Compania OMV Petrom (SNP) a înregistrat, în 2016, un profit net de 1,03 miliarde lei, în ciuda faptului că vânzările grupului au scăzut cu 10,5% faţă de 2015, potrivit raportului anual preliminar, prezentat ieri.
În acest context, societatea a propus distribuirea de dividende în valoare de aproximativ 850 de milioane lei, ceea ce reprezintă o rată de alocare de aproape 82%.
Conform companiei, revenirea pe profit a fost datorată, în pofida mediului mai degrabă dificil din ultima perioadă, unei combinaţii între economiile de costuri în valoare de 500 milioane lei (costurile de producţie Upstream scăzând cu 10%) şi de valoarea adăugată apărută datorită integrării, atât din ţiţei cât şi din gaze (pondere mai mare a diviziei Downstream în rezultatele Grupului).
Conform raportului prezentat, vânzările consolidate au scăzut în 2016 faţă de 2015, de la 18.145 milioane euro, la 16.247 milioane, în principal pe fondul scăderii veniturilor din produse petroliere, din pricina unui declin suplimentar al preţului ţiţeiului şi a cantităţilor vândute ceva mai reduse, precum şi din cauza vânzărilor mai mici de gaze naturale. Aceste efecte negative au fost parţial contrabalansate de vânzările mai mari de electricitate.
Rezultatul financiar net a înregistrat, anul trecut, o pierdere de 204 milioane lei, faţă de cea în valoare de 196 milioane din 2015.
Pentru a reduce costurile, OMV Petrom a tăiat investiţiile cu 34%, de la 3,9 miliarde lei în 2015 până la 2,58 miliarde lei (circa 570 milioane euro) în 2016.
Pentru divizia Upstream, societatea s-a remarcat în ceea ce priveşte disciplina costurilor şi managementul declinului producţiei.
Astfel, declinul producţiei în 2016 faţă de 2015 a fost de 2,5%, sub limita superioară a estimării societăţii, în timp ce scăderea producţiei între 2012 şi 2016 a fost de 4,7%, în pofida reducerii investiţiilor cu 45%. Costul de producţie a fost în scădere cu 10% faţă de 2015, atingând un nivel de 11,85 dolari/bep (baril echivalent petrol).
Pentru partea de Downstream Oil, Petrom s-a remarcat prin marjele de rafinare ce au rămas ridicate, în pofida tendinţei de scădere cu aproximativ 20%, situate la aproximativ 7 dolari/bbl, un consum energetic propriu stabil de sub 10%, precum şi un volum record al producţiei. În ceea ce priveşte piaţa locală, Petrom estimează o creştere a cererii de 3,7%. În România, pe segmentul de Retail (incluzând doar vânzările de benzină şi motorină), compania se situează peste media pieţei cu un procent în creştere de 5,2% faţă de 4,9%, în timp ce vânzările comerciale impactate de revizie şi efectul de bază au scăzut cu 10,5%.
Pentru divizia Downstream Gas, vânzările de gaze au scăzut de la 51,4 TWh, în 2015, la 50,4 TWh în 2016, ceea ce reprezintă o reducere de 2%.
În ceea ce priveşte producţia netă electricitate la Centrala Brazi, creşterea înregistrată, în anul 2016, faţă de 2015, a fost de 11%, de la 2,6 TWH la 2,8 TWh.
OMV Petrom estimează o valoare medie a ţiţeiului Brent de 55 dolari/bbl, pentru acest an.
De asemenea, compania îşi propune investiţii pentru anul în curs de 0,8 miliarde euro, aproximativ 85% din sumă fiind alocată diviziei de Upstream.
Pentru următorii ani, Petrom vizează maturarea oportunităţii Nepun Deep, precum şi expansiunea regională pentru completarea portofoliului.
În ceea ce priveşte divizia de Upstream, se vizează valorificarea expertizei locale, prin captarea sinergiilor cu operaţiunile existente, aproximativ 80 milioane bep rezerve potenţiale din achiziţiile planificate pe termen scurt şi prioritizarea regiunii Caspice şi a Vestului Mării Negre. Pentru Downstram Gas, se are în vedere diversificarea canalelor de distribuţie pentru producţia actuală şi creşterea regională prin monetizarea volumelor din perimetrul Neptun.
Proiectul Neptun Deep, perimetru aflat în Marea Neagră pe care Petrom îl are în concesionare cu gigantul american ExxonMobil, este unul din cei mai importanţi piloni de creştere ai companiei în România.
"Dacă dezvoltarea comercială se va dovedi a fi viabilă, decizia finală de investiţie este aşteptată în 2018, iar prima producţie ar putea demara în 2021-2022", conform strategiei companiei până în 2021.
• Plan de investiţii de un miliard de euro anual, până în 2021
Până în 2021 societatea îşi propune o rată de înlocuire a rezervelor de 100%, precum şi investiţii de aproximativ un miliard de euro anual pentru perioada 2017 - 2021.
"Valorificarea potenţialului şi raţionalizarea câmpurilor petroliere din portofoliul existent vor contribui la sustenabilitatea companiei pe termen lung. Maximizarea ratelor de recuperare din activele existente de producţie, în condiţii de randament economic, va contribui substanţial la obiectivul de 100% rată de înlocuire a rezervelor până în 2021", arată strategia publicată de companie.
1. amortizare extraordinara
(mesaj trimis de The Brute în data de 17.02.2017, 06:26)
valoarea activelor cumparate in 2004 nu lasa prea mult spatiu unei devalorizari precum cea din 2015.In Romania, in afara ca nu exista iesire la mare in orasul Pitesti, nu avem nici campuri petroliere in Marea Nordului, exploatari in Libia, Yemen, statii benzina in Turcia sau explorari gazeifere in Pakistan.E daca vreti, cum ar spune PWC vizavi de ERSTE ca OMV nu -si castiga cheltuielile.Fara Petrom, bineinteles. Ca si in raportul financiar 2015. Whitout Petrom.Aber mit Frau Gheorghe...
1.1. Management austriac (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de Theraflu în data de 17.02.2017, 10:56)
OMV Austria face managementul profitului iar Petrom face managementul cheltuielilor ! Ai naibii rusi austriecii astia !
2. fără titlu
(mesaj trimis de Pribeag in Romania în data de 17.02.2017, 09:08)
Atentie la pretul de cost realizat din 2016 de 11.85 $-baril care prin pretul de transfer de duce la rafinarie si se incaseaza 5o $-baril pret de catalog!!!Asta da afacere! Dar cand pretul de catalog era cca 100 $/ barili diferenta unde pleca? Au construit termocentrala electrica pe gaz din productie prioprie aprobat prin HG de Dl Ponta!
2.1. apropo centrala (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de The Brute în data de 17.02.2017, 09:27)
Atunci cand s-a aprobat cu Gaze de la noi exista in paralel in Bavaria constructia unei centrale identice si....
OMV NU VREA SA O CONSTRUIASCA PE MOTIV CA NU E PROFITABILA daca statul German spune pas la un Program de subventionare:-)Da cel mai Bine se observa evolutia la redevente si impozite comparand tara finutzilor cu cea a brutelor....
3. super strategie pina in 2021
(mesaj trimis de wlad în data de 17.02.2017, 12:40)
managementul omw a reusit din ditamai elefantul regional sa faca o veritabila "martoaga" daca continua super strategia actula o sa avem la sfirsitul anului o martoaga si fara piciore (adica pe burta)