ÎN PRIMELE NOUĂ LUNI Allianz-Ţiriac Asigurări a înregistrat venituri din prime de 677,5 milioane lei

F.A.
Bănci-Asigurări / 18 noiembrie 2013

Allianz-Ţiriac Asigurări a încheiat primele nouă luni ale anului cu venituri totale din activitatea de asigurări generale şi de viaţă de 677,5 milioane de lei, înregistrând o uşoară creştere, de aproximativ 1%, faţă de nivelul subscrierilor realizate în aceeaşi perioadă din anul anterior (672,6 milioane lei).

"Afacerile au consemnat, practic, o consolidare a veniturilor, în condiţiile în care profitabilitatea s-a îmbunătăţit semnificativ ca urmare a rezultatelor tehnice superioare înregistrate pe segmentul asigurărilor auto", se arată într-un comunicat remis redacţiei.

Profitul operaţional agregat, generat exclusiv de activităţile de asigurări generale şi de viaţă derulate în perioada ianuarie-septembrie 2013, s-a situat la 13,8 milioane de lei, cu circa 4 milioane de lei (+39%) peste valoarea înregistrată în aceeaşi perioadă a anului trecut.

"Între realizările consemnate la finalul celui de-al treilea trimestru se evidenţiază în mod distinct evoluţia pozitivă a profitabilităţii, susţinută de îmbunătăţirea daunalităţii pentru portofoliul de asigurări auto. Relevant este faptul că am reuşit să creştem profitul operaţional fără să generăm influenţe adverse la nivelul veniturilor agregate. Altfel spus, suntem pe drumul cel bun, care pentru Allianz-Ţiriac înseamnă să creştem profitabil", explică Remi Vrignaud, CEO Allianz-Ţiriac Asigurări.

În primele nouă luni din 2013, valoarea primelor brute subscrise din activitatea de asigurări generale a fost de 600,4 milioane de lei, indicând o creştere cu aproape 4 milioane de lei faţă de valoarea de 596,6 milioane de lei înregistrată în acelaşi interval din 2012. Această evoluţie a veniturilor din prime a fost susţinută în principal de creşterea de circa 2,7% înregistrată la nivelul portofoliului Allianz-Ţiriac de asigurări auto (Casco şi RCA, cumulat): de la 417 milioane lei în intervalul ianuarie-septembrie 2012, la 424 milioane de lei în aceeaşi perioadă din anul curent, potrivit sursei citate.

Vânzările de poliţe Casco au atins valoarea de 269,1 milioane lei în perioada analizată. Subscrierile Casco continuă să deţină cea mai importantă pondere în portofoliul de asigurări generale al companiei, generând aproximativ 45% din primele brute subscrise pe acest segment, se mai arată în comunicat.

În ceea ce priveşte activitatea de asigurări de răspundere civilă auto (RCA), în perioada ianuarie-septembrie, Allianz-Ţiriac a consemnat venituri din prime de 155 milioane de lei, în creştere cu 26% comparativ cu valoarea subscrierilor din aceeaşi perioadă din 2012, de 123 milioane de lei. "Dinamica a fost susţinută de volume de subscriere în creştere pe ambele segmente de clienţi - persoane fizice, respectiv juridice, în condiţiile în care, la nivelul întregii pieţe s-a manifestat o tendinţă de majorare a tarifelor pe această clasă de asigurări", precizează compania.

Conform sursei citate, sub aspectul profitabilităţii, pe ambele clase de asigurări auto (Casco şi RCA) a fost consemnată o îmbunătăţire a ratei daunei, ca urmare a măsurilor de eficientizare operaţională şi de subscriere implementate la nivel de companie. Portofoliul auto înregistra, la finele lui septembrie, o rată a daunei de circa 77%, cu aproximativ 5 puncte procentuale mai redusă decât cu un an în urmă. Evoluţia pozitivă a daunalităţii auto a avut, de altfel, o contribuţie importantă la ridicarea nivelului profitului operaţional pentru activităţile de asigurări generale, de la 3,6 milioane lei (9 luni 2012), la 8,4 milioane lei (9 luni 2013).

La nivelul portofoliului de asigurări property (clădiri şi bunuri), stabilizarea cadrului legislativ privind asigurările de locuinţe a generat o creştere a interesului pentru aceste poliţe de asigurări, arată Allianz-Ţiriac Asigurări. Acest lucru a făcut ca decalajul de venituri aşteptat ca urmare a aplicarii franşizei obligatorii de 20.000 euro pentru riscuri catastrofice (ce poate fi susbscrisă, conform Legii, exclusiv de PAID) să fie mai redus, prin atragerea de noi clienţi pe segmentul asigurărilor de locuinţe. Prin urmare, pe clasa asigurărilor de locuinţe, Allianz-Ţiriac a încheiat primele nouă luni ale anului cu venituri din prime în valoare de 42 milioane de lei. Complementar, asigurările de clădiri, bunuri şi daune la proprietăţi comerciale si industriale au generat venituri de 82 milioane de lei în primele 9 luni din 2013. În total, veniturile din asigurări de bunuri, clădiri şi daune la proprietăţi s-au situat la aproximativ 124 milioane de lei, deţinând o pondere de circa 21% în portofoliul Allianz-Ţiriac de asigurări generale.

"Şi segmentul asigurărilor de sănătate de grup a înregistrat o evoluţie pozitivă în primele trei trimestre ale anului, volumul primelor brute subscrise pe acest segment, de 5 milioane lei, dublându-se faţă de valoarea corespunzătoare perioadei similare de anul trecut. Evoluţia este încurajatoare şi arată interesul din ce în ce mai mare al angajatorilor faţă de astfel de produse, oferite ca beneficiu în pachetul salarial", se mai arată în comunicat.

Afaceri de asigurări de viaţă în uşoară creştere

În perioada ianuarie-septembrie 2013, Allianz-Ţiriac a avut vânzări de peste 77 milioane de lei pe segmentul asigurarilor de viata, în creştere cu 1,4 procente comparativ cu subscrierile aferente primelor nouă luni ale anului trecut, arată comunicatul de presă. Pe acest segment se remarcă o evoluţie echilibrată a portofoliului, vânzările de poliţe cu componentă investiţională (unit-linked) generând 51% din veniturile de asigurări de viaţă ale companiei, restul de 49% reprezentând vânzări de poliţe tradiţionale.

"Ne aşteptăm ca realizările noastre din ultimul trimestru să confirme evoluţia pozitivă a afacerilor Allianz-Ţiriac înregistrate în primele 9 luni ale anului (...). În ceea ce priveşte veniturile, anticipăm realizarea unui volum de afaceri anual uşor peste nivelul subscrierilor realizate în 2012", a concluzionat Remi Vrignaud, directorul general al Allianz-Ţiriac Asigurări.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

10 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5521
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2944
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9517
Gram de aur (XAU)Gram de aur382.9182

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
rommedica.ro
hipo.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb