ÎN OFERTA DE PRELUARE Familia Ruşanu a cumpărat 0,03% din acţiunile Comat Met

Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 26 mai 2014

Familia Ruşanu a cumpărat 0,03% din acţiunile Comat Met

Familia fostului preşedinte ASF Dan Radu Ruşanu a cumpărat doar 0,03% din acţiunile Comat Met în oferta de preluare, în valoare de aproape 3.900 de lei, dintr-un pachet vizat reprezentând 38,44% din titlurile firmei de închiriere a spaţiilor pentru birouri şi depozitare.

Oferta a fost iniţiată de Anca Daniela Ruşanu, soţia lui Dan Radu Ruşanu, la preţul de 28,61 lei/acţiune, cu 0,9% sub cotaţia propusă acţionarilor minoritari înaintea delistării, de 28,87 lei/acţiune.

Preţul din oferta de preluare a fost cu 43% peste cea mai recentă cotaţie de la bursă a acţiunilor Comat Met, înregistrată pe 8 ianuarie, de 20 lei/titlu. Raportat la preţul de 28,61 lei/acţiune, firma este evaluată la 11,2 milioane lei.

La Comat Met a existat o situaţie mai complicată după ce Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a dispus derularea unei oferte de preluare la trei luni după ce AGA firmei a decis delistarea şi cumpărarea acţiunilor de la acţionarii care nu sunt de acord cu retragerea de pe piaţa Rasdaq.

Lansarea unei oferte de preluare a fost dispusă de ASF la finalul lunii martie, cu câteva zile înainte de începerea perioadei de retragere din acţionariatul firmei înaintea delistării. În acest context, Asociaţia Investitorilor pe Piaţa de Capital (AIPC) a solicitat ASF să clarifice urgent situaţia de la Comat Met, iar instituţia a suspendat pentru două săptămâni retragerea acţionarilor din firmă.

În ziua când ASF a dispus suspendarea retragerii acţionarilor înaintea delistării, Comat Met a informat Bursa şi Depozitarul Central că până la acel moment au fost înregistrate 114 cereri de retragere din acţionariat şi firma a achitat deja 1,3 milioane lei către 24 de acţionari pentru 46.028 de acţiuni (11,73% din capitalul social).

Ulterior, Anca Daniela Ruşanu a depus la ASF documentaţia pentru iniţierea unei oferte de preluare pentru un pachet de 38,4% din acţiunile Comat Met, iar instituţia a aprobat operaţiunea în data de 24 aprilie. Oferta s-a derulat în perioada 5 - 23 mai şi a fost intermediată de casa de brokeraj Estinvest.

Potrivit informaţiilor prezentate de ASF, familia Ruşanu şi alţi acţionari cu care acţionează concertat deţin cumulat 61,5% din acţiunile Comat Met. ASF arată, în decizia emisă la finalul lunii martie, că Dan Radu Ruşanu deţine direct 4,17% din acţiunile Comat Met, iar familia sa încă 39,67% din titluri, potrivit Mediafax. Instituţia menţionează în decizie că Dumitru Ion, membru CA al Comat Met, deţine 17,66% din acţiuni, în timp ce Laurenţiu Coman (preşedinte CA) are 0,02% din titluri, iar Constantin Sebeni (membru CA) 0,01% din acţiuni.

Curtea de Apel Bucureşti a decis la începutul lunii martie arestarea preventivă pentru 30 de zile a fostului preşedinte ASF Dan Radu Ruşanu. Ruşanu a fost reţinut, pe 25 februarie, în dosarul "Carpatica", după ce procurorii DNA au extins urmărirea penală în cazul său, pentru favorizare a infractorului şi influenţare a declaraţiilor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb