ÎN PRIMUL SEMESTRU, Profit net de 1,21 miliarde lei, pentru OMV Petrom

A.C.
Piaţa de Capital / 10 august 2017

Profit net de 1,21 miliarde lei, pentru OMV Petrom

OMV Petrom (SNP) a înregistrat, în primul trimestru din acest an, un profit net de 1,21 miliarde lei, cu 199% mai mare decât cel raportat în peroada similară a anului trecut, pe fondul creşterii vânzărilor cu 25% şi reducerii investiţiilor, potrivit unui raport transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Vânzările au crescut în primele şase luni cu 25%, la 9,26 miliarde lei, stimulate "de preţurile semnificativ mai ridicate la ţitei şi volumele mai mari de produse petroliere, gaze naturale şi electricitate, compensate parţial de preţurile medii de vânzare mai scăzute la gaze naturale".

Drectorul general al OMV Petrom, Mariana Gheorghe, a declarat: "În primele şase luni din 2017, am transformat condiţiile de piaţă favorabile într-o performanţă operaţională şi financiară solidă. Am beneficiat de preţuri ale ţiţeiului în creştere, marje de rafinare solide şi de o cerere mai mare pentru toate produsele noastre. În plus, am continuat disciplina strictă a costurilor. În consecinţă, rezultatul nostru din exploatare CCA excluzând elementele speciale la 1-6/17 a ajuns la 1,66 miliarde lei, ambele segmente, Upstream şi Downstream, înregistrând creşteri semnificative. În Upstream, reducerea în continuare a costurilor unitare de producţie a contrabalansat în totalitate declinul producţiei. Rezultatul din exploatare CCA excluzând elementele speciale din Downstream a crescut cu 70% faţă de 1-6/16, pe seama unor contribuţii în creştere atât din segmentul Oil cât şi Gas. Fluxul de trezorerie din activităţi de exploatare de trei miliarde lei, în creştere cu 68% faţă de 1-6/16, coroborat cu reducerea investiţiilor şi plata de dividende în suma de 0,8 miliarde lei, a condus la obţinerea unui flux de trezorerie extins după plata de dividende de un miliard lei. Am revizuit estimările de investiţii pentru 2017 în sensul scăderii acestora la 0,7 miliarde euro de la 0,8 miliarde euro, ca urmare a optimizării portofoliului de sonde, economiilor de costuri şi revizuirii proiectelor; cu toate acestea, suntem pregătiţi pentru o intensificare a activităţii de investiţii în a două jumătate a anului 2017, mai ales având în vedere poziţia noastră financiară solidă. Am menţinut estimarea de declin al producţiei medii zilnice în jur de 3% faţă de 2016, fără a include iniţiativele de optimizare a portofoliului. În luna iulie am semnat contractul de vânzare a parcului eolian Dorobanţu, că parte a strategiei noastre de a ne concentra pe activităţile de baza. În plus, în dată de 5 iulie, centrală electrică Brazi şi-a reluat operaţiunile la jumătate din capacitate. La 1 august a avut loc transferul a 19 zăcăminte marginale. În acord cu strategia noastră de valoare mai presus de volum, am iniţiat o nouă rundă de vânzări de zăcăminte. "

În ţara noastră, producţia totală de hidrocarburi a fost în primul semestru de 29,39 milioane bep, în scădere cu 4% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Producţia de ţiţei şi condensat în România a fost de 12,57 milioane bep, cu 5% mai mică decât în semestrul I 2016, "în principal din cauza declinului natural şi a impactului vremii nefavorabile", arată raportul companiei.

Compania austriacă OMV deţine 51,01% din acţiunile OMV Petrom, Ministerul Energiei are o participaţie de 20,64%, Fondul Proprietatea deţine 12,57%, iar 15,78% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti şi la Bursa de Valori Londra.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. [Mesaj elilminat, conform regulamentului.]

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7651
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2842
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0022
Gram de aur (XAU)Gram de aur400.2770

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb