ÎN URMA FESTIVALULUI UNTOLD Cluj-Napoca se îmbogăţeşte cu peste 45 milioane euro

ADELINA TOADER
Ziarul BURSA #Cultură / 8 august 2019

Cluj-Napoca se îmbogăţeşte cu peste 45 milioane euro

Cluj-Napoca s-a aflat în lumina reflectoarelor săptămâna trecută, odată cu desfăşurarea festivalului Untold. Pe lângă faima de care oraşul s-a putut bucura, nici beneficiile financiare nu sunt puţine.

A cincea ediţie Untold a atras peste 372.000 de participanţi în acest an în toate cele 4 zile, iar unii dintre ei mai pot fi văzuţi încă pe străzile oraşului Cluj-Napoca.

Organizatorii estimează că din totalul participanţilor, 20% sunt din judeţul Cluj, 20% din străinătate, iar restul de 60% venind din toată România. Şi anul acesta, au fost prezenţi participanţi din peste 100 de ţări ca, Anglia, Olanda, Franţa, Belgia, Austria, Polonia, Ungaria, până la ţări exotice cum ar fi Argentina, Brazilia, India, China.

La o prima estimare, din cei peste 370.000 de participanţi, cei 300.000 veniţi din afara Clujului au cheltuit fiecare în medie, în cele 4 zile, cel puţin 150 euro, pe cazare, transport, restaurante, terase, cumpărături, vizite la muzee etc. La un calcul simplu, acest lucru înseamnă o infuzie de capital în comunitatea clujeană, de peste 45 milioane euro, conform estimărilor organizatorilor.

Aceşti bani se vor regăsi apoi în impozite şi taxe locale, dar şi în încasări pentru business-urile locale sau pentru oamenii care au profitat de numărul mare de turişti prezenţi, punându-şi apartamentele sau casele la închiriat.

În plus, Cluj-Napoca şi România au câştigat mult mai mult la capitolul imagine. Se scrie şi se vorbeşte la superlativ în toata lumea, iar toţi participanţii străini intervievaţi declară că şi-au schimbat total părerea despre ţara noastră şi că au fost impresionaţi de ospitalitatea clujenilor. Bugetul fes-tivalului, pentru ediţia aniversară, a depăşit suma de 16 milioane de euro.

Totodată, organizatorii festivalului Untold au în vedere investiţii de peste 1,3 milioane lei în oraşul Cluj-Napoca. Aceştia au pus în practică un plan de acţiuni, menit să pună în valoare zona din centrul oraşului unde îşi des-făşoară activitatea festivalul. Mai mult decât atât, organizatorii îşi doresc să fie un exemplu pentru comunitate şi îşi asumă că, pe lângă lucrările de reamenajare a Parcului Central, pe o suprafaţă de 10.000 mp, necesare în urma folosirii parcului în cele 4 zile, să facă şi o extra-investiţie în înfrumuseţarea altor peste 50.000 mp din parc, suprafaţă folosită, an de an, de întreaga comunitate.

Astfel că, în urma evaluărilor realizate alături de Primăria Municipiului Cluj-Napoca, Untold îşi asumă să reamenajeze peste 60.000 de mp din parc, investiţie care se ridică la suma totală de peste 1 milion de lei. Lucrările presupun schimbarea unor porţiuni de gazon, supraînsămânţare, toaletare vegetaţie şi până la amenajări peisagistice. Acestea au fost deja începute, urmând a fi realizate până la finele lunii august. Pentru a reda clujenilor parcul în cel mai scurt timp, au fost contractate, în paralel, mai multe firme specializate care se ocupa deja de lucrări.

Pe lângă acestea, organizatorii festivalul Untold caută permanent idei menite să ajute la înfrumuseţarea parcului, cum ar fi realizarea de mobilier urban în jurul lacului, un exemplu concret fiind Foişorul, care va rămâne amenajat şi decorat şi peste an. Şi pentru Cluj Arena, organizatorii festivalului şi-au asumat să contribuie la păstrarea în condiţii optime a gazonului, cu atât mai mult cu cât Untold susţine echipa de fotbal U Cluj. Deja a fost început procesul de înlocuire a porţiunilor de gazon afectate în urma festivalului, cât şi a altor zone din teren, afectate în urma exploatării uzuale de peste an sau unde gazonul era deja bolnav, urmând ca în maxim o săptămână lucrările să fie finalizate. Suma pe care o vor cheltui organizatorii Untold în acest sens, este de peste 370.000 ron. Pe lângă lucrările de la gazon care au început încă de la începutul săptămâ-nii, odată cu eliberarea suprafeţei de joc, organizatorii vor evalua alături de managementul Cluj Arena şi eventualele deteriorări survenite în afara terenului de joc, urmând ca toate cheltuielile rezultate, să fie acoperite integral din bugetul Untold, la fel ca şi în anii precedenţi.

Pe lângă toate aceste investiţii, ce vor fi realizate în perimetrul de des-făşurare al festivalului, organizatorii Untold au anunţat că se vor implica în îmbunătăţirea condiţiilor de spitalizare a copiilor, din cadrul Spitalul de Copii Cluj-Napoca.

De asemenea, Untold le-a propus participanţilor la festival să doneze banii rămaşi pe brăţara de festival, fie la plecare din festival, fie online (în aplicaţie sau pe site-ul festivalului), până vineri, 10 august 2019. Până în prezent au fost donaţi peste 21.000 ron, urmând ca suma finală, alături de alte contribuţii ale Untold, să fie folosită integral pentru nevoile spitalului mai sus amintit.

Organizatorii festivalului au reacţionat, de asemenea, la un mesaj care anunţa lipsa aerelor condiţionate din Spitalul de Copii Cluj-Napoca şi au amplasat până la finele lunii iulie ,16 aparate de aer condiţionat, urmând ca până la finele lunii august să instaleze încă aproximativ 25 de aparate, în toate clădirile în care îşi desfăşoară activitatea Spitalul de Copii Cluj-Napoca. Investiţia totală este evaluată la peste 30.000 euro. În plus, organizatorii fes-tivalului au anunţat că vor continua să acorde o atenţie sporită spitalului din vecinătate, aflându-se deja în discuţii şi cu alţi parteneri şi ONG-uri, pentru a demara un plan de acţiuni şi mai amplu, în perioada următoare.

Untold a finalizat în 2019, alături de asociaţia Dăruieşte Viaţă, şi primele două camere sterile din Transilvania, la Clinica de Pediatrie Nr 5, secţia de Oncologie. Investiţia totală a fost de peste 100.000 euro, 20.000 euro fiind strânşi din donaţiile participanţilor la festival, restul de peste 80.000 fiind acoperit din bugetul festivalului.

Totodată, Untold continuă şi în sezonul fotbalistic 2019-2020, să fie unul din sponsorii principali ai echipei U Cluj.

În plus, Untold desfăşoară la nivel naţional mai multe campanii ca BAC de 10, prin care toţi cei care iau nota 10 la examenul de bacalaureat participă gratuit la festivalul Untold sau BLOOD NETWORK. În acest an, campania de donare de sânge, a fost prezentă în toate centrele de transfuzie din ţară, precum şi în 9 din cele mai mari oraşe din ţară, prin caravana mobilă. În urma acestei campanii, sângele donat salvând sau urmând să salveze, peste 5000 de vieţi, potrivit organizatorilor festivalului.

Cea de-a 5- a ediţie a festivalului UNTOLD a avut loc în perioada 1-4 august 2019, şi a reunit peste 200 de artişti, dintre care cei mai aşteptaţi au fost Robbie Williams, Armin van Buuren, Martin Garrix, Dimitri Vegas&Like Mike, Steve Aoki. Fanii fes-tivalului se pot înregistra deja pe untold.com, pentru a fi primii care vor putea cumpăra abonamente la preţ special pentru ediţia din anul 2020.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb