În ţara noastră, urşii bruni depăşeşc numeric cu circa 50% efectivul optim stabilit

Populaţia de urs brun în ţara noastră în anul 2003 se ridică la nivelul de 6.276 exemplare, cu circa 50% mai mult faţă de efectivul optim stabilit pentru această specie, care se ridică la 4.080, informează Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale (MAPDR). Conform sursei citate, popula-ţia cea mai mare de urs brun se regăseşte în judeţul Harghita (753 exemplare), de 2,4 ori mai mare comparativ cu nivelul efec-tivului optim, care este stabilit la 310 exemplare.

Aria de răspîndire a ursului brun în România se întinde pe o suprafaţă de circa 2,8 milioane de hectare, ocupînd întreg lan-ţul Munţilor Carpaţi, din Maramureş pînă în estul Banatului, precum şi în Munţii Apuseni. Densitatea medie pe ţară este de aproximativ doi urşi la 1.000 de hectare, local înregistrîndu-se şi densităţi mai mari, de cinci sau şase urşi la 1.000 hectare.

Începînd din anul 1999, cînd populaţia de urşi era evaluată la 5.625 exemplare şi pînă în pre-zent, s-a constatat o creştere continuă a efectivelor, creştere care se preconizează şi în perioada următoare, în condiţiile în care vînarea se menţine relativ constantă la un nivel mic pentru fiecare sezon de vînătoare.

Conform Articolului 9 al Convenţiei de la Berna, urşii pot fi vînaţi în cadrul planului de management pentru optimizarea efectivelor şi eliminarea exemplarelor care creează pagube sau accidente. Pentru fiecare te-ren de vînătoare, numărul "op-tim" de urşi se stabileşte pe baza cheilor de diagnoză de către persoana juridică ce administrează terenul de vînătoare.

Numărul optim reprezintă nu-mărul de indivizi care ar trebui să fie în mod ideal pe terenul de vînătoare, conform condiţiilor de habitat ale acestuia. Teoretic, urşii care depăşesc numă-rul optim pot fi vînaţi. Gestionarul fondului de vînătoare hotă-răşte, pe baza datelor cumulate, numărul de urşi şi îl propune MAPDR, care cu acordul Academiei Române, aprobă cota de vînătoare.

MAPDR subliniază că, în realitate, la nivelul ţării, procentul de exemplare ce poate fi recoltat se ridică la 5% şi doar în zonele cu densitate mare el poate ajunge la maxim 9-10%.

În ceea ce priveşte braconajul la urs, în perioada 2002 - 2003 s-au depistat numai trei cazuri, din care unul în judeţul Gorj şi două în judeţul Hunedoara. În situaţia depistării unui caz de braconaj la specia urs brun, soldată cu moartea animalului, despăgubirea pentru dauna adu-să fondului cinegetic este sta-bilită prin Anexa nr. 2 la Legea fondului cinegetic şi a protecţiei vînatului nr. 103/1996, republicată şi se ridică la valoarea de 200 milioane lei.

De asemenea, braconierului i se întocmeşte dosar penal, fiind pasibil de pedeapsa privativă de libertate între unu şi trei ani.

Potrivit Ordinului 668/2003 al ministrului Agriculturii, Pă-du-rilor şi Dezvoltării Rurale, se interzice utilizarea capcanelor şi otrăvirea urşilor, a împuşcării ursoaicelor cu pui, precum şi vînarea la bîrlog sau "la nadă".

Pentru a putea vîna legal un urs, orice vînător, român sau străin, posesor al permisului de vînătoare şi al permisului de armă, poate solicita de la gestionarii fondurilor de vînătoare eliberarea, contra cost, a unei autorizaţii de vînătoare. Tarifele mi-nime percepute vînătorilor străini sunt de 5.000 euro pentru un exemplar împuşcat cu un punctaj mai mic de 350 puncte CIC (determinat de evaluarea blănii crude ca trofeu), de 7.000 euro/exemplar împuş-c-at cu un punctaj mai mare de 350 puncte CIC.

În ceea ce priveşte tariful pentru animalul rănit şi nerecuperat, acesta este de 1.500 eu-ro/exemplar, iar cel pentru foc greşit se ridică la 300 euro/foc greşit. Costurile de organizare a vînătorii sunt diferenţiate în func-ţie de gestionarul fondului de vînătoare.

Tarifele conţin cota TVA şi dau dreptul vînătorului să-şi în-su-şească trofeele, respectiv blana şi craniul, iar pentru dobîndirea cărnii este necesară plata altor tarife pe care le stabileşte fiecare gestionar.

Potrivit unui raport realizat în colaborare cu organizaţia World Wide Found for Nature (WWF), în anul 2000 efectivele europene se ridicau la circa 14.000 exemplare, exceptînd Rusia, pe o suprafaţă de 800.000 kilometri pătraţi.