ÎN 2009, Fondurile de pensii, profit de 280 milioane lei, pentru clienţii lor

(A.A.)
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 8 iunie 2010

Dacă anul 2007 a marcat startul fondurilor de pensii facultative, iar 2008 primele contribuţii la fondurile de pensii administrate privat, anul 2009 a fost caracterizat de consolidarea pieţei pensiilor private prin fuziuni, ca parte a unui proces natural de evoluţie a acestui sector financiar. Astfel, un aspect important al evoluţiei pieţei pensiilor private a fost fuziunea dintre patru fonduri de pensii administrate privat din cele 14 existente la începutul anului, astfel încât la finele lui 2009 erau active 12 fonduri în Pilonul II. În cazul Pilonului III, piaţa a cunoscut o diversificare prin demararea colectării contribuţiilor de la participanţii la patru fonduri noi de pensii facultative. În consecinţă, la sfârşitul lunii decembrie 2009, pe piaţa pensiilor private erau active 25 fonduri de pensii private, din care 12 fonduri de pensii administrate privat şi 13 fonduri de pensii facultative şi 17 administratori.

Fondurile de pensii private au înregistrat câştiguri nete în beneficiul clienţilor lor pe parcursul anului 2009, potrivit datelor publicate ieri în Raportul Anual al Comisiei de Supreveghere a Sis­temului de Pensii Private (CSSPP), arată un comunicat al Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR).

Astfel, fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul II) au câştigat 260 de milioane de lei în beneficiul clienţilor lor, în timp ce fondurile de pensii private facultative (Pilonul III) au câştigat 20,4 milioane de lei pentru contributori. În total, fondurile de pensii au înregistrat în anul 2009 un profit net de 280 milioane de lei (66 milioane de euro), exclusiv în beneficiul clienţilor la aceste fonduri de pensii. Aceste sume reprezintă dreptul exclusiv al participanţilor şi sunt nete de comisioanele de administrare, precizează APAPR.

Spre deosebire de fondurile de pensii, societăţile de administrare a acestor fonduri au înregistrat în cursul anului 2009 pierderi contabile totale de 40,7 milioane de lei (9,6 milioane de euro), reprezentând continuarea efortului financiar de susţinere a sistemului de pensii private din România.

În perioada 2007-2009, acţionarii administratorilor de fonduri de pensii private au investit în România sume totale de 500 milioane de euro pentru startul sistemului şi finanţarea activităţii de administrare în primii ani. Potrivit APAPR, aceste investiţii sunt reflectate contabil ca şi cheltuieli şi pierderi nete pentru societăţile de administrare: "Situaţia contabilă derivă din faptul că veniturile obţinute din comisioanele de administrare (percepute clienţilor) sunt mult mai reduse decât cheltuielile operaţionale strict necesare pentru a menţine activitatea de adminis­trare la standarde calitative şi profesionale ridicate. Astfel, acţionarii administratorilor continuă să susţină sistemul de pensii private din România "cu bani de acasă", în condiţiile în care nivelul redus al con­tribuţiilor, precum şi nivelul foarte redus al comisioanelor nu asigură susţinerea financiară a activităţii de administrare".

Criza a frânat creşterea principalilor indicatori din sistemul pensiilor private

Criza financiară din plan intern şi internaţional a determinat în 2009 o uşoară încetinire a creşterii principalilor indicatori din sistemul pensiilor private, respectiv a numărului participanţilor şi a activelor nete ale fondurilor de pensii, se arată într-un comunicat al CSSPP.

Conform datelor raportate la CSSPP, la sfârşitul anului 2009, numărul de conturi ale participanţilor la fondurile de pensii private, Pilonul II şi Pilonul III a fost de 4,75 milioane, în creştere cu 13% faţă de decembrie 2008, iar activele nete în sistem erau de aproape 2,59 miliarde lei.

La 31 decembrie 2009, s-au înregistrat 4.565.116 participanţi la Pilonul II, în creştere cu 13% faţă de decembrie 2008 şi cu 43% faţă de prima lună de colectare, mai 2008. Valoarea activelor nete a fost de 2.384,4 milioane lei, echivalentă cu 564 milioane euro, reprezentând 92% din totalul activelor nete ale fondurilor de pensii private. Trebuie însă amintit faptul că, în anul 2009, cota de contribuţii la fondurile de pensii administrate privat s-a menţinut la nivelul de 2% din baza de calcul stabilită conform legii, similar cu nivelul stabilit pentru anul 2008.

În cazul fondurilor de pensii facultative, Pilonul III, la sfârşitul anului 2009 numărul participanţilor a fost de 187.172 persoane, cu 24% mai mult faţă de decembrie 2008 şi de 4 ori mai mare în perioada decembrie 2009/decembrie 2007. Valoarea activelor nete a fost de 204,04 milioane lei, echivalentă cu 48 milioane euro, în creştere de 2,4 ori faţă de decembrie 2008 şi de 14 ori mai mare în perioada decembrie 2009/decembrie 2007.

Veniturile CSSPP - cu 5,6% peste nivelul bugetat

Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) a înregistrat venituri de 8,12 milioane de lei în 2009, cu 5,6% mai mari decât nivelul bugetat, în timp ce cheltuielile s-au cifrat la 12,98 milioane de lei, cu 3% sub previziunile bugetare.

Potrivit datelor Comisiei, taxele de funcţionare încasate în anul 2009 ar fi înregistrat un volum mai mare cu 25% dacă s-ar fi respectat calendarul iniţial de majorare a contribuţiei la fondurile de pensii private obligatorii, de la 2% la 2,5%.

Constrângerile bugetare au menţinut cota contribuţiei la fondurile de pensii la nivelul din 2008, la 2%.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb