Din aiurelile domnului H. D. Hartmann

O persoană intens promovată în media socială este H.D. Hartmann, un individ ce pretinde că a avut patru identităţi şi a desfăşurat activităţi secrete în mai multe ţări. Imaginea de figură misterioasă şi de mare analist geopolitic îi este puternic cultivată, în special, de către Marius Tucă, un închinător la icoana lui Călin Georgescu.

În dorinţa de a vedea cât de corecte şi relevante sunt analizele domnului Hartmann, am ales să supunem unei verificări critice o conversaţie dintre acesta şi jurnalist, de pe podcastul celui din urmă, în legătură cu profilul de ţară al Ucrainei. Pentru a nu fi acuzaţi că facem propagandă în favoarea acestei ţări, am decis să lăsăm deoparte aspectele ce pot da naştere la controverse şi acuze de părtinire, concentrându-ne pe realităţi istorice şi fapte foarte bine documentate, ce nu pot fi contestate.

Istorie alternativă

Domnul Hartman susţine că "Ucraina a fost creată de către URSS şi alături de republica socialistă Belarus şi de republica federativă, republica federală sovietică Rusia, Ucraina este fondatoare a URSS". Afirmaţie certată cu logica, întrucât avem de a face cu o cauzalitate circulară. Cine pe cine a creat? Ucraina pe URSS sau URSS pe Ucraina?

Apoi, domnul Hartmann ne avertizează cu mândrie nedisimulată că puţină lume ştie aceasta. Noi am spune că doar domnia sa ştie asta. În realitate, URSS a fost creată în 1922 de patru republici socialiste sovietice, apărute după revoluţia din 1917 pe teritoriul fostului Imperiu ţarist, şi nu de trei. Cea de a patra entitate a fost Republica Transcaucaziană (ce cuprindea Armenia, Georgia şi Azerbaijan). În decursul timpului, la nucleul iniţial de ţări s-au adăugat şi altele, ajungându-se la un număr final de 15 republici unionale.

Fără să-şi dea seama de ridicolul la care se expune, domnul Hartmann continuă ideea, subliniind că cele trei republici pe care le-a amintit au fost şi cele care au distrus URSS în 1991 în "celebra întâlnire de la Brest-Livok".

Total eronat! Domnul Hartmann încurcă repere geografice şi temporale. Rusia, Ucraina şi Bielorusia au convenit disoluţia URSS la Belaveja (lângă Minsk, Bielorusia), când au anunţat că uniunea statală respectivă nu mai există. Deci într-un alt loc decât cel indicat de marele analist geopolitic. La declaraţia amintită mai sus s-au alăturat apoi alte opt republici unionale. Oficial însă, URSS a fost dizolvat, la scurt timp după acordul de la Belaveja, printr-o declaraţie a Sovietului Suprem al URSS din data de 26 decembrie 1991.

În ceea ce priveşte "celebra întâlnire" de la Brest-Livok (corect Brest-Litovsk), aceasta a avut loc în 3 martie 1918 în orasul bielorus Brest (aproape de graniţa actuală cu Polonia). Ea a dus la semnarea unui tratat de pace între Puterile Centrale (Imperiul German, Austro-Ungaria, Turcia, Bulgaria) şi Rusia Sovietică şi a marcat ieşirea acestui ultim stat din Primul Război Mondial.

Sadoveanu, cronicarii moldoveni şi luptele ucrainienilor cu turcii şi alţii

Domnul Hartmann susţine eronat că identitatea naţională a Ucrainei de astăzi a fost creată de comunismul sovietic. Şi continuă cu precizarea că Ucraina nu are o identitate naţională creată "prin lupte cu turcii, cu tătarii, cum am făcut noi (n.n. - adică românii) în zona aceasta". Şi indică şi alte popoare cu care ucrainenii ar fi avut "cu cine să lupte" pentru forjarea identităţii naţionale: polonezi, ruşi, suedezi.

Faţă de asemenea afirmaţii nu poţi decât să rămâi blocat câteva momente. Ieşind însă din starea catatonică indusă de profiler, trebuie să remarci, în primul rând, că crearea unei identităţi naţionale nu se reduce doar la lupte armate pentru supravieţuire. Există numeroase alte aspecte în crearea unei naţiuni, cum ar fi limba, literatura, obiceiuri comune.

Revenind la luptele cu turcii şi tătarii, ele au existat pentru ucraineni. Interesant este însă faptul că unele dintre ele s-au dus împreună cu românii. Nu putem să-i cerem analistului să citească tratate voluminoase de istorie (acesta afirmă însă că s-a hrănit cu operele lui Nicolae Iorga), nici să consulte vechi cronici moldave, dar minime cunoştinte în privinţa unor momente de cooperare militară între cele două popoare ar fi putut să îi rămână în memorie din lecturile (şcolare) din copilărie. Lecturarea volumului "Povestiri eroice" de Eusebiu Camilar i-ar fi relevat domnului Hartmann că Ioan Vodă cel Cumplit a avut ca aliaţi cazaci ucraineni (zaporojeni) în bătălia de la Cahul purtată împotriva unei oşti otomano-tătare. De asemenea, în opera sadoveniană, există mai multe cărţi din care se desprinde acelaşi aspect al colaborării militare dintre moldoveni şi zaporojeni: "Nunta domniţei Ruxandra", "Şoimii", "Nicoară Potcoavă". Pe alt plan, să spui că ucrainenii nu au luptat cu polonezii sau ruşii, însemnă să ignori, cel puţin, revolta din 1648 a cazacilor de sub comanda lui Bogdan Hmielniţki (socru al lui Vasile Lupu) împotriva Uniunii polono-lituaniene sau lupta hatmanului Mazepa (îngropat la Galaţi) împotriva statului rus, dintr-un lung şir de confruntări. Şi încă un detaliu: domnul Hartmann face o referire la Taras Bulba, opera scriitorului Nikolai Gogol despre un cazac zaporojean şi cei doi fii ai săi. În contextul descris mai sus, analistul nostru ori nu a citit acestă carte, ori ignoră, posibil intenţionat, că acţiunea acesteia are loc pe fundalul luptelor polono-ucrainene. Pentru alte clarificări privind aceleaşi aspecte istorice, îi recomandăm domnului Hartmann citirea operei lui Henryk Sienkiewicz "Prin foc şi sabie" (tradusă în limba română).

Fiorduri în Ucraina?

Domnul Hartmann ar trebui să ne explice şi pe ce fiord au ajuns suedezii la Kiev (sic!). Un fiord, este potrivit DEX, un golf marin, îngust, sinuos şi intrat adânc în uscat, cu maluri abrupte şi înalte. Trupele suedeze au înaintat sute de kilometri prin terenul plat al ţinuturilor ruse şi ucrainiene (erau deja concentrate de ani buni în Polonia, Livonia, Finlanda în contextul Marelui Război al Nordului) înainte de a fi înfrânte în bătălia de la Poltava (în apropiere de Kiev) de către ţarul rus Petru cel Mare (Petru I) în anul 1709. Afirmaţia cu fiordul are şanse mari să o depăşescă în privinţa caracterului său aberant pe cea a domnului Georgescu că va face canal prin munţii Caucaz.

Nu trebuie lăsată de o parte nici afirmaţia domnului Hartmann că suedezii sunt un popor genocidar ("este un genocid ce fac ei când ocupă Kievul. Ăştia sunt suedezii...), susţinere ce rezonează a discriminare. Oare Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) are o părere în această privinţă?

La un moment dat, gazda Marius Tucă pierde şirul explicaţiilor analistului şi solicită clarificări despre cine este vorba: de suedezi sau de polonezi? Răspunsul este stupefiant, el aduce într-o oarecare măsură cu un text dadaist, unde cuvintele sunt trase la sorţi: "Nu, nu nu, Polonia ia partea de vest unde şi astăzi Lvov şi toate, şi Suedia intră pe fiord şi ocupă, bun. Asta e Ucraina".

După acest capăt de profil de ţară plin de neadevăruri, domnul Hartman mai lansează câteva aberaţii.

Prima este aceea că Ucraina îşi creează "un fel de clasă de economişti, clasă de intelectuali, aşa-zişi europeişti, din care provine acest individ denumit Zelenski" doar la momentul instalării conductelor de export al gazelor pe timpul lui Brejnev. Să pui orientarea europeană a Ucrainei şi existenţa intelectualităţii sale doar pe seama instalării unor ţevi, ignorând evoluţia istorică a ţinuturilor sale, este mai mult decât reducţionism, este o tâmpenie. Sunt multe argumente geografice, istorice şi culturale pentru a demonstra de ce poporul ucrainean este european, spaţiul nu ne permite însă a le dezvolta.

A doua aberaţie este că Ucraina este un monstru identitar pentru că astăzi jumatate din populaţie este catolică, iar cealaltă jumătate este ortodoxă. Marele profiler ignoră că în statele moderne religia şi statul sunt separate. Pe criteriul religios al domnului Hartmann, şi Germania ar fi un monstru identitar, întrucât aici numai o persoană din două este creştină. Mai mult, aproape jumătate din creştinii germani sunt catolici (48%), în timp ce aproape jumătate sunt protestanţi.

Limba română: influenţa proto-slavei/limbilor slave de sud sau a limbii ruse?

Domnul Hartmann încercă să ne impresioneze şi prin cunoştinţele sale lingvistice, dar o ia, din nou, prin bălării atunci când spune: "Ucraina nu este la ora actuală capabilă de exemplu să-mi spună de unde-i vine limba, limba îi este foarte apropiată de cea rusă. Sigur că avem o influenţă rusă. Da. Şi noi am avut, atenţie, si noi am avut influenţă...". Povestea cu raportul pe care trebuie să-l dea Ucraina analistului o luăm ca o figură de stil, însă trebuie precizat că evoluţia limbii ucrainene plecând de la vechea proto-slavă şi până în prezent este documentată. Limba respectivă nu a căzut din cer. Analistul ţine să sublinieze apropierea dintre limba ucraineană şi limba rusă, fiind uşor de presupus încotro bate. După cum subliniează Wikipedia (nu trebuie să mergem mai departe la surse mult mai serioase), comparaţia respectivă se face frecvent, dar există o mai mare înţelegere mutuală între ucraineană şi bielorusă şi o distanţă lexicală mult mai strânsă cu poloneza (din familia limbilor slave de vest) şi bulgara (din familia limbilor slave de sud) decât cu rusa. Ca termen de comparaţie, potrivit unor lingvişti, există o mai mare asemănare între spaniolă şi franceză (limbi romanice) decât cea dintre ucraineană şi rusă. Să mai adăugăm că ucraineana are propriul său alfabet, inspirat din scrierea chirilică.

Interesantă este şi afirmaţia analistului, din păcate întreruptă (cine ştie ce noi subiecte de analiză ar fi putut rezulta), că şi româna a suferit influenţa limbii ruse. Au existat, desigur, împrumuturi lexicale din rusă (limbă slavă) în limba română în epocile modernă şi contemporană, dar acestea rămân marginale. Majoritatea covârşitoare a lexicului slav din limba română şi alte influenţe ce ţin de fonetică şi morfologie sunt moştenire a unor perioade istorice anterioare caracterizate prin coabitarea şi ulterior contacte regulate între populaţia romanizată/poporul român şi diverse populaţii slave/popoare slave de sud. Aşa că mai încet cu influenţa limbii ruse asupra limbii române!

Ne oprim aici în ceea ce îl priveşte pe "celebrul analist geopolitic" Hartmann. Rămâne însă întrebarea pentru gazda sa, Marius Tucă, cum de îl lasă pe profiler să bată câmpii cu graţie, fără a interveni pentru ca publicului să-i fie oferită o informare corectă?