IGPR:  Peste 3.000 de poliţişti acţionează pentru desfăşurarea în siguranţă a Bacalaureatului

Laura Boico
Miscellanea / 4 iulie 2016

Peste 3.000 de poliţişti acţionează suplimentar pentru desfăşurarea în condiţii de linişte şi siguranţă a Bacalaureatului, ale cărui probe scrise au început astăzi, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române.

IGPR a dispus suplimentarea dispozitivului curent, pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale în zona centrelor de examinare, centrelor unde sunt constituite comisii/subcomisii de evaluare a lucrărilor şi de soluţionare a contestaţiilor, precum şi pe timpul transportului lucrărilor de la centrele de examen la centrele zonale de evaluare, respectiv de la centrele zonale de evaluare la centrele de contestaţii şi retur.

Din totalul efectivelor suplimentare care asigură măsurile de ordine în zona unităţilor de învăţământ, 2.147 de poliţişti sunt de la structurile de ordine publică, iar 664 sunt de la rutieră, restul fiind de la alte structuri ale Poliţiei Române.

"Echipajele din teren vor acţiona pentru a depista şi lua măsurile legale faţă de persoanele care, prin comportamentul sau activităţile pe care le desfăşoară, afectează climatul de siguranţă publică. În acest sens, cele peste 1.900 de centre de examinare sunt incluse în itinerariile de patrulare ale poliţiştilor", se arată în comunicat.

De asemenea, poliţiştii rutieri vor acţiona pentru fluidizarea traficului rutier, prevenirea accidentelor rutiere, precum şi a ambuteiajelor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9768
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5625
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1610
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9082
Gram de aur (XAU)Gram de aur439.0006

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
hipo.ro
solarenergy-expo.ro
pptt.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb