ÎN PROPORŢIE DE PESTE 40% One Peninsula, primul club rezidenţial din Bucureşti cu încălzire prin pompe de căldură cu sursă geotermală, este deja vândut

G.U.
Companii #Construcţii / 19 noiembrie 2020

One Peninsula, primul club rezidenţial din Bucureşti cu încălzire prin pompe de căldură cu sursă geotermală, este deja vândut

Dezvoltat de compania One United Properties în cartierul Floreasca, proiectul One Peninsula este primul club rezidenţial din Bucureşti cu încălzire prin pompe de căldură cu sursă geotermală şi totodată cel mai exclusivist ansamblu de mică înălţime, conform unui comunicat de presă.

Construcţia ansamblului One Peninsula, proiectat de birourile de arhitectură X Architecture & Engineering din România şi Bobotis+Bobotis Architects din Grecia, a început în luna august 2020, odată cu obţinerea autorizaţiei de construire, iar în prezent lucrările au ajuns la cota zero de fundare. Totodată, complexul este deja vândut în proporţie de peste 40%.

Potrivit comunicatului, încălzirea prin pompe de căldură cu sursă geotermală de care beneficiază One Peninsula este realizată prin execuţia a 270 de puţuri forate la 120 m liniari adâncime, care folosesc schimbul de căldură cu pământul pentru a genera energia necesară obţinerii agentului de răcire şi încălzire. Acest sistem va oferi multiple avantaje celor ce vor locui acolo: autonomie totală de căldură pe timpul iernii şi autonomie pe agent frigorific pentru climatizare pe timp de vară, precum şi reducerea costurilor anuale de încălzire şi răcire cu 50% faţă de soluţiile clasice.

Beatrice Dumitraşcu, VP Residential Division One United Properties, a declarat: "One Peninsula este din multe puncte de vedere o dezvoltare unică şi de referinţă pentru piaţa rezidenţială din România şi ne bucurăm că an de an putem să inovăm prin proiectele pe care le construim. Ca dovadă, conceptul de la care porneşte această nouă dezvoltare este conturarea unui stil de viaţă exclusivist pentru rezidenţi, care vor simţi că trăiesc într-un loc liniştit, intim şi departe de oraş, doar că se vor bucura de toate acestea chiar în centrul rezidenţial al Bucureştiului. În acelaşi timp, din preocuparea noastră permanentă pentru inovaţie şi grija faţă de viitorii rezidenţi, dezvoltăm acest proiect utilizând pompe de caldură cu sursă geotermală, ceea ce presupune o investiţie de 4 milioane de euro. Avantajele acestui sistem sunt însă semnificative, pentru că oferă autonomie pe timp de iarnă şi vară, reducând în acelaşi timp şi factura anuală de încălzire şi răcire a casei cu 50% pe toată durata de existenţă a locuinţei."

Din planul de creare a unui spaţiu exclusivist, retras şi liniştit fac parte şi facilităţile pe care dezvoltatorul le va implementa în cadrul acestui club rezidenţial: 2.500 mp de design contemporan spectaculos incluzând o piscină semi-olimpică, sală de pilates, braserie, gym, golf room şi altele, toate adaptate la cerinţele comunităţii. Totodată, pentru un grad de intimitate şi linişte sporit, accesul în complex va fi pietonal, autoturismele fiind direcţionate exclusiv în parcarea subterană.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb