ÎN ACEST AN  ANPC a retras, temporar, de la comercializare zeci de tone de fructe, legume şi peşte

Ziarul BURSA #Companii / 8 iunie 2016

ANPC a retras, temporar, de la comercializare zeci de tone de fructe, legume şi peşte

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a desfăşurat, în acest an, acţiuni de control pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind protecţia consumatorilor la comercializarea legumelor şi fructelor proaspete în magazine alimentare, hipermarketuri şi supermarketuri, pieţe agroalimentare, depozite şi pieţe en-gros.

Potrivit ANPC, au fost controlaţi 2.342 operatori economici şi a fost verificată o cantitate de 304 tone fructe şi legume proaspete, din care circa 100 tone nu se încadrau în prevederile legale.

Urmare deficienţelor constatate, ANPC a dispus oprirea definitivă şi retragerea de la comercializare a 700 kg fructe şi legume improprii consumului uman; oprirea temporară de la comercializare a circa 76 tone fructe şi legume până la remedierea neconformităţilor constatate; aplicarea de 1564 sancţiuni contravenţionale dintre care 670 avertismente şi 892 amenzi contravenţionale în valoare de 2.113.450 lei pentru încălcarea reglementărilor privind protecţia consumatorilor.

În luna mai, Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a retras de la consum caise şi nectarine provenite din Turcia, deoarece depăşeau limita maximă admisă pentru un fungicid.

Ministrul Agriculturii Achim Irimescu a şocat în această primăvară opinia publică, declarând că ţara noastră este o piaţă de mâna a zecea în care se aduc produse din străinatate cu termene expirate, peşte cu viermi intestinali, carne congelată acum câteva decenii. Într-un interviu pentru o publicaţie financiară Irimescu a spus: "Aici este o piaţă în care importatorii se orientează şi aduc produse la sfîrşit de termen de valabilitate sau chiar depăşit. În România sunt cazuri în care salamul se spală cu oţet; se schimbă saramura la brânză, iar branza se bagă din nou la vânzare. Statul nu-şi face datoria, ANPC-ul nu şi-o face. Alţii controlează ce intră din România, noi de ce să nu controlăm ce primim de la alţii?".

ANPC ne-a declarat: "Activitatea de control se desfăşoară în baza programelor de control trimestriale aprobate de Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor cât şi a Planului naţional de control unic integrat, elaborat în conformitate cu cerinţele Regulamentului Comunităţii Europene nr. 882/2004 referitor la controalele oficiale.

Conform atribuţiilor conferite de cadrul legal, în vigoare, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor desfăşoară acţiuni de control asupra produselor existente la comercializare pentru a verifica condiţiile de comercializare, conformitatea parametrilor fizico-chimici cu cei prevăzuţi de actele normative în vigoare sau cu cei declaraţi prin etichetare, a încadrării în data durabilităţii minimale, cât şi a încadrării în prevederile legale privind etichetarea.

Controlul privind încadrarea produselor alimentare, inclusiv a legumelor şi a fructelor în parametrii de siguranţă (precum conţinutul de pesticide etc) şi evaluarea efectului consumului unor astfel de alimente asupra organismului uman excede sfera de competenţă a instituţiei noastre, autorităţile împuternicite în acest domeniu fiind Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi Ministerul Sănătăţii".

Ministrul Agriculturii a mai spus că, tot în ţara noastră, ajung la consum peşti cu viermi, întrucât nu sunt evisceraţi. Achim Irimescu a explicat că, până ajunge peştele la refrigerat, viermii din intestine migrează în muşchi. "Şi ăsta e un peşte contaminat", a mai subliniat ministrul Irimescu.

Specialiştii au spus că viermele anisakis, la care s-a referit ministrul Agriculturii, se găseşte în merluciu, hering, macrou, sardine, morun şi somon. Ioan Liviu Mitrea, parazitolog de la Universitatea de Ştiinte Agricole şi Medicină Veterinară, susţine că aceşti viermi ajung în tubul digestiv unde se pot fixa în stomac, în intestin, duoden, producând inflamaţii, edeme, uneori ulceraţii şi apar gastrite şi duodenite.

În domeniul peştelui şi a produselor din peşte, controlul ANPC desfăşurat în toate judeţele şi în Municipiul Bucureşti, la 557 operatori economici, a constat abateri la un număr de 372 (~67%) de la prevederile legale, în vigoare privind protecţia consumatorilor. A fost verificată o cantitate de cica 68 tone de peşte, preparate şi conserve din peşte, din care circa 22,4 tone (33%) nu îndeplineau prevederile actelor normative în vigoare.

Urmare deficienţelor constatate, organele de control au dispus oprirea temporară de la comercializare a unei cantităţi de 19,8 tone de peşte, preparate şi conserve din peşte, în valoare de 215.084 lei, până la remedierea neconformităţilor constatate; oprirea definitivă de la comercializare a 440 kg de peşte, în valoare de 7625 lei care prezentau data durabilităţii minimale depăşită, sau care afectau interesul economic al consumatorilor. Au fost aplicate 411 sancţiuni contravenţionale constând în 166 avertismente şi 245 amenzi contravenţionale însumând 757.500 lei, pentru încălcarea reglementărilor privind protecţia consumatorilor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb