Încasări bugetare în creştere cu 13%, în septembrie 2010

A.G.
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 6 octombrie 2010

Veniturile bugetare încasate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) în luna septembrie 2010 au fost de 11,89 miliarde lei, cu 12,9% mai mult decât veniturile realizate în aceeaşi perioadă a anului 2009, potrivit instituţiei.

Totalul veniturilor bugetare realizate de ANAF, cumulat pe primele 9 luni ale anului 2010, a fost de 102,29 miliarde lei.

În septembrie 2009 încasările au ajuns la 10,540 miliarde lei. ANAF a reuşit să încaseze cu 2,2% peste programul bugetar stabilit de Ministerul Finanţelor Publice (11,64 miliarde lei).

Veniturile bugetului de stat au fost de 8,09 miliarde lei, cu 3,5% peste prevederile bugetare (7,82 miliarde lei), respectiv cu 20,2% mai mult decât veniturile perioadei similare din 2009 (6,738 miliarde lei). Cele mai importante realizări s-au consemnat la accize - încasările au fost de 1,69 miliarde lei, în creştere cu 25% faţă de prevederile bugetare (1,352 miliarde lei) şi cu 4,5%, faţă de septembrie 2009 (1,61 miliarde lei).

Din taxa pe valoarea adăugată, încasările au fost de 3,89 miliarde lei, cu 11,6% peste prevederile bugetare (3,48 miliarde lei) şi cu 27,9% peste încasările din luna septembrie 2009 (3,04 miliarde lei).

Încasările din TVA au fost mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului 2009 pentru operaţiunile interne cu 26,9% (900,5 milioane ei) şi cu 50,4% (209,8 milioane lei) la importul de bunuri. Totalul veniturilor din TVA, realizat în luna septembrie 2010 a fost mai mare cu 27,9%.

Din impozitul pe venit şi salarii încasările au fost de 1,60 miliarde lei, cu 8,2% mai mari faţă de prevederile bugetare (1,481 miliarde lei) şi cu 10,5% mai mari faţă de luna septembrie 2009 (1,44 miliarde lei).

În ceea ce priveşte bugetul Fondului naţional unic de asigurări de sănătate, încasările au fost de 1,09 miliarde lei, în creştere cu 3,3% faţă de luna septembrie 2009 (1,06 miliarde lei) şi cu 2,6% peste prevederile bugetare (1,07 miliarde lei).

La bugetul asigurărilor sociale de stat încasările au fost de 2,59 miliarde lei, în scădere cu 1,7% faţă de luna septembrie 2009 (2,63 miliarde lei) şi în scădere cu 1,19% faţă de prevederile bugetare (2,62 miliarde lei).

La bugetul asigurărilor pentru şomaj încasările au fost de 102,7 mi-lioane lei, în creştere cu 5% faţă de luna septembrie 2009 (97,8 milioane lei) şi cu 13,6% sub prevederile bugetare (118,9 milioane lei).

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb