ÎN ULTIMII CINCI ANI, OMV Petrom a investit 11,7 miliarde lei în explorare şi producţie

Alina Toma Vereha
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 29 martie 2010

În ceea ce priveşte explorarea de zăcăminte noi în afara ţării, Rusia şi Kazahstan sunt priorităţile Petrom.

În ceea ce priveşte explorarea de zăcăminte noi în afara ţării, Rusia şi Kazahstan sunt priorităţile Petrom.

Pentru următorii cinci ani, compania intenţionează dublarea volumului investiţional

OMV Petrom SA a inves­tit, în perioada 2005 - 2009, circa 11,7 miliarde lei (circa trei miliarde de euro) în explorarea şi producţia de ţiţei şi gaze din ţara noastră, ne-au spus oficialii companiei. Valoarea cea mai mare a investiţiilor a fost atinsă în 2008 (4,5 miliarde lei), iar anul trecut compania a cheltuit 2,8 miliarde lei în domeniul explorării şi producţiei.

În perioada menţionată, OMV Petrom a mai investit 500 milioane de dolari în explorarea şi producţia de ţiţei şi gaze din Kazahstan, în timp ce în zăcămintele concesionate în Rusia, compania a cheltuit cu investiţiile alte 100 milioane de dolari.

Reprezentanţii OMV Petrom ne-au declarat: "În ceea ce priveşte explorarea de zăcăminte noi în afara ţării, Rusia şi Kazahstan sunt priorităţile noastre. După cum am spus la momentul achiziţiei zăcământului Kultuk, obiectivul nostru strategic este de a adăuga proiecte de explorare şi producţie în trei bazine geologice selectate din vestul Kazahstanului din apropierea punctelor noastre de producţie deja stabilite. În privinţa altor perimetre din Marea Neagră, scoase la licitaţie de către ANRM, suntem interesaţi şi urmează să decidem dacă vom participa la aces­te licitaţii singuri sau în parteneriat cu alte companii".

În august 2009, compania a început explorarea blocului Neptun din Marea Neagră împreună cu ExxonMobil. Achiziţia de seismică 3D a fost încheiată în 2009, iar anul acesta OMV Petrom va finaliza procesarea datelor după care va urma etapa de interpretare. O decizie privind un eventual foraj de explorare va fi luată în perioada 2011-2012, ne-au men­ţionat oficialii OMV Petrom.

În august 2006, au fost obţinute rezultate pozitive în urma activităţii de explorare din Kazahstan. Pe baza testelor efectuate pe zăcământul Jusaly, Petrom estimează o producţie zilnică maximă de 200.000 mc de gaze naturale şi 70 mc de gaz condensat. Drept urmare a acestui nou succes, producţia curentă în Kazahstan ar putea creşte cu circa 1.000 barili echivalent petrol (bep) pe zi.

În mai 2007, Petrom a înregistrat primul succes în România după implementarea tehnologiilor moderne de explorare la Torceşti. În perioada de efectuare a probelor, s-a estimat un volum zilnic de producţie de 130.000 mc de gaze naturale şi 11 tone de gaz condensat (aproximativ 900 bep/zi). 2007 a venit pentru OMV Petrom cu multe succese în explorare. În zăcământul Delta 4, tes­tele au confirmat o producţie zilnică de până la 357 tone de ţiţei şi 35.000 mc de gaze (în total aproximativ 2.800 bep/zi). Alte rezultate pozitive au fost înregistrate la zăcămintele Mamu 4320 (gaze şi gaz condensat), Ochiuri 900 (ţiţei), Abrămuţ (ţiţei şi gaze) şi Predeşti 7 W (gaze).

În iunie 2009, OMV Petrom a început producţia de ţiţei pe zăcământul Komsomolskoe, localizat în regiunea Mangistau din vestul Kazahstanului. Producţia iniţială este de aproximativ 1.000 bbl/zi şi va creşte constant pe măsură ce noi sonde sunt date în producţie. În 2010 va fi atins nivelul maxim de producţie de 10.000 bbl/zi. Rezervele dovedite şi probabile sunt estimate la 34 milioane bbl, ne-a mai spus conducerea OMV Petrom.

În august 2009, compania a mai anunţat o descoperire de gaze şi ţiţei pe sonda de explorare Lugovaya-1, în licenţa Kamenski în regiunea Saratov (Rusia). Primele teste au fost încurajatoare, arătând o rată de producţie de peste 2.500 bbl/zi ţiţei uşor într-unul dintre straturi. Două formaţiuni de gaze au produs împreună 550.000 mc/zi gaze precum şi 75 mc/zi de condensat (4.000 bep/zi).

În ianuarie 2010, OMV Petrom a achiziţionat compania Korned LLP, care deţine o licenţă de explorare ce include zăcământul nedezvoltat Kultuk, situat la numai 34 km distanţă de zăcământul Komsomolskoe. Petrom plănuieşte inves­tiţii în zăcământul Kultuk, incluzând o nouă achiziţie seismică 3D, sonde adiţionale şi teste de producţie în următorii 2-3 ani pentru a confirma mărimea şi fezabilitatea dezvoltării zăcământului.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb