Proşti sub clar de lună....şi de soare

Eu, sincer vorbind, mă îndoiesc că dumneavoastră, aşa competenţi cum sunteţi, ştiutori de-a fir-a păr într-ale politicii şi, mai pe larg, într-ale celor omeneşti, aveţi o reprezentare adecvată a tumultoasei drame care se petrece, chiar acu, sub ochii noştri, cu doar cîteva săptămîni înainte de alegeri. Uite-aşa tam-nisam, pe nepusă masă, Gogu-pnl şi-a pus palma-n fund, îşi strînge boarfele de prin şifonier şi, cu geamantanul la subraţ, dezertează din căminul aproape conjugal al guvernării de coaliţie. Ceea ce, în mod ineluctabil, implacabil, inebranlabil şi inconturnabil o aruncă pe Ortansa-psd fix pe culmile diperării: "Alo, mama...mămico, eu l-am iubit pe Gogu şi psihic, nu numai fizic. E un escroc, dar îl ador, mămico! Mămico, alo...am renunţat la toate principiile pentru el, păi la ce să mai renunţ? Păi, ce dacă-a furat de-a stins, iubirea n-are raţiune, mamă; mi-a intrat în sînge!" În această incontrolabilă stare de surescitare şi de indicibilă durere fizică, psihică şi politică, Ciolacu anunţă sumbru că, dacă Gogu pleacă, atunci el se sinucide. Politic, desigur! Adică? Îşi dă demisia şi pleacă la ţară! Nu contează care ţară, contează că pleacă. De la Palatul Victoria şi din fruntea Guvernului României. Are şi el dreptatea lui. A renunţat omul la toate principiile, păi la ce să mai renunţe?!! Ce se întîmplă mai departe cu personajele genialului Teodor Mazilu, vă las pe dumneavoastră să (re)descoperiţi, eu am să vă povestesc ceea ce se întîmplă cu personajele din piesa noastră, una care seamănă cu cea din paginile literare, ca două picături de apă.

Mai întîi, din ce se luară? Care sunt "forţele" care au săpat la temelia "sfintei coaliţii" de s-a ajuns la ruptura consumată în aceste zile?

Explicaţia dintîi. Cînd s-au luat, de bine, adică atunci cînd s-au legat de mîini şi de picioare cu jurăminte, cătuşe şi lanţuri, pentru a primi mirul şi binecuvîntarea guvernării de la Prea Înaltul ridicat în Scaunul Mînăstirii Cotroceni, toată lumea ştia că s-au luat din interes. Acum, cînd s-au luat din nou dar în sens negativ, adică la ceartă, logic şi simetric este să prespunem că interesul, ca şi "pasiunea" lui Gogu pentru Ortansa, s-a consumat. A ars pînă la filtru, ca o ţigară lăsată neatinsă pe marginea scrumierei. În consecinţă, coabitarea s-a topit şi ea, ca fumul de ţigară. Un proces natural, cu cauze pe cît de simple, pe atît de fireşti! Nu? Nu! Cauzele or fi ele naturale, dar simple nu sunt. Deloc! Mai întîi, stareţul de la Cotroceni îşi face şi el bagajele, pregătit şi nu prea, să se întoarcă la obştea lui (călugărească), ca simplu cetăţean, cu ceva privilegii atîrnate de coadă. Prin urmare, binecuvîntările sale de-anţărţ şi-au cam pierdut din tărie. Ce mai, nu mai fac nici doi bani. Cui, ce-i mai pasă, azi, de ce zice sau de ce vrea Iohannis? Mă rog, unora poate că le pasă. Greilor care se pregătesc acum să se suie în jilţul de stareţ, pe care de nevoie-l vacantează fostul, nu prea. Al doilea motiv este unul prezent pe radar încă din zorii preistorici ai actualei campanii electorale. Pe vremea cînd neanderthalienii noştri şedeau la gura grotei proptiţi în ciomege şi privind generosul peisaj politic care se deschidea generos sub ochi, s-a iţit întrebarea: ce este mai bine pentru viitorul lor politic şi pentru rezultatele viitoarelor alegeri parlamentare, să meargă fiecare pentru el şi fiecare împotriva tuturor, ori să meargă-n turmă organizată, frumos aliniaţi, doi cîte doi, cu măgarii-n frunte, defilînd glorios prin faţa electoratului, tulburat pînă în străfundurile sale patriotice de frumoasa imagine a "coaliţiei de sacrificiu" realizată pentru şi în numele său de viitorii învingători: PSDNL. Scuzaţi cratima lipsă şi consoana elidată, dar nu se simte deloc nevoia. Politic vorbind, desigur! Răspunsul istoric, dat la acea vreme a întrebărilor existenţiale, a fost: "alianţă şi pentru viitor". El a venit din lumina şi de sub presiunea incomensurabilă a justeţei şi a înţelepciunii trismegiste de care sunt încărcate, întotdeauna, sfaturile cotroceniene. De atunci, însă, a trecut vreme şi multă apă pe sub podurile de peste Dîmboviţa şi stiţi dumneavoastră cum zice vorba din bătrîni: vremea trece, întrebările rămîn. Sfătuitorii de pe margine, atît cei plătiţi de PNL, cît şi cei plătiţi de PSD, au obosit de cînd tot cîntă, la urechea cui trebuie să audă, că a merge în coaliţie la alegeri ar putea să fie nu tocmai benefic celor două partide. S-ar prea putea ca împreună să ia mai puţin decît fiecare separat şi pe urmă adunat! În cele din urmă, se pare, gîndul ăl bun a biruit. Dar, cum e obiceiul la noi, nimic nu se face la timp şi aşezat, cu măsură şi temei, ci tot în grabă şi pe fugă, la încropeală şi moşmondeală. S-au trezit taman acum, la spartul tîrgului, în buza alegerilor, să îşi reclame şi să îşi proclame independenţa, să facă gestul simbolic al rupturii pentru a convinge electoratul că nu şi-au pierdut identitatea în zoaiele şi noroaiele coaliţiei de guvernare, că sunt demni de votul "maselor". Mă rog, fiecare cu masa lui!

Explicaţia de la urmă. Aici, ceea ce vreau eu să vă spun ţine de bucătăria internă a politicii de la noi, de tiparele în care este aşezată. Vedeţi dumneavoastră, puterea în această politică nu este cîtuşi de puţin concentrată exclusiv la vîrf, la centru. La alde Ciolacu şi Ciucă. O parte a ei, şi anume cea mai mare parte, se află în mîinile "baronilor locali". Cei de care depinde, cu adevărat şi în cea mai mare măsură, cîte voturi bagă în urnă un partid. Plus cîte voturi ale concurenţei nu ajung în urnă şi cîte sunt anulate, atunci cînd e nevoie neapărată să fie anulate. Această componentă a puterii care nu se bucură de lumina reflectoarelor mediatice şi nici de atenţia prea susţinută a publicului a suportat cu greu coaliţia care acum, în urmă, se frînse. Soluţia a fost, atît pentru baza PNL, cît şi pentru cea a PSD, un soi de untură de peşte. Greţoasă, dar care trebuie luată. Aşa a prescris doctorul, n-ai ce-i face, la el e parafa! Acum, însă, în faţa momentului decisiv al împărţirii viitorului caşcaval, această sală a maşinilor din burta crucişătoarelor noastre politice şi-a impus punctul de vedere. Vorba nemuritorului Caţavencu: "Ştii ca şi mine principiul de drept, fiecare cu al său, fiecare cu treburile sale....oneste bibere...".

Da, de oneşti, n-au încotro!