Incendiul - riscul care continuă să provoace cele mai mari daune locuinţelor

A.B.
Miscellanea / 9 ianuarie

Sursa foto: Pixabay

Sursa foto: Pixabay

Cea mai mare despăgubire încasată de un proprietar al unei locuinţe care era protejată de o poliţă de asigurare facultativă şi care a fost afectată de un incendiu a depăşit suma de 422.000 de euro, arată o analiză realizată la nivelul Membrilor UNSAR.

De altfel, incendiul rămâne pe primul loc într-un Top 5 al riscurilor care generează, per total, cele mai mari pagube locuinţelor asigurate. În continuare, locul secund este ocupat de producerea unor fenomene electrice care pot afecta diverse bunuri din locuinţă, în timp ce al treilea loc în top este ocupat de riscul de furtună, foarte prezent anul trecut. Ultimele două locuri sunt ocupate de riscurile de grindină şi de explozie.

"Incendiile din Statele Unite ale Americii ne readuc aminte cât de vulnerabili suntem în faţa focului. Din nefericire, de multe ori realizăm prea târziu cât de importantă este o asigurare facultativă de locuinţă - care ne protejează financiar inclusiv împotriva efectelor devastatoare ale incendiilor şi ne oferă confortul necesar pentru a trece mai uşor peste aceste momente", a declarat Alexandru CIUNCAN, Preşedinte & Director General al UNSAR.

"Doar aproape 2 din 10 locuinţe din România sunt protejate împotriva acestor riscuri - care le pot distruge, în condiţiile în care vorbim de circa 19 incendii pe zi care afectează locuinţele", a precizat Alina BĂRBULESCU, Specialist Asigurări Bunuri & Proprietăţi în cadrul UNSAR.

În România, asigurările facultative se pot încheia pentru acele locuinţe care sunt deja protejate printr-o poliţă obligatorie PAD. Poliţele facultative oferă un nivel de protecţie extins, la valoarea reală a clădirii şi/sau a bunurilor deţinute, putând acoperi pagubele produse de dezastre naturale, dar şi alte tipuri de riscuri, precum: incendii, explozii, furtuni, căderi de corpuri, inundaţii produse de avarii ale instalaţiilor de apă-canal, climatizare, termoficare, defecţiuni ale centralei termice, daune ale bunurilor electronice/electrocasnice etc.

De asemenea, o asigurare facultativă poate fi personalizată prin adăugarea de clauze dedicate, în funcţie de specificul fiecărei locuinţe şi de nevoile individuale ale clienţilor. De exemplu, se pot acoperi inclusiv prejudiciile produse vecinilor, avariile panourilor fotovoltaice sau chiar se pot oferi soluţii în cazul unor urgenţe - prin intervenţia unor specialişti atunci când situaţia o impune (avarii instalaţii de apă/gaze/încălzire, pene de curent, avarii ale acoperişului, sistemelor/elementelor de acces în locuinţă etc.).

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9736
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8269
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2922
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9269
Gram de aur (XAU)Gram de aur414.0962

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb