ÎN TRIMESTRUL DOI, BCR şi-a redus pierderile

ALEXANDRU SÂRBU
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 1 august 2012

BCR şi-a redus pierderile

BCR a înregistrat, în al doilea trimestru, o pierdere netă de 240,6 milioane lei, în scădere faţă de primele trei luni ale anului, pe care l-a încheiat cu o pierdere de 307,8 milioane lei, se arată într-un comunicat al instituţiei de credit. Astfel, în primul semestru al anului, banca a avut o pierdere de 548,5 milioane lei. În aceeaşi perioadă a anului trecut, BCR înre-gistrase un profit de 158,1 milioane lei.

Venitul operaţional al băncii s-a redus cu 4,4% în trimestrul doi comparativ cu trimestrul precedent, până la 983,9 milioane lei, în special ca urmare a scăderii venitului net din dobânzi. Acesta a fost acoperit, parţial, de venitul net din tranzacţionare şi de creşterea venitului net din comisioane, se explică în raport. Rezultatul operaţional a ajuns la 595,5 milioane lei, aproape de nivelul din primul trimestru. Reprezentanţii instituţiei de credit pun această evoluţie pe seama cererii reduse pentru credite, a marjelor de dobândă în scădere, ca urmare a trecerii spre active cu un grad de risc mai redus, precum şi a deteriorării continue a ratei de schimb euro/leu, care a apăsat asupra clienţilor acesteia.

Venitul net din dobânzi a scăzut cu 9,6%, faţă de primul trimestru, până la 678,5 milioane lei, din cauza contracţiei continue a marjelor de dobândă, atât pe segmentul retail, cât şi pe cel corporate, al cererii încă scăzute pentru credite de consum şi al concurenţei în creştere pentru afaceri de calitate.

Venitul net din comisioane a urcat cu 3,7%, comparativ cu luna martie, ajungând la 161,4 milioane lei. Acest rezultat se datorează creşterii uşoare a volumelor tranzacţionate, precum şi îmbunătăţirii structurii de preţ la comisioanele aferente conturilor curente pentru persoane fizice, potrivit BCR.

Rezultatul net din tranzacţionare a cres-cut cu 17,2% în trimestrul al doilea relativ la primul trimes-tru, atingând valoarea de 144 milioane lei, ca urmare a câştigurilor obţinute din tranzacţiile pe piaţa valutară.

Cheltuiala netă cu provizioanele de risc pentru credite şi avansuri a scăzut cu 11,5% faţă de primele trei luni ale anului, până la 826,6 milioane lei.

Raportul cost-venit s-a îmbunătăţit, fiind de 39,5% în trimestrul al doilea, comparativ cu 40,7% în trimestrul precedent.

Pierdere de aproape 550 milioane lei în primul semestru

Pe parcursul primului semestru al acestui an, Grupul BCR a înregis-trat o pierdere de 548,5 milioane lei, faţă de un profit de 158,1 milioa-ne lei, în perioada corespunzătoare a anului trecut.

Profitul operaţional a fost de 1,2 miliarde lei, în scădere cu 3,6% faţă de perioada similară a anului trecut, pe fondul reducerii costurilor şi a îmbunătăţirii rezultatului net din tranzacţionare, la acesta adăugându-se creşterea venitului net din comisioane, care a acoperit, în mare măsură, reducerea venitului net din dobânzi, arată reprezentanţii instituţiei de credit.

Venitul operaţional înregistrat era de 2,01 miliarde lei, cu 5% mai mic decât în iunie 2011, diminuarea fiind cauzată, în special, de cererea scăzută de credite de consum, de formarea continuă de credite neperformante şi de presiunea concurenţială, care au redus cu 12,7% venitul net din dobânzi, până la 1,43 miliarde lei.

Venitul net din comisioane a cres-cut, faţă de primele şase luni ale lui 2011, ajungând la valoarea de 317 milioane lei, se mai arată în raport.

Rezultatul net din tranzacţionare a crescut cu 266,8 milioane lei veniturile din primul semestru, în special datorită câştigurilor obţinute din tranzacţiile pe piaţa valutară.

Cheltuielile operaţionale s-au redus cu 6,9% comparativ cu iunie 2012, până la 807,3 milioane lei. Cheltuielile cu provizioanele au fost de 1,76 miliarde lei în primul semestru al anului, faţă de 946 milioane lei în perioada corespondentă a anului trecut. Acest lucru a dus la creşterea ratei de acoperire a creditelor neperformante, la 53,7%, la finele lui iunie, de la 50%, cu un an înainte, potrivit reprezentanţilor BCR. Rata de acoperire a creditelor neperformante cu garanţii colaterale şi provizoane ajunsese, la finele lunii trecute, la 103,7%.

Creditele neperformante reprezentau, la sfârşitul primului semes-tru, 24,6% din totalul portofoliului de credite al băncii. Principala categorie de clienţi care înregistrează creşteri ale volumului de credite neperformante este cel corporate, în condiţiile în care companiile imobliare şi întreprinderile mici şi mijlocii (IMM) se confruntă, în continuare, cu dificultăţi, iar unele companii mari reintră în restanţe de plăţi, arată reprezentanţii BCR.

Erste a amortizat fondul comercial al BCR cu 210 milioane euro

Erste a decis să amortizeze fondul comercial al BCR cu 210 milioane euro, se arată într-un raport al grupului financiar austriac. În urma rezultatelor semestriale ale băncii, Erste a efectuat un test de depreciere a fondului comercial, care a relevat necesitatea amortizării acestuia cu suma respectivă, potrivit raportului. În luna octombrie a anului trecut, Erste luase o măsură similară, valoarea de atunci a amortizării fiind de 700 milioane euro.

În raportul grupului financiar se arată că BCR a încheiat primul semestru cu o pierdere de 140,5 milioane, faţă de o pierdere de 2,3 milioane euro, în perioada similară a anului trecut. Rezultatul a fost determinat de majorarea costurilor de risc cu 140,8 milioane euro, sau 62,8%, până la 364,9 milioane euro, explică reprezentanţii Erste. Grupul austriac estimează că profitul operaţional va fi mai mic în acest an decât cel de anul trecut şi se aşteaptă la o diminuare a costurilor de risc la aproape 2 miliarde euro, deşi crede că acest indicator va atinge nivelul maxim în ţara noastră. Raportul cost-venit al BCR s-a îmbunătăţit la 45,2% la finele lui iunie, de la 44,1% anul trecut, se mai arată în raport.

Erste se aşteaptă ca BCR să revină pe profit anul viitor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Aug. 2024
Euro (EUR)Euro4.9754
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5278
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2123
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8414
Gram de aur (XAU)Gram de aur358.6134

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
hipo.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb