Incompatibilitatea aleşilor locali, la reexaminare

Luciana Bănică
Ziarul BURSA #Politică / 3 noiembrie 2016

Incompatibilitatea aleşilor locali, la reexaminare

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis la reexaminare Parlamentatului legea privind incompatibilitatea aleşilor locali, proiect care prevede că ei pot face parte din Adunările Generale ale Acţionarilor ale societăţilor de interes local.

"Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a trimis joi, 3 noiembrie, Parlamentului, spre reexaminare, Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei", potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

"Este incontestabil dreptul legiuitorului de a adapta regimul juridic al incompatibilităţilor în funcţie de noile realităţi sociale şi de necesitatea protejării intereselor comunităţilor locale. Considerăm însă că intervenţiile legislative nu trebuie să afecteze substanţa acestui regim şi trebuie să fie realizate într-o modalitate clară, previzibilă, astfel încât, pe de o parte, alesul local să-şi poată conforma conduita, iar pe de altă parte să fie exclusă posibilitatea unei interpretări care să genereze o practică neunitară. Or, legea transmisă la promulgare nu răspunde acestor cerinţe", se arată în cererea preşedintelui.

Luna trecută, Parlamentul a votat că aleşii locali pot face parte din Consiliile de Administraţie ale regiilor autonome sau societăţilor comerciale de interes local, potrivit Digi24.ro.

Proiectul a fost susţinut de toate partidele politice, însă preşedintele se opune intrării în vigoare a acestei legi.

În expunerea de motive, iniţiatorii susţin că actuala lege poate genera confuzii şi că aleşii locali nu pot gestiona corect treburile comunităţii dacă nu fac parte din adunările generale ale societăţilor de interes local sau naţional. Este vorba, de exemplu, despre regiile de apă şi canal.

Cele mai multe cazuri de incompatibilitate înregistrate în rândul aleşilor locali au vizat fix această problemă. Acest articol de lege a ajuns şi la Curtea Constituţională, iar judecătorii CCR au decis că este constituţional.

De asemenea, Agenţia Naţională de Integritate nu este de acord cu modificările şi spune că acestea pun în pericol toate deciziile date anterior în această speţă.

În plus, imaginea României va fi afectată în procesul de monitorizare a Comisiei Europene prin MCV, mai spun reprezentanţii ANI.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Normal sa se opuna; acum nu mai este primar si membru in consiliile de administratie ale unor societăţi/regii sibiene de interes local.....

     

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb