IMPAS ÎN EUROPA Daniel Dăianu: "Există pericolul unei «stagnări seculare», ce poate accentua tensiuni sociale şi politice"

Reporter: Aţi lansat volumul "Marele impas în Europa. Ce poate face România?" Care este răspunsul pe care îl găsesc cititorii în cartea dumneavoastră?

Daniel Dăianu: Sunt unele teze cheie în volum. Uniunea Europeană trece prin cea mai dificilă perioadă din existenţa sa, din cauza dificultăţilor economice acute şi a crizei geopolitice; Uniunea este însă un bun public european, care trebuie protejat. Criza financiară şi economică (Marea Recesiune) continuă pe fondul unei supraîndatorări private şi publice în ţările industrializate; îndatorarea publică a fost accentuată de salvarea sistemelor bancare. Reforma sistemului financiar întâmpină rezistenţa grupurilor interesate. Europa este prinsă şi în menghina unei crize a zonei euro, derivată din aranjamente instituţionale şi de politici defectuoase, cu o fractură între Nord şi Sud. Zona euro are nevoie de politici care să ţină cont că au dispărut instrumente de ajustare macroeconomică şi este nevoie de amortizoare pentru şocuri asimetrice. Uniunea Bancară este o abordare parţială a problemelor structurale ale zonei euro şi este incompletă, având un mecanism de rezoluţiune cu resurse mici şi lipsită fiind de o schemă colectivă de garantare a depozitelor. Există pericolul unei "stagnări seculare", ce poate accentua tensiuni sociale si politice. Avem o criză geopolitică (războiul din Ucraina), care arată că nu există aranjamente de securitate credibile în Europa, care să protejeze graniţele naţionale. Rezilienţa sistemelor este sub asediu, fiind testată de şocuri convenţionale şi neconventionale, inclusiv atacuri informatice. Se manifestă o ascensiune a mişcărilor politice extremiste în Europa, a xenofobiei şi şovinismului, a tentaţiilor autoritariste, care pun în discuţie viabilitatea proiectului european.

Daniel Dăianu: Aderarea la zona euro cere funcţionarea sa mai bună şi convergenţa economică reală. România are o cale europeană, euro-atlantică, ce este un drum istoric şi o opţiune strategică; dar ţara rămâne o periferie în Uniune, chiar dacă decalajele faţă de media UE s-au redus. Evitarea capcanei venitului mediu/loc (middle income trap) înseamnă să foloseşti şi să învingi mecanismele de piaţă, să investeşti masiv în capital uman. Trăim ani cu mari incertitudini, cu multiple bifurcaţii de circumstanţe.

Reporter: Ce efecte vedeţi, în plan economic, ca urmare a schimbărilor la nivel politic, după alegerile prezidenţiale, în ţara noastră?

Daniel Dăianu: Până una alta, este vorba despre acelaşi guvern. Repere de bază ale politicii economice în România decurg din apartenenţa la UE (cu regimul privind disciplina fiscală, regulile pieţei unice, coordonarea unor politici, etc) şi acordurile cu partenerii externi. Între date ce contează pentru judecăţi macroeconomice enumăr câteva. Starea finanţelor publice s-a ameliorat mult prin aducerea deficitului bugetar structural (care ţine cont de ciclul economic) de la circa 9% în 2009 la circa 1% din PIB în 2014. Drept este însă că o mare parte din această corecţie s-a realizat prin comprimarea drastică a investiţiilor de capital publice. Deficitul de cont curent a ajuns la 0,6% din PIB anul trecut, ceea ce aşază România în rând cu celelale economii emergente din Europa centrală şi de răsărit. Execuţia bugetară din 2014 a fost influenţată de descurajarea unor cheltuieli (aşa numitul efect DNA) şi este de presupus că veniturile fiscale crescute în 2015 rezultă şi din activitatea ANAF. Investiţii publice la un nivel scăzut, efect probabil al descurajării risipei şi sifonării banului public, poate lovi însă potenţialul de creştere economică, dacă nu vor reveni la un nivel care să asigure dezvoltarea infrastructurii de bază şi producţia de bunuri publice esenţiale.

Reporter: Noul Cod Fiscal a fost criticat de numeroşi analişti, dar şi de FMI. Cum estimaţi impactul asupra economiei al măsurilor din noul Cod?

Daniel Dăianu: Dacă există spaţiu fiscal merită să readucem TVA la un nivel rezonabil. Este bine că se reduce TVA la alimente de bază aşteptându-se totodată să se vadă cum va decurge execuţia bugetară în 2015 - pentru a cântări alte măsuri fiscale ce vizează anii următori. Prudenţa are valoare în condiţiile date, mai ales că excedentul bugetar rezultă şi din cheltuieli neefectuate. Reducerea TVA are sens într-o ţară în care mulţi cetăţeni au venituri submodeste dacă impactul s-ar vedea în preţuri diminuate la alimente de bază. Ar putea ajuta şi producători autohtoni, care se luptă cu concurenţa neloială. Nu este cazul să ne propunem transformarea României în ţara din UE cu cele mai scăzute taxe şi impozite. Cota unică de 16% ne plasează între ţările UE cu impozite pe venituri şi profit dintre cele mai mici. Un "dumping fiscal" nu ar avea eficacitate şi ar stârni ostilitate. Se va putea modifica şi CAS dacă evoluţia execuţiei bugetare va atesta schimbări în bine de fond, nu conjuncturale. Reducerea TVA poate afecta inflaţia în a doua parte a anului. Dar nu cred într-un scenariu deflaţionist la noi; nu cred că va influenţa expectaţii inflaţioniste, inflaţia de bază.

Reporter: Ce efecte vă aşteptaţi să aibă programul de relaxare cantitativă al BCE asupra pieţelor din România?

Daniel Dăianu: Sunt câteva canale prin care s-ar simţi acest program. Unul ar fi evitarea intrării întregii zone euro în deflaţie prelungită, care ar micşora şansele de revenire economică în zona euro. Iar România depinde enorm de zona euro. Vedem că Mario Draghi vorbeşte de o posibilă evoluţie ciclică, la nivel scăzut, a economiei europene nefiind convins că asistăm la relansare autentică. Sunt voci care susţin că nu ar trebui să ne temem de deflaţie. Opinia mea, pe care am exprimat-o şi în discuţii cu experţi ai Băncii de Reglementări Internaţionale, este că deflaţia este periculoasă când este acompaniată de declin economic, de devalorizări interne care pot conduce la spirale periculoase între salarii şi preturi, în condiţii de supraîndatorare. Aşa s-a întâmplat de altfel în timpul Marii Depresiuni. Alt canal ar fi încurajarea băncilor de a credita, deşi acest pariu este complicat având în vedere că bilanţurile bancare au încă nevoie de reparaţii şi că există supraîndatorarea sectorului privat (care limitează cererea de credite). Cum spun Koo, Borio şi alţii, avem de-a face cu o recesiune provocată de supraîndatorare (balance-sheet recession), care cere timp pentru a-şi slăbi chingile. Supraîndatorarea gospodăriiilor, a firmelor, în Europa, rămâne o frâna. QE-ul european (n.r. relaxarea cantitativă) ar trebui să fie însoţit de un Plan Juncker mai viguros. Aşa ceva s-ar putea realiza printr-o implicare mai puternică a Băncii Europene pentru Investiţii (EIB), care ar putea să emită obligaţiuni achiziţionabile de către BCE sau alte entităţi. Astfel s-ar mări forţa angajării publice în atragerea de investiţii private şi ar creşte stocul de active financiare din pieţe, care să reducă din presiunea în jos asupra randamentelor.

Reporter: Cum ne afectează problemele economice şi politice din Europa - posibilitatea ieşirii Greciei din zona Euro, tensiunile din Ucraina, situaţia sistemului bancar austriac (Hypo Alpe Adria)? În ce măsură putem evolua independent de aceste probleme?

Daniel Dăianu: Programul economic aplicat Greciei a fost suboptim, nu a ţinut cont suficient de magnitudinea datoriei şi perspectiva de evoluţie economică. Şi FMI a recunoscut această situaţie. Dovada este că după o restructurare masivă a datoriei sale externe ponderea acesteia în PIB este 170%. Grecia trebuie să facă reforme structurale, să combată corupţia şi evaziunea fiscală cu măsuri ferme, dar nu văd cum se poate evita o nouă restructurare a datoriei sale dacă se doreşte evitarea intrării în faliment. Un faliment ar avea consecinţe majore, o probabilă ieşire din zona euro şi posibil chiar din Uniune. Să ne gândim şi la contextul geopolitic, la chestiunea cipriotă, la haosul din vecinătatea arabă etc. O ieşire din zona euro ar crea un precedent având în vedere că datoriile sunt mari în nu puţine ţări din această arie, că perspectiva de creştere economică este incertă, că Uniunea Bancară în formare este departe de a oferi o centură de siguranţă. Austria plăteşte pentru supraexpansiunea băncilor sale, pentru goana după market share; au intervenit şi războiul din Ucraina, situaţia economică din Rusia (ca urmare a prăbuşirii preţului la ţiţei şi nu numai). Dar Austria este o ţară bogată, cu o economie solidă, care poate, la nevoie, să îşi ajute băncile.

Reporter: Care sunt şansele ieşirii Greciei din Zona Euro?

Daniel Dăianu: Cred că nu se va produce acest eveniment, cel puţin în viitorul imediat - chiar dacă s-ar putea imagina o ieşire "de catifea". Aceasta ar presupune un ajutor masiv pentru Grecia, un fel de Plan Marshall, care să ajute asigurarea serviciului datoriei publice şi menţinerea legăturilor financiare cu sistemul european al băncilor centrale, cu sistemele bancare din zona euro. Ieşirea Greciei ar pune în discuţie zona euro ca o construcţie ireversibilă. Opinii potrivit cărora uniunea monetară poate funcţiona cu ieşiri şi reveniri de ţări, în funcţie de circumstanţe (bănuiesc făcându-se analogii cu regimul etalonului aur) mi se par stranii.

Reporter: Credeţi că relaxarea cantitativă din Europa va avea efectele din SUA? Totuşi, compania elveţiană de reasigurări Swiss Re a transmis că dobânzile artificial de scăzute din Statele Unite au costat deponenţii americani 470 miliarde de dolari. Cum cuantificati efectele "represiunii financiare"?

Daniel Dăianu: QE face parte din ceea ce numim măsuri neconvenţionale, pe care bancherii centrali le-au adoptat în condiţii excepţionale neputând miza pe mijoace tradiţionale. Când "capcana lichidităţii" (liquidity trap), ce exprimă creşterea puternică a înclinaţiei spre deţinere de lichiditate, operează intens, când mecanismul de transmisie a politicii monetare este stricat (banii nu circulă, creditul nu se mişcă, iar dobânzile de politica sunt aproape de zero, la zero lower bound), se recurge la injectare masivă de monedă de bază. Friedman, Bernanke şi alţii au considerat că Marea Depresiune din SUA a fost cauzată şi de refuzul Fed-ului (banca centrala a SUA) de a introduce lichiditate în sistem când banii se opreau în "liquidity trap". Handicapul Europei, faţă de SUA, este dublu: nu s-a reuşit o reparare a bilanţurilor băncilor timpurie (programul TARP în SUA, cu toate minusurile, a avut efect pozitiv) şi pieţele de capital joacă un rol mult mai puţin semnificativ decât peste Ocean. Europa este foarte dependentă de bănci pentru creditare şi este o naivitate să credem că pieţele de capital vor reuşi să o scoată din letargie; pieţele de capital nu se pot dezvolta peste noapte. În plus, această dependenţă arată de ce este esenţial că repararea bilanţurilor în bănci să aibă loc. Şi trebuie spus că s-au făcut paşi importanţi în această direcţie. Pe de o parte, băncile ar avea spatele financiar să repornească creditarea; pe de altă parte, bugetele publice ar fi mai puţin periclitate. "Represiunea financiară", adică dobânzi real negative, este întâlnită în istoria economică mai recentă sau îndepărtată. Ai zice că face parte din căile prin care se încearcă reechilibrarea economică, după o bulă speculativă de amploare, care, după cum a remarcat şi Jaime Caruana (şeful BIS), a alocat defectuos resurse în multe economii avansate. O altă cale ar fi o inflaţie înaltă. Nu există o cale uşoară de ieşire din impas şi peste tot întâlnim compromisuri, trade-off-uri în politică economică. Când economia merge bine şansele că numărul câştigătorilor să fie mare cresc rapid; când economia intră în criză, mai ales una adâncă, jocurile cu sumă nulă se înmulţesc, cresc tensiuni distribuţionale, măsuri de politică economică au efecte dureroase. Se comit erori, mai ales când presiunea timpului este mare. Swiss Re are de ce să fie îngrijorată întrucât industria pe care o reprezintă este supusă unui "double hit" (lovitură dublă), atât pe active, cât şi pasive, în condiţiile dobânzilor foarte scăzute.

Reporter: Cum apreciaţi faptul că populaţia HNWI (high net worth individual) este în creştere în această perioadă de criză?

Daniel Dăianu: Programele de relaxare monetară cantitativă au efect mai ales asupra burselor, prin umflarea cotaţiilor. Şi cum familii cu plasamente pe burse sunt, frecvent, cu active apreciabile ele uşor pot intra în categoria menţionată. Este o explicaţie.

Reporter: Care este rolul BNR şi ASF în stabilitatea financiară a ţării?

Daniel Dăianu: Autorităţile de reglementare şi supraveghere ale pieţelor financiare trebuie să colaboreze, formal şi informal. În Europa a apărut ESRB (ca autoritate pentru evaluarea riscurilor sistemice, din perspectiva macroprudenţialităţii), care are corespondent în România în Comitetul Naţional pentru Stabilitate Financiară, ce reuneşte BNR, ASF şi MFP. În SUA există Financial Stabilitty Oversight Board. Pieţele financiare sunt interconectate şi riscuri sistemice apar nu numai în sectorul bancar. Este şi raţiunea pentru care EIOPA (autoritatea pentru reglementarea fondurilor de pensii şi a industriei asigurărilor) şi ESMA (autoritatea europeană pentru reglementarea pieţelor de capital) fac referiri la riscuri sistemice create de conduită şi dimensiunea entităţilor, de funcţionarea pieţelor pe care le reglementează/supraveghează. FSB (Financial Stability Board, ce este corespondent al ESRB la nivel global) şi Comisia Europeană sunt tot mai preocupate de riscurile sistemice create de sectorul bancar umbră.

Reporter: Cum apreciaţi experienţa din cadrul ASF?

Daniel Dăianu: Am încercat să promovez în ASF o abordare axată pe ceea ce numim stabilitate financiară, care este utilă abordării riscurilor sistemice, înţelegerii aspectelor macroprudenţiale. Când am acceptat să merg la ASF la îndemnul unor colegi din BNR, am avut în vedere această abordare. Iar activitatea mea la ESRB şi ESMA mi-a întărit ipoteze de lucru, o gândire, ceea ce am susţinut ca europarlamentar şi în alte ipostaze. La ultima şedinţă a ESMA, unde am reprezentat ASF, am spus colegilor din acel gremium că problemele macroprudenţiale vor deveni din ce în ce mai importante. Aceasta, în condiţiile în care atenţia este acum orientată prevalent spre microprudenţialitate -adică conduită individuală a firmelor pe pieţele de capital. Riscuri sistemice se manifestă pe pieţele de capital, care mişcă cantităţi enorme de resurse financiare. Şi viaţa arată că manipularea pieţelor valutare (vezi scandalul Libor), de alte produse, nereguli din piaţa de capital nu sunt simple accidente, că fac parte din ceea ce am numit o deraiere a finanţei de la reguli bune (am scris şi am vorbit adesea pe această temă); ele sunt un eşec al reglementării şi supravegherii. În noiembrie 2014, după reuniunea G20 de la Brisbane, Mark Carney (şef al FSB şi vicepreşedinte al ESRB) a declarat că problema nu este că sunt câteva mere stricate, ci faptul că "lada ce le ţine este putredă". Conduita unor componente de bază din sistemul financiar a devenit un risc sistemic (vă rog consultaţi şi un comunicat din decembrie 2014 al ESRB în acest sens). Şi când te gândeşti, de pildă, că cei care au înfiinţat Barclays, ce erau quakers, aveau ca deviză: loialitate, integritate şi simţ al responsabilităţii. Fostul şef al acestei bănci, când a fost întrebat într-o audiere parlamentară britanică, dacă ştie care este deviza băncii pe care o conduce a rămas mut. Să vezi şi să nu crezi. Să revin la întrebarea dumneavoastră. Inovaţii instituţionale pe care le-am iniţiat la ASF îndrăznesc să afirm că au adus foloase; mă refer la Direcţia de Supraveghere Integrată şi analiza pieţelor în ansamblu. Au fost voci care au contestat utilitatea Supravegherii Integrate, dar mersul lucrurilor, ce se întâmplă în lume, arată calea de urmat. Şi oameni pe care i-am atras la ASF eu zic că au adus valoare adaugată profesională. Cât priveşte măsuri critice privind companii din sectorul asigurărilor, ele s-au dovedit corecte. Nu trebuie ca piaţa să fie distorsionată de practici rele. Aveam date ale Direcţiei de Supraveghere Integrată care arătau starea gravisimă a unor companii. Intrarea unora în regim special era justificată. Am fost solicitat să conduc un comitet de evaluare a riscurilor pe pieţele emergente în cadrul IOSCO, care este organizaţia mondială a reglementatorilor pieţelor de capital. Şi, la câteva reuniuni ESMA, am fost solicitat să prezint situaţia de pe pieţele emergente. Poziţia amintită de la IOSCO nu se oferă prin rotaţie, ci dacă omologii te susţin. Am refuzat însă fiindcă luasem decizia de a candida pentru un loc în CA al BNR.

Reporter: ASF s-a dorit a fi o instituţie similară BNR. Ce îi lipseşte?

Daniel Dăianu: ASF s-a născut în condiţii foarte dificile, fără un master plan de restructurare. A fost, în esenţă, aducerea celor trei foste entităţi sub o "pălărie" comună. Aceasta se vede şi din înfiinţarea noii entităţi cu vicepreşedinte pentru fiecare dintre cele trei sectoare. Actul normativ de formare a ASF indică preluarea întregului personal, cu drepturile pe care staff-ul le avea, cu remunerare, venituri în general având reper banca centrală. A trecut prin trei faze diminuarea Board-ului, la recomandarea Comisiei şi a FMI. ASF a moştenit deci ce au adus fostele trei entităţi, cu bune şi rele. Restructurarea de fond a început după ce o firmă de consultanţă reputată a pregătit un plan concret; firma a lucrat în anul 2013 şi începutul lui 2014, existând şi recomandări de la Banca Mondială şi Comisia Europeană. În perioada cât a funcţionat în 2013 (fine aprilie-decembrie) ASF a avut un bilanţ financiar pozitiv, care s-a ameliorat în 2014. Bilanţurile unor entităţi preluate au grevat însă exerciţiul bugetar cumulat.

Reporter: Cum apreciaţi ASF în acest moment, faţă de momentul înfiinţării acestei instituţii? Ce părere aveţi despre faptul că încă nu s-a finalizat restructurarea, care iniţial avea termen de un an?

Daniel Dăianu: O restructurare nu se face bătând din palme, în câteva luni. Numai un conducător necugetat ar face restructurarea pe baza unor informaţii sumare, fără un plan serios, fără sfaturi de la cei care au experienţă în asemenea procese. Toate organizaţiile mari, în lume, când trec prin restructurări de adâncime, fac apel la consultanţă serioasă şi alocă timp şi resurse pentru procese atât de anevoioase. Am pledat pentru ca legăturile "incestuoase", tip familie, şi alte vinculaţii problematice, dintre care unele implicau conflicte de interese, să dispară. Nu mai amintesc de personal redundant. În ASF erau nu puţine persoane destoinice profesional, dar şi unele care, cum se spune, "tăiau frunze la câini". Dar aici intervine şi o legislaţie a muncii, care poate pune oprelişti în a merge iute şi radical cu restructurarea. Executivul de acum a făcut paşi decisivi în restructurarea ASF; s-a redus considerabil numărul de angajaţi, s-a încercat optimizarea organigramei. Important este că au fost diminuate taxe percepute de ASF, ceea ce este în interesul pieţelor. Se colaborează cu cei interesaţi în dezvoltarea pieţei de capital autohtone. Se merge înainte cu asanarea pieţei asigurărilor, deşi este un proces foarte dificil, dat fiind contextul economic european foarte complicat.

Reporter: Cum apreciaţi că s-a comportat ASF, în scandalul legat de creditele RCA?

Daniel Dăianu: Piaţa asigurărilor a fost extrem de distorsionată de practici rele şi abuzuri, avusese loc un "race to the bottom" în materie de preţ al poliţelor, din dorinţa de a câştiga cota de piaţă; măsuri erau necesare în ce priveşte tarifele şi combaterea practicilor rele. Să nu omitem că cel nemulţumit de tarife este, adesea, o persoană ce este, totodată, ultragiată de refuzul unor companii să onoreze poliţele emise. Ce vreau să spun este că nu poţi fi de partea ASF când se luptă cu companii ce subminează o bună funcţionare a pieţei şi cu practici abuzive şi să fii împotriva ASF când cere tarife care să echilibreze piaţa, să permită onorarea poliţelor. Aceasta nu înseamnă ca ASF este scutită de comiterea de erori. Dar care organizaţie în lume este infailibilă?

Reporter: Există voci care aduc în discuţie spargerea ASF în două instituţii. Cum vedeţi această idee?

Daniel Dăianu: Esenţial este ca autorităţile de reglementare şi supraveghere să funcţionaze cât mai bine în România. În Europa avem ESMA ţi EIOPA, dar există la nivele naţionale şi autorităţi integrate în întregime pornind de la interconectarea pieţelor. Eu nu am un parti pris din acest punct de vedere. Deoarece, toate formulele organizaţionale de reglementare şi supraveghere ale pieţelor financiare au eşuat nevăzând riscuri sistemice, folosind o paradigmă unilaterală (ca să nu zic greşită). Dar, dacă am sparge ASF acum am dovedi că nu ne-am făcut temele atunci când s-a decis contopirea fostelor trei entităţi; percepţia nu ar fi bună. În afară de situaţia când ar exista raţiuni peremptorii de a recurge la o nouă formulă organizaţională.