ÎN PLIN SCANDAL ASUPRA TARIFELOR RCA ASF a recomandat acţiuni de control al comportamentului excesiv al asigurătorilor şi intermediarilor

C.P.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 23 august 2016

ASF a recomandat acţiuni de control al comportamentului excesiv al asigurătorilor şi intermediarilor

"Societăţile de asigurări au fost îndemnate să facă eforturi pentru atenuarea impactului majorării primelor RCA asupra transportatorilor", potrivit ASF

Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) a formulat propuneri de îmbunătaţire a iniţiativelor de reglementare şi a recomandat Sectorului de asigurări - reasigurări creşterea acţiunilor de identificare, supraveghere şi control al comportamentului excesiv al asigurătorilor şi intermediarilor în asigurări, precum şi propuneri de sancţionare fermă a tuturor abaterilor de la cadrul normativ, etica în activitatea de asigurări şi tratamentul corect al consumatorilor, potrivit unui comunicat de presă transmis după ce Autoritatea a dezbătut Raportul Sectorului de asigurări - reasigurări privind acţiunile întreprinse pentru atenuarea creşterii tarifelor RCA la autoturisme şi autovehicule de transport, având în vedere tendinţa de majorare a primelor RCA în ultimele 8-10 luni.

UNTRR împreună cu celelalte asociaţii patronale din transporturile rutiere vor organiza în data de 15 septembrie 2016 un mare protest la nivel naţional, după ce situaţia transportatorilor rutieri a devenit extrem de critică, conform transportatorilor. Potrivit acestora, majoritatea operatorilor de transport sunt aduşi la faliment după ce tarifele de prima pentru transportul comercial de marfă şi persoane s-au majorat cu peste 300% faţă de anul precedent şi cu peste 500% faţă de anul 2014. Astfel, o poliţa RCA pentru un autotractor - clasa B0 a ajuns în acest moment la preţul de 22.000 lei pe an faţă de 4.000 lei în 2014, potrivit UNTRR.

În acest context, ASF a făcut o sinteză a măsurilor luate până în prezent.

Astfel, ASF a avut consultări cu organizaţiile patronale ale transportatorilor, la sfârşitul anului 2015, precum şi în prima parte a anului 2016, la sediul ASF: "La prima întâlnire (din 22 decembrie 2015), la care au participat şi asigurătorii, au fost inventariate soluţiile posibile pentru stabilizarea primelor RCA şi a pieţei asigurărilor. Propunerile agreate au făcut obiectul unui Protocol semnat de ASF şi de federaţiile patronale ale transportatorilor. Ulterior acestei întâlniri au fost organizate discuţii separate, la sediul ASF, cu UNTRR, COTAR, FORT, APTE 2002 şi ARTRI, au fost detaliate aspectele tehnice ale soluţiilor posibile menţionate în protocol şi s-a stabilit participarea la grupurile de lucru organizate de ASF. Ulterior au mai fost organizate întâlniri ale transportatorilor cu asigurătorii, mediate de ASF".

Autoritatea mai precizează că au fost organizate grupuri de lucru pe problematica asigurărilor RCA, în cadrul ASF, cu participarea reprezentanţilor transportatorilor şi ai societăţilor de asigurare, precum şi a reprezentanţilor Ministerului Finanţelor Publice, Ministerului Transporturilor şi Consiliului Concurenţei: "Pe parcursul a peste trei luni de discuţii, grupurile de lucru au identificat şi adoptat propuneri de măsuri pe termen scurt, mediu şi lung. Propunerile s-au concretizat în proiectul Legii Asigurărilor RCA, în amendamente la Norma RCA nr. 23/2014, precum şi în măsuri operaţionale realizate sau în curs de realizare (baza de date CEDAM, sistemul bonus-malus, transparentizarea metodelor de calcul actuarial, transparentizarea datelor privind frecvenţa evenimentelor şi nivelul de daună etc.)".

ASF mai spune că au avut loc întâlniri repetate, la nivel de grup sau individuale, cu societăţile de asigurări şi cu brokerii de asigurări, cu scopul de a-i determina să fundamenteze mai bine profilul de risc al asiguraţilor, nivelul daunelor potenţiale şi structura primelor bazată pe risc concomitent cu reducerea cheltuielilor de intermediere şi achiziţie. În acelaşi timp, au fost organizate acţiuni de control privind metodologiile de formare a primelor şi calculele actuariale, cu accent pe analiza cauzalităţii creşterii tarifelor RCA, fiind aplicate sancţiuni acolo unde a fost cazul. Societăţile de asigurări au fost îndemnate să facă eforturi pentru atenuarea impactului majorării primelor RCA asupra transportatorilor, să elimine excesele şi primele exagerate din piaţă, conform ASF.

Autoritatea mai adaugă că a elaborat Proiectul Legii RCA, rezultat concret al primului Grup de lucru şi un răspuns la iniţiativa legislativă a Comisiei de buget-finanţe din Senat: "Proiectul de lege, depus deja la Parlament şi avizat de Guvern, a preluat inclusiv propunerile formulate de federaţiile patronale din transporturi şi introduce instituţii juridice noi, precum decontarea directă, reglementarea despăgubirilor pentru vătămari corporale, utilizarea tehnologiilor telematice, încheierea poliţelor pe perioade mai mici etc., care reprezintă totodată şi soluţii sustenabile de reducere a primelor RCA, în general, şi pentru vehiculele de transport în special" .

Conform ASF, au fost introduse reglementări clare referitoare la obligativitatea asigurării proporţionalităţii între daunalitate şi tarifele RCA, clarificări cu privire la Cartea Verde, relaxarea condiţiilor de operare pentru atragerea de noi investitori sau furnizori de poliţe RCA, creşterea competiţiei între canalele de vânzare şi îmbunătăţirea eficienţei canalelor de distribuţie, posibilitatea oferirii de reduceri comerciale şi modificarea tarifelor de primă notificate la ASF numai după o perioadă de minimum 12 luni.

Începând cu luna ianuarie 2016, ASF monitorizează şi analizează evoluţia tarifelor RCA pentru autoutilitare/autocamioane şi vehicule de transport de persoane, în mod sistematic, cu frecvenţă lunară.

Între realizări, ASF mai noatează analize independente de piaţă pentru determinarea unor repere de referinţă la nivelul poliţelor RCA privind nivelul real al frecvenţei evenimentelor, nivelul daunalităţii şi al gradului de acoperire a daunelor potenţiale prin primele notificate la ASF de către asigurători şi analiza privind perioada de dezdăunare şi soluţionare a dosarelor de daună deschise la asigurători în baza poliţelor de asigurare obligatorie auto RCA, în exercitarea atribuţiei principale a Autorităţii de apărare a drepturilor asiguraţilor, şi raportul dezdăunărilor cu nivelul de lichiditate din sistem, respectiv la nivelul fiecărei societăţi de asigurări din piaţă.

Scandalul din piaţa asigurărilor pe tema tarifelor RCA durează de luni bune, iar transportatorii au făcut proteste repetate. Patronatele din transporturile rutiere "UNTRR, COTAR, ARTRI, APTE 2002, APULUM solicită de urgenţă Guvernului să intervină prin Legea concurenţei nr. 21/1996 care la articolul 4, alineatul 3, prevede soluţia de emitere a unei Hotărâri pentru blocarea tarifelor de primă RCA pentru o perioadă de minimum 9 luni, timp în care Guvernul poate dispune măsuri urgente pentru reechilibrarea pieţei.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Bai ziceti-o pe sleau:ati facut tot posibilul ca firmele de asigurari cu capital romanesc sa dispara .Acum n-au ramas pe piata decat firme cu capital strain si voua va tremura chilotii sa luati masuri impotriva lor mai ales ca este mult mai comod sa nu misti un deget si sa iei 30-40000 euro/luna.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb