ÎNCEPÂND DE ASTĂZI Obligaţiunile Grup Şapte se tranzacţionează în cadrul AeRO

Andrei Iacomi
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 18 ianuarie 2019

Obligaţiunile Grup Şapte se tranzacţionează în cadrul AeRO

Obligaţiunile Grup Şapte, în valoare de două milioane de lei, intră începând de astăzi la tranzacţioanare în cadrul Sistemului Alternativ (AeRO) al Bursei de Valori Bucureşti (BVB), informează compania de publicitate, cu 20 de ani de experienţă în domeniul activarii de brand din ţara noastră, printr-un comunicat remis Redacţiei.

Cele 20.000 de obligaţiuni corporative, garantate, ce au fost emise în luna august a anului 2018, au o valoare nominală de 100 de lei şi poartă o dobândă de 10% pe an, plătibilă semestrial, fiind scadente în august 2021.

Corina Chiorean, Director General al Grup Şapte a declarat: "Listarea obligaţiunilor este un pas important pentru noi, fiindcă domeniul nostru de activitate se află într-o etapă plină de oportunităţi, cu perspective de dezvoltare şi rafinare. Avem idei pentru a le fructifica şi motivaţia necesară pentru a construi pe termen lung, iar oportunitatea reprezentată de AeRO este alternativa de care avem nevoie pentru a creşte sănătos. Investim în infrastructura digitală a companiei, în sisteme de monitorizare şi raportare a activităţii care vor servi mai bine în proiectele pe care le gestionăm pentru clienţii noştri dar investim, de asemenea, şi în pregătirea echipei".

Societatea de brokeraj Ieba Trust a activat în calitate de intermediar al operaţiunii de listare a obligaţiunilor Grup Şapte în cadrul pieţei AeRO.

Oferta iniţală, derulată cu sprijinul SAI Certinvest, a avut ca scop atragerea de fonduri necesare Grup Şapte pentru proiectele sale de dezvoltare strategică şi pentru a-şi optimiza structura de finanţare actuală, se arată în comunicat.

Potrivit companiei, principalele investiţii ale Grup Şapte au în vedere dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii operaţionale care digitalizează mediul de lucru şi permite desfăşurarea de activităţi colaborative, raportare în timp real şi simultană a tuturor proiectelor desfăşurate în cadrul companiei.

De asemenea, Grup Şapte investeşte în implementarea unui sistem logistic complex (Warehouse Management System) care îi permite gestionarea materialelor şi mărfurilor alocate campaniilor pe care le coordonează cu echipa proprie în întreaga ţară.

Compania a fost înfiinţată în Cluj la finalul anilor 90 şi a înregistrat afaceri de 43 milioane de lei în 2018, în creştere cu 18% faţă de anul 2017, iar pentru 2019 estimează afaceri de 45 milioane lei.

În anul 2017, Grup Şapte a obţinut un profit net de profit net de 660,3 mii de lei, în scădere cu aproape 20% faţă de cel din anul anterior.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb