-a majorat cu 0,8%, iar creditul în valută exprimat în lei, cu o pondere de 30,5% în totalul creditului neguvernamental, a scăzut cu 0,2% (-0,1% exprimat în euro).

- Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2019, creditul neguvernamental a sporit cu 5,5% (3,4% în termeni reali), pe seama creşterii cu 8,5% a componentei în lei (6,3% în termeni reali) şi a scăderii cu 0,6% a componentei în valută exprimată în lei (-2,5% exprimat în euro).

28 ianuarie

- Curtea Constituţională a României (CCR) decide că plafonarea dobânzilor la credite este neconstituţională.

- Ministrul Muncii, Raluca Turcan, anunţă că va începe evaluarea dosarelor de pensie, etapă premergătoare recalculării pensiilor.

29 ianuarie

- Incendiu la spitalul de boli infecţioase "Matei Balş" din Capitală, în urma căruia şi-au pierdut viaţa, până acum, 11 pacienţi.

- Scandal la Primăria Municipiului Bucureşti: Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, nu le-a permis consilierilor generali accesul în sala de şedinţă a CGMB din cauza restricţiilor, cerând prezenţă doar în sistem online. PSD susţine că Bucureştiul a ieşit din scenariul roşu (impus de pandemie), astfel că şedinţele se pot ţine cu prezenţa consilierilor în sală.

30 ianuarie

- Vlad Voiculescu, ministrul Sănătăţii, anunţă măsuri după tragedia de la "Matei Balş", care privesc sporirea siguranţei pacienţilor din spitale şi crearea unui call-center, la nivelul fiecărei unităţi medicale, prin intermediul căruia aparţinătorii pot afla informaţii despre rudele internate.

31 ianuarie

- Autorităţile anunţă că numărul total de cazuri confirmate cu Covid-19 ajunge la 728.743. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 410 persoane sunt reconfirmate pozitiv. De la începutul pandemiei au fost înregistrate, în ţara noastră, 18.335 de decese, iar 674.594 de persoane au fost vindecate. Potrivit Grupului de Comunicare Strategică, pe teritoriul României erau, la finele lunii ianuarie, un total de 7.763 de persoane internate cu Covid-19 în unităţile sanitare de profil, dintre care 997 pacienţi la ATI.

- Totodată, 10.355 de persoane se aflau în izolare instituţionalizată, iar 39.789 - în izolare la domiciliu. Alte 57.242 de persoane erau în carantină la domiciliu, sub monitorizare medicală, şi 141 de persoane în carantină instituţionalizată. Până la 31 ianuarie, la nivel naţional au fost prelucrate 5.443.737 de teste Covid-19 RT-PCR şi 118.111 teste rapide antigenice.

- La finalul lunii ianuarie erau vaccinate 585.218 persoane împotriva coronavirus, din care 479.021 de persoane au fost vaccinate cu prima doză, iar 106.197 au primit şi doza de rapel.

- Indicele BET, care reuneşte cele mai lichide 17 acţiuni de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), cu excepţia SIF-urilor, a urcat cu 5,11% în ianuarie, fat,ă de sfârs,itul anului trecut, încheind luna la 10.306,47 puncte.

- Indicele BET-XT, care reflectă evoluţia celor mai lichide 25 de acţiuni de la BVB, s-a apreciat cu 5,22%, la 917,08 puncte, iar BET-NG, al companiilor energetice şi de utilităţi, cu 9,27%, la 757,4 puncte, înregistrând cea mai bună evoluţie dintre coşurile de acţiuni de la BVB, luna trecută.

- Cu o creştere de 16,8%, la 89 lei, acţiunile Conpet Ploieşti au avut cel mai ridicat avans dintre titlurile incluse în indicele BET-XT, în ianuarie.

- Acţiunile Nuclearelectrica au urcat cu 14,78% în ianuarie, la un maxim istoric de 20,5 lei.

- Cea mai slabă evoluţie de luna trecută, din indicele BET-XT, a fost bifată de acţiunile prestatorului privat de servicii medicale MedLife: -4,91%, la 10,65 lei.

- Indicele BET-FI, al celor cinci SIF-uri şi Fondul Proprietatea (FP), a urcat cu 4,76%, la 45.128,61 de puncte, aceasta fiind cea mai redusă creştere din rândul indicilor BVB.

- Acţiunile FP au crescut cu 4,14%, la 1,51 lei, într-o lună în care au atins un nou maxim istoric, de 1,525 lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb