Inflaţia care nu se vede, dar se simte

Creşterea accelerată a preţurilor de consum din ultimele luni arată că băncile centrale vor fi nevoite să renunţe curând la "sperietoarea" deflaţiei şi să caute în "cutia cu instrumente" ceva numit creşterea dobânzilor, de care au uitat în ultima decadă.

Dar până să ajungă acolo, riscând să declanşeze un val al falimentelor suverane determinat de creşterea costurilor de finanţare, instituţiile monetare se vor ascunde cât mai mult în spatele unui fenomen care are propriul hashtag pe Twitter.

Într-o carte apărută în urmă cu doi ani, "Semnale: ruperea contractului social şi avansul geopoliticii", Pippa Malmgren, preşedintele companiei de consultanţă financiară DRPM Group din Londra, membru al Council on Foreign Relations şi fost consilier economic al preşedintelui G.W. Bush, a avertizat că semnalele inflaţioniste au devenit deja foarte puternice, chiar dacă la prima vedere fenomenul era inexistent.

Malmgren a "reinventat" şi un termen pentru a descrie această situaţie, "shrinkflation", adică reducerea cantităţii unui produs, pe fondul menţinerii preţului. Exemplele prin care a ilustrat fenomenul au fost, printre altele, ciocolata vândută în Marea Britanie şi cafeaua comercializată de cel mai mare retailer din lume, Walmart, în Statele Unite.

"Reducerea volumului produselor este exact ceea ce s-a întâmplat în anii "70, înainte de lansarea inflaţiei pe o traiectorie accentuată de creştere", avertizează fostul consilier prezidenţial.

În cazul când au fost menţinute cantităţile anumitor produse, clienţii au remarcat o degradare a calităţii. Într-un fel, tendinţa este de înţeles, în condiţiile în care reducerea calităţii produselor sau serviciilor nu face decât să urmeze degradarea unităţii monetare.

Acum fenomenul "shrinkflation" s-a accentuat, pe fondul presiunii exercitate de preţurile materiilor prime asupra marjelor producătorilor bunurilor de larg consum şi a ajuns chiar şi în Germania.

Holger Zschäpitz, editorul financiar al cotidianului Die Welt, a avut recent o surpriză neplăcută la întoarcerea din vacanţă. "Brutarul nostru a redus în secret greutatea chiflelor cu 10%", scrie Zschäpitz pe contul său de Twitter, unde prezintă şi o fotografie a produsului de panificaţie pe cântar.

Un cititor, probabil de peste Ocean, a precizat că "reducerea tăcută a dimensiunilor pentru cutiile de cereale, chipsuri, covrigi sau a feliilor de pâine se face de câţiva ani", în timp ce un alt german a "raportat" o creştere a preţului pâinii cu 10%.

Între timp, reducerea dimensiunii produselor de ciocolată din Marea Britanie este prezentată într-un nou "ambalaj": lupta contra obezităţii infantile. "Producătorii de ciocolată vor reduce dimensiunea produselor cu 20% pentru a se conforma planurilor guvernamentale de combatere a obezităţii infantile", a scris recent Daily Mail, iar cititorii se întrebau dacă şi preţurile vor înregistra o scădere similară.

Principalul cotidian din Irlanda, Irish Times, scria recent că "supermarketurile se pregătesc pentru marea bătălie a shrinkflaţiei alimentare", în condiţiile în care presiunea creşterii preţurilor din partea furnizorilor este tot mai mare. "Mecanismul shrinkflaţiei a fost utilizat prima dată de companiile americane în anii "70, pentru menţinerea profiturilor într-o eră a stagflaţiei", mai arată cotidianul irlandez.

După ce am citit cartea doamnei Malmgren, am încercat să urmăresc fenomenul "shrinkflation" şi în magazinele noastre. La fel cum suntem "aliniaţi" Vestului în ceea ce priveşte nivelul preţurilor, tot aşa suntem în "trend" şi în ceea ce priveşte inflaţia ascunsă, manifestată atât prin reducerea calităţii produselor alimentare cât şi prin reducerea cantităţii din ambalaje.

Bineînţeles că nu lipsesc nici creşterile semnificative ale preţurilor. În urmă cu o săptămână am avut şi eu parte de surpriza neplăcută a creşterii preţului pâinii, a doua din ultimele şase luni. Avansul cumulat este de 24%, pe fondul menţinerii relativ constante a calităţii.

Ce spune statistica oficială? Ultimele date de la INS arată că preţul pâinii a crescut cu 0,52% în decembrie 2016 faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, iar preţul specialităţilor de panificaţie cu 0,61%, în condiţiile unei scăderi cu 0,54% a indicelui total al preţurilor de consum.

Pe fondul unei dobânzi de politică monetară de 1,75% şi a unei prognoze a inflaţiei de 1,7% în 2017 şi de 3,4% în 2018, se pare că Banca Naţională a României mai poate aştepta, însă acest "lux" se poate dovedi iluzoriu.

De ce? Pentru că "preţurile materiilor prime (n.a. nu doar al petrolului) îşi consolidează trendul ascendent", după cum se arată în ultimul raport asupra inflaţiei, iar "excedentul de cerere agregată a continuat să crească".

Evoluţia preţurilor de consum din ţările europene raportate pentru ianuarie 2017 arată că depăşirile prognozelor băncilor centrale au fost numeroase. Din acest punct de vedere, Cehia stă cel mai "bine". Rata inflaţiei a fost 2,2% în ianuarie 2017, în condiţiile în care dobânda de politică monetară este la zero de mai mulţi ani, iar banca centrală menţine cursul coroanei aproape fix faţă de euro.

În zona euro, creşterile anuale ale preţurilor de consum au depăşit sau se află foarte aproape de 2% în ţările din "nucleul dur" şi Ţările Baltice, dar presiunile sunt semnificative şi în ţările de la periferie.

Şi pentru că o "bucurie" nu vine niciodată singură, presiunile asupra preţurilor produselor alimentare cresc şi în urma efectelor încălzirii globale în Spania, cel mai mare furnizor european de vegetale în perioada iernii, unde frigul neobişnuit şi inundaţiile au distrus culturile pe suprafeţe extinse.

Oare au învăţat băncile centrale lecţia stagflaţiei din urmă cu patru decenii, mai ales că acum stăm şi pe un "butoi" cu lichiditate deosebit de inflamabilă, rezultată în urma programelor extinse de tipărire? Sau lecţia aceea nu mai contează, deoarece se promovează tot mai intens "soluţia" interzicerii numerarului din circulaţie?