Impetum Group lansează Agista, fond de investiţii care dezvoltă companiile locale prin piaţa de capital

G.D
Piaţa de Capital / 31 martie 2022

Andrei Cionca, CEO Impetum Group şi Nicolae Kovacs CEO Agista

Andrei Cionca, CEO Impetum Group şi Nicolae Kovacs CEO Agista

Impetum Group a lansat Agista, primul fond de investiţii din România, cu focus pe piaţa AeRO, care ajută IMM-urile locale să se listeze la bursă, finanţează şi accelerează creşterea acestora prin intermediul pieţei de capital, conform unui comunicat remis redacţiei. Agista porneşte la drum cu o capitalizare de 25 milioane euro, aproape jumătate din tot capitalul ridicat de companiile listate pe piaţa AeRO în 2021 şi are în plan investiţii în 20 companii locale în următorii doi ani, din cele 150 pe care le va analiza.

Potrivit sursei citate, Agista se lansează într-un moment în care, deşi există bani în piaţă: 33,5 miliarde euro în total în depozite bancare deţinute de persoane fizice, aceştia nu ajung la companiile care au nevoie de ei: deficitul de finanţare de tip equity al IMM -urilor este de 4,64 miliarde euro. Dacă doar 1% din capitalul disponibil în depozite bancare, ar veni anual pe piaţa de capital, ar avea un impact semnificativ în acoperirea acestui deficit.

"Bursa de Valori Bucureşti a cunoscut în ultimii ani o dezvoltare corelată cu toate eforturile noastre şi ale întregii comunităţi de a stimula utilizarea pieţei de capital pentru finanţare de către companiile româneşti. Piaţa AeRO a avut şi are din această perspectivă un rol esenţial în a ne apropia şi mai mult de antreprenorii şi companiile pe care aceştia le dezvoltă, iar evoluţia de anul trecut şi din primul trimestru din 2022 este o dovadă palpabilă în acest sens. Vorbim de 27 de companii listate pe AeRO, care au atras capital în valoare de 70 milioane de euro, şi de alte 27 de emisiuni de obligaţiuni în valoare de 63,1 milioane de euro. Evoluţia bună a pieţei AeRO este reflectată şi prin lansarea primului indice dedicat acestei pieţe, BET AeRO, iar înfiinţarea primului fond de investiţii dedicat inclusiv pieţei AeRO de către Impetum Group reprezintă încă un pas spre consolidarea acesteia ca piaţă de creştere a IMM-urilor", a afirmat Radu Hanga, Preşedintele Bursei de Valori Bucureşti.

Spre deosebire de limitările şi dificultăţile pe care IMM-urile le au când vine vorba de finanţări tradiţionale, piaţa de capital oferă mecanisme atractive de accesare a finanţării necesare pentru generarea creşterilor propuse. Cu toate acestea, instrumentele pieţei de capital nu se bucură de popularitatea meritată în rândul companiilor: 60% dintre manageri cunosc "puţin" sau "foarte puţin" BVB şi activitatea acesteia şi doar 12% au accesat finanţare prin piaţa de capital.

"Experienţa şi practica în cadrul comunităţii Impetum Group ne-au învăţat că atunci când business-urile reuşesc să scaleze sustenabil succesul lor are un impact pozitiv asupra întregii societăţi. Tocmai în scopul de a pune umărul la educarea şi maturizarea pieţei de capital din România, am creat prin Agista un prim instrument instituţional românesc dedicat companiilor robuste care îşi doresc să se dezvolte prin listarea la bursa locală. O economie solidă are nevoie de companii sănătoase care să performeze eficient susţinând dezvoltarea. Credem în economia românească şi acţionăm în acest sens", a declarat Andrei Cionca, CEO şi cofondator Impetum Group.

Core business-ului va fi format din investiţii de tipul PRE-IPO, dar şi în acţiunile listate ale companiilor cu potenţial. Mai mult decât un investitor de capital, Agista va fi un partener activ care oferă expertiză complementară antreprenorilor români pentru accelerarea afacerilor lor şi deschiderea accesului la un ecosistem de business relavant, subliniază sursa citată.

"Agista va acţiona ca un investitor ancoră, ce va urmări deţinerea de pachete minoritare, în companii cu cifra de afaceri de 3-15 milioane euro. Tichetul investiţional va fi cuprins între 500.000 - 2,5 milioane euro, iar Agista va acţiona dintr-un rol strategic, la nivel de board, pentru dezvoltarea companiilor", a declarat Nicolae Kovacs, CEO Agista.

Agista Management a fost înregistrată în calitate de administrator de fonduri de investiţii alternative în data de 10.03.2022, iar fondul este în curs de autorizare de către ASF.

Echipa executivă este formată, alături de CEO, din profeşionişti pasionaţi de piaţa de capital, cu abilităţi şi expertiză complementară: Nicolas Pleşea - Senior Investment Manager activează de 15 ani în domeniu financiar, iar Aurel Podariu - Senior Investment Manager are 14 ani experienţă în management pentru companii aflate în dificultate, dar şi în business development. În plus, Agista beneficiează de experienţa şi sinergiile Impetum Group, care vor fi valorizate pentru toate companiile partenere.

Pentru a veni şi în sprijinul antreprenorilor, Agista va dezvolta un program de accelerare dedicat afacerilor mici. Prin acest program Agista va sprijini companiile mici să-şi accelereze, în mod practic, abilităţile şi capabilităţile manageriale, în spirit antreprenorial.

Începând de astăzi, Agista se alătură misiunii Impetum Group de a dezvolta o nouă cultură antreprenorială, bazată pe accesul la piaţa de capital, se arată în comunicat.

Opinia Cititorului ( 14 )

  1. Exact de teparii astia era nevoie pe AERO :))

    Au gaurit PREB,iau amenzi ca incalca legea,plini de dosare,acum s-au intovarasit cu BNET,CODE. 

    Iti dai seama unde urmeaza probleme cand vezi unde o sa intre astia.

    O sa fie insolvente nedeclarate,bidoane si suveici,intra banii intr-o firma ,fac gargara si apoi iau banii aia din depozite la care le sticlesc ochii.Firma astfel capitalizata muta banii in alt bidon.Schema se repeta. 

    1. da, cam asa suna treaba. lanseaza cionca la fonduri de inv zici ca e blackstone, iar noi vestul salbatic :) dar cand te joci la roca cu bani de la dedeman, bt, sucu, parca nu e asa imposibil sa gasesti asa oportunitati pt astfel de capital romanesc :))

    Traducerea : Dragoi are aere prea mari pentru AERO si lasa liber terenul pentru cooperativa mica divizia C

    joaca pase scurte cionca, anghel, logofatu, pitis 

    daca se supara intra si stroe si gardos cu fondurile lor sa bage niste alunecari

    Cat timp stai pe margine o sa fie frumos. Presimt ca unii nu vor rezista, se baga la joc si o sa iasa pe targa ca aia de la FNI.  

    1. mor de ras cum au pus ei ochii pe banii din depozite si tanjesc dupa ei. :))))

    Papusa asta stricata a sifurilor mai are alta poezie decat aia cu/mare realizare indicele aero'?

    De unde scoate cauzalitatile astea,care-i legatura?

    Evoluţia bună a pieţei AeRO este reflectată şi prin lansarea primului indice dedicat acestei pieţe, BET AeRO, iar înfiinţarea primului fond de investiţii dedicat inclusiv pieţei AeRO de către Impetum Group reprezintă încă un pas spre consolidarea acesteia ca piaţă de creştere a IMM-urilor", a afirmat Radu Hanga, Preşedintele Bursei de Valori Bucureşti. 

    1. Asta parca e pe alta lume de cand l-a fugarit Dragoi de la Sif 5.

      :))) 

      BETAeRO anul curent -5,13% 

      BET-BK anul curent -4,96% 

      BET anul curent -2,46% 

      BET-TR anul curent -0,49%

      petardele de pe Aero au explodat deja. 

      azi tranzactii 1,4 milioane lei pe tot rasdaqul capitalizare 14,29 miliarde lei,sute de societati

      prima roca a astora,roc1 tranzactii 2 mii de lei la capitalizare 178 milioane lei 

      poate se gandeste sa renunte la indicele minune,ma gandesc daca cu el nu merg tranzactiile sa schimbam ceva

      si actionariat sel ect..... la roca astia..... HOLDINGROCK1

      sa vezi cand apare HOLDINGROCK2........ HOLDINGROCK3..... 

      Structura actionariat 

      Sursa informatiei: EMITENT Din data: 19.01.2022 

      Actionar Actiuni Procent 

      ROCA INVESTMENTS S.A.10.595.767 59,8815 % 

      ALTI ACTIONARI 6.084.344 34,3854 % 

      BIRLIBA MIHAI 1.014.461 5,7332 % 

      ROCA MANAGEMENT S.R.L. 1 0,0000 % 

      TOTAL 17.694.573 100 %

    Daca nu adera si la asociatia aia a lui Gusta AAF tot degeaba.

    Sa fie bine sa nu fie rau....

    :)))) 

    1. pai gusta de aia s-a dus sef acolo sa fie mai inalt, sa fie vazut mai bine..doar ca el scund, sta calare tot pe chestii mici ca atata poate :)

    Ce tare ! La noi apar prima dată capusele si apoi organismul ( societatea) din care urmează să se hrănească! Sper ca Agista să aibe " reprezentanțe " în Cipru, Elveția ( după modelul Swiss Capital) etc

    1. buna asta.

    nu l-am auzit pe Vizental sa-i laude pe feisbuciuc in grupurile minune

    si cine o sa bage banii in acest asa zis fond de investitii aero?

    firmele voastre roc1,2,3,4 impetum,prebet,fratii logofeti cu holdingul lor, samd.? 

    :))))  

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb