ÎN EVENTUALITATEA ALIANŢEI CU "RENAULT-NISSAN", Wagoner nu vrea să plece din fruntea GM

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 20 iulie 2006

Directorul executiv al "General Motors" Corp. din SUA (GM), Rick Wagoner, îşi va păstra funcţia chiar dacă societatea pe care o conduce va realiza o alianţă cu "Nissan Motor" Co. din Japonia şi "Renault" SA Franţa. "Nu intenţionez să-mi părăsesc poziţia din cadrul GM", a declarat, ieri, Wagoner, întrebat fiind dacă va renunţa la funcţie în situaţia în care liderul grupului "Renault-Nissan", Carlos Ghosn, va obţine un loc în consiliul de adminis-traţie al GM, în urma negocierilor care se derulează între cele trei părţi, în vederea unei posibile alianţe.

La finele săptămânii trecute, reprezentanţii celor trei constructori auto au decis să analizeze beneficiile potenţiale ale alianţei. Perioada de analiză este de 90 de zile, iar Wagoner nu crede că în acest timp va fi luată în discuţie modificarea structurii de conducere a GM.

Amintim că, săptămâna trecută, surse apropiate lui Ghosn declarau că acesta aşteaptă să se alăture consiliului de administraţie al GM. În urma negocierilor, este posibil ca "Renault" şi "Nissan" să cumpere, împreună, 20% din GM, iar astfel Ghosn să obţină un loc în consiliul de administraţie al GM, care este format din 12 membri. Drept urmare, Ghosn ar putea influenţa eforturile de reducere a costurilor companiei americane care, în 2005, a înregistrat pierderi de peste 10 miliarde de dolari.

"Dacă vom putea crea valoare, ceea ce ar reprezenta cea mai bună opţiune pentru acţionarii GM, vom fi bucuroşi să ne aliem", a spus Wagoner ieri, în cadrul Târgului Auto Internaţional din Marea Britanie. La această manifestare, GM va lansa modelul subcompact Opel/Vauxhall Corsa.

Pe de altă parte, la acelaşi eveniment, Wagoner a declarat că GM, cel mai mare constructor auto din lume, nu este interesat de un parteneriat cu societatea niponă "Toyota Motor" Corp.

Precizăm că Ghosn s-a alăturat conducerii "Nissan" în 1999, când societatea niponă a preluat prima participaţie la "Renault". În 2001, acesta a fost promovat director executiv, iar în 2003 a devenit co-preşedinte al consiliului de administraţie. În prezent, "Renault" deţine 44% din "Nissan", iar "Nissan" - 15% din "Renault".

Se pare că Wagoner nu este pe placul acţionarului GM care a solicitat discuţii pe marginea unei alianţe cu grupul "Renault-Nissan", miliardarul Kirk Kerkorian, care deţine o cotă de 9,9% din compania americană. Kerkorian nu este încrezător că Wagoner va putea redresa gigantul auto, chiar dacă acesta a revenit la profit în primele trei luni din 2006.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb