ÎN PRIMELE 6 LUNI ALE ANULUI ANCOM a sancţionat pieţele telecom, poştă şi echipamente radio cu 995.900 lei

A.P.
Miscellanea / 8 iulie 2020

ANCOM a sancţionat pieţele telecom, poştă şi echipamente radio cu 995.900 lei

Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a aplicat, în prima jumătate a acestui an, sancţiuni pe pieţele telecom, poştă şi echipamente radio, în valoare de 995.900 de lei, din care mai mult de jumătate a reprezentat amenda aplicată Orange România pentru incidentul de securitate din 14 ianuarie 2020, care a afectat 1,92 milioane de conexiuni, la nivel naţional, scrie Agerpres.

În intervalul ianuarie - iunie, arbitrul pieţei telecom a derulat în total 1.735 de controale, a transmis 60 de notificări şi a aplicat 200 de avertismente şi 91 de amenzi contravenţionale, în valoare totală de 995.900 lei. Suma rezultată constituie venit la bugetul de stat.

Potrivit sursei citate, pe piaţa echipamentelor radio şi a compatibilităţii electromagnetice, Autoritatea a efectuat 419 controale, în urma cărora au fost aplicate 80 de avertismente şi 42 de amenzi contravenţionale în cuantum de 207.000 de lei pentru echipamente neconforme din punct de vedere al compatibilităţii electromagnetice. Pe acest segment, cea mai mare amendă, de 35.000 lei, a fost aplicată pentru publicitatea şi punerea la dispoziţie pe piaţă a echipamentelor destinate să producă interferenţe prejudiciabile (jammer).

De asemenea, în primul semestru al anului în curs, ANCOM a soluţionat 29 de notificări primite din partea birourilor vamale privind suspendarea punerii în liberă circulaţie a unor echipamente neconforme.

În ceea ce priveşte piaţa comunicaţiilor electronice, în perioada analizată instituţia de reglementare a realizat 1.080 de acţiuni de control, contravenienţii primind 60 de notificări, 76 de avertismente şi 29 de amenzi contravenţionale, în valoare de 727.400 lei. Din acest total, Orange a primit o amendă de 500.000 de lei pentru incidentul de securitate din data de 14 ianuarie 2020, în urma căruia au fost afectate 1.921.096 de conexiuni, din care 769.725 de conexiuni de date mobile şi 1.151.371 de conexiuni de voce mobilă şi SMS. Durata incidentului a fost de 405 minute, începând cu ora 16:54 din aceasta rezultând o indisponibilitate a reţelei la nivel logic de 53,93 minute pentru o singură zi, această valoare depăşind maximul permis prin licenţă, scrie sursa.

Totodată, ANCOM a aplicat un număr de 14 amenzi, în valoare de 137.400 lei, furnizorilor de servicii de telefonie, cel mai des întâlnite nereguli fiind legate de încălcarea obligaţiilor privind încheierea contractelor cu utilizatorii finali. În rândul furnizorilor de servicii de acces la internet, Autoritatea a aplicat două amenzi contravenţionale în cuantum total de 10.000 lei, pentru furnizarea de servicii fără a avea un contract valabil încheiat, şase amenzi contravenţionale în valoare de 40.000 de lei pentru furnizorii de servicii de televiziune şi radiodifuziune sonoră (RTV).

La rândul lor, furnizorii de reţele de tip CATV au fost sancţionaţi cu cinci amenzi contravenţionale în valoare de 28.000 de lei pentru nerespectarea condiţiilor prevăzute în Autorizaţia Generală. În plus, arbitrul telecom a amendat un furnizor cu 12.000 de lei pentru utilizarea unei frecvenţe fără a deţine o licenţă de utilizare a acesteia.

Pe piaţa serviciilor poştale, ANCOM a efectuat, în primele şase luni din acest an, 236 de acţiuni de control, în urma cărora au fost aplicate 44 de avertismente şi 20 de amenzi contravenţionale, în valoare de 61.500 de lei, din cauza nerespectării obligaţiilor impuse prin regimul de autorizare generală.

Patru dintre aceste controale au vizat Compania Naţională Poşta Română (CNPR) pentru care ANCOM a aplicat un avertisment, precum şi o amendă în valoare de 5.000 de lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb