ÎNAINTEA ALEGERILOR PREZIDENŢIALE Analiştii se aşteaptă la menţinerea dobânzii FED

Ziarul BURSA #Jurnal de criză / 2 noiembrie 2016

Banca centrală a SUA (Federal Reserve-Fed) a început marţi o reuniune de politică monetară de două zile la finalul căreia analiştii se aşteaptă ca instituţia să menţină nemodificată dobânda de bază având în vedere faptul că săptămâna viitoare vor avea loc alegeri prezidenţiale, transmite AFP.

"Reuniunea Comitetului de politică monetară (FOMC) a început la ora 10.00 (14.00 GMT) aşa era programat", a declarat un purtător de cuvânt de la Fed. Un comunicat de presă urmează să fie publicat miercuri la ora 18.00 GMT dar nu va fi urmat şi de o conferinţă a preşedintelui Fed, Janet Yellen, aşa cum se întâmplă în mod normal, potrivit Agerpres.

La precedenta sa reuniune, care a avut loc în septembrie, Comitetul de politică monetară a votat în favoarea menţinerii dobânzii de bază la un nivel apropiat de zero.

Această dobândă, care reglează costul fondurilor pe care băncile şi le împrumută între ele, influenţează activitatea economică iar menţinerea sa la un nivel scăzut are drept obiectiv susţinerea relansării economice.

Marea majoritate a analiştilor se aşteaptă ca FOMC să opteze şi miercuri pentru menţinerea statu quo-ului. "Această reuniune a Fed va fi una fără evenimente. Comitetul va analiza cifrele privind şomajul în luna octombrie şi va evita să acţioneze atât de aproape de alegeri", susţin analiştii băncii britanice Barclays.

În septembrie, mai mulţi membri ai FOMC au spus că intenţionează să majoreze dobânda de bază până la sfârşitul acestui an. În condiţiile în care mai sunt doar două reuniuni de politică monetară în 2016 înseamnă că Fed ar putea majora dobânda de bază la reuniunea din 13-14 decembrie, susţin analiştii.

În prezent, dobânda practicată de Fed evoluează între 0,25 şi 0,50%, după ce a fost majorată o singură dată, în luna decembrie 2015, de la debutul crizei financiare mondiale în 2008.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb