Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, ieri, că liberalii vor cere suplimentarea ordinii de zi a sesiunii extraordinare a Parlamentului pentru ca ministrul de Finanţe sau premierul să fie convocaţi să prezinte execuţia bugetară pe primele şase luni ale anului şi planul de susţinere a cheltuielilor bugetare realizate prin creşterile de salarii.
"Principala noastră soluţie este aceea de a convoca ministrul Finanţelor sau premierul, care din ei doreşte, să prezinte execuţia bugetară dezastruoasă pe primele şase luni ale anului şi ce plan are Guvernul şi Ministerul Finanţelor pentru a reuşi susţinerea cheltuielilor publice care au fost realizate prin creşterile de salarii în domeniul public şi prin alte categorii de măsuri populiste, astfel încât România să nu intre în procedură de deficit excesiv, astfel încât bugetul României să rămână echilibrat şi să nu fie sacrificate investiţiile publice, să nu fie sacrificate toate celelalte categorii de cheltuieli, cum ar fi cele pentru programul naţional de sănătate sau cheltuielile pentru înzestrarea Armatei", a declarat Ludovic Orban la Târgu Jiu, la finalul şedinţei Biroului Politic Naţional, citat de News.ro.
Camera Deputaţilor şi Senatul vor fi convocate în sesiune extraordinară, începând de marţi, pentru a fi introduse pe ordinea de zi OUG-urile adoptate vineri, privind pensiile speciale, indemnizaţiile pentru creşterea copilului şi salariile poliţiştilor.