ÎN PRIMELE ŞAPTE LUNI ALE ANULUI Deficitul comercial s-a adâncit cu 30%

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 12 septembrie 2016

Mihai Ionescu: "Executivul lucrează la o Hotărâre de Guvern pentru deblocarea Programului

de Promovare a Exporturilor, care a fost blocat acum trei luni"

Deficitul comercial şi-a continuat adâncirea, în primele şapte luni ale anului în curs crescând cu aproximativ 30% faţă de aceeaşi perioadă din 2015, conform datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS).

În intervalul analizat, deficitul comercial a avut o valoare de 5,11 miliarde euro, fiind mai mare cu 1,17 miliarde euro, de la an la an.

Importurile au crescut cu 5,8%, însumând 38,1 miliarde euro, iar exporturile - cu 2,9%, respectiv 32,99 miliarde euro.

Nivelul deficitului comercial din acest an ar putea depăşi recordul de deficit înregistrat în perioada de boom, avertizează Mihai Ionescu, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Exportatorilor şi Importatorilor din România (ANEIR), care ne-a spus, recent, că deficitul comercial, care ar trebui să-i îngrijoreze pe tehnocraţi, vine pe fondul consumului excesiv ce forţează importurile.

Valoarea schimburilor intracomunitare de bunuri (Intra UE28), în perioada 1.I -31.VII 2016, a fost de 24,9 miliarde euro la expedieri şi de 29,6 miliarde euro la introduceri, reprezentând 75,5% din total exporturi şi, respectiv 77,7% din total importuri.

Valoarea schimburilor extracomunitare de bunuri (Extra UE28), în intervalul analizat, a fost de circa 8 miliarde euro la exporturi şi de aproape 8,5 miliarde euro la importuri, reprezentând 24,5% din total exporturi şi, respectiv 22,3% din total importuri.

În perioada analizată, ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor sunt deţinute de grupele de produse maşini şi echipamente de transport (47,4% la export şi 37,7% la import) şi alte produse manufacturate (33,2% la export şi respectiv 31,4% la import).

În luna iulie 2016, exporturile au fost de 4,8 miliarde euro, importurile ajungând la 5,45 miliarde euro, rezultând un deficit de 642,9 milioane euro. Faţă de luna iulie 2015, exporturile au scăzut cu 4,6%, iar importurile - cu 4,1%.

Potrivit reprezentantului ANEIR, deficitul comercial creşte şi ca urmare a faptului că, de trei luni, Programul de Promovare a Exporturilor este blocat.

Recent, Mihai Ionescu ne-a precizat: "Guvernul actual a «reuşit» să blocheze toate acţiunile din Programul de Promovare a Exporturilor, pentru că au fost identificate anumite probleme în sistemul de licitaţii. Astfel, toate licitaţiile care au avut loc au fost anulate, iar cele care ar fi urmat să se desfăşoare au fost suspendate. De când există Legea achiziţiilor publice, Programul pentru Promovarea Exporturilor este blocat, întrucât cei din Ministerul Economiei nu s-au pus de acord pe anumite aspecte din lege cu cei de la Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice. Acest lucru vine în condiţiile în care oricum programul scârţâia".

Domnul Ionescu ne-a spus, vineri, că Executivul lucrează la o Hotărâre de Guvern care urmează să deblocheze cât mai rapid Programul de Promovare a Exporturilor.

"Există fonduri, există cereri, dar nu există capacitate managerială la nivelul Executivului tehnocrat pentru ca lucrurile să se mişte", ne-a mai spus domnia sa.

Programul ar urma să fie deblocat pentru evenimentele din acest an şi pentru cele de la începutul anului viitor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb