Inflaţia din zona euro este mânată de vânt şi BCE se întreabă ce mai este normalitatea

Conferinţele de presă ale băncilor centrale au început să semene tot mai mult cu spectacole care pun în umbră până şi piesele reprezentative ale teatrului absurdului. În fruntea clasamentului se află, de departe, BCE, aşa cum a dovedit-o preşedintele Christine Lagarde după ultima şedinţă de politică monetară.

În ciuda creşterii explozive a bilanţului băncii (vezi graficul 1), care înseamnă stimularea aproape directă a unei cereri artificiale, prin definiţie nesustenabilă, şi a celor mai mari presiuni inflaţioniste din ultimele decenii, au fost menţinute toate măsurile caracteristice unei politici monetare ultrarelaxate.

În condiţiile în care nimeni nu vrea să recunoască ceea ce este mai mult decât evident, adică falimentul iminent al statelor din zona euro în urma unei creşteri a dobânzilor, justificările deciziilor de politică monetară trebuie să urce noi culmi ale absurdului, iar "escaladarea" se face pe fondul reinterpretării libere şi a redefinirii înţelesurilor cuvintelor.

Stagflaţia nu reprezintă niciun pericol, după cum a răspuns preşedintele Lagarde unei întrebări a jurnaliştilor, deoarece "creşterea este robustă şi economia zonei euro îşi continuă redresarea puternică", adică lipseşte partea de stagnare din ecuaţia stagflaţiei.

"Activitatea economică ne poate depăşi aşteptările dacă va creşte încrederea la nivelul consumatorilor şi îi va determina să economisească mai puţin", se arată în comunicatul de politică monetară.

Oare ce i-ar putea determina pe consumatorii din zona euro să economisească mai puţin, mai ales pe fondul incertitudinilor tot mai mari în ceea ce priveşte adoptarea unor măsuri tot mai draconice pentru combaterea pandemiei şi a exploziei preţurilor energiei?

Iar apoi chiar este de dorit relansarea unei "orgii a consumului", având în vedere iminenta distrugere a planetei ca urmare a schimbărilor climatice? Din acest punct de vedere, atitudinea preşedintelui BCE este, în cel mai bun caz, de o inconsecvenţă extremă, iar în cel mai rău caz este demnă de o patologie de tipul Joe Biden.

Ar putea să existe, totuşi, ceva probleme cu inflaţia. Aceasta a urcat până la 4,1% în octombrie 2021, conform datelor preliminare de la Eurostat, un nivel care s-a mai înregistrat o singură dată, în iulie 2008, de la introducerea monedei euro în ianuarie 1999.

De atunci puterea de cumpărare a monedei unice a scăzut puternic, în condiţiile în care indicele armonizat al preţurilor de consum a crescut cu 48,3% până în octombrie 2021 (vezi graficul 2).

Aşa arată "stabilitatea" preţurilor din zona euro, pe fondul unei creşteri medii anuale de 1,6%, aflată semnificativ sub nivelul de 2%, folosit de BCE şi alte bănci centrale drept "etalon" al stabilităţii preţurilor.

După ce a recunoscut că "etapa curentă a inflaţiei ridicate va dura mai mult decât ne-am aşteptat la început", preşedintele BCE a declarat că se aşteaptă la un declin al inflaţiei anul viitor. Prognoza a fost obţinută, foarte probabil, prin datul în bobi, având în vedere istoricul penibil al prognozelor "ştiinţifice" de la BCE.

După ce a precizat că în cadrul şedinţei de politică monetară "am vorbit despre inflaţie, inflaţie, inflaţie", preşedintele Lagarde a enumerat cauzele identificate ale fenomenului, care au fost plasate în două categorii: redresarea post-pandemie, care are loc pe fondul unor deficite de echipamente, materiale şi forţă de muncă, şi situaţia de pe piaţa energiei.

În ceea ce priveşte preţurile energiei, preşedintele BCE a subliniat că sunt determinate de factori precum situaţia stocurilor de combustibili, vântul, situaţia lucrărilor de întreţinere din Norvegia, cererea din China şi situaţia furnizării gazelor din Rusia.

Da, Christine Lagarde chiar a dat vina pe vânt pentru inflaţia din zona euro, mai precis pe lipsa acestuia, care a însemnat imobilizarea centralelor eoliene.

Nu s-a amintit nimic despre dezechilibrarea gravă a relaţiei dintre cerere şi ofertă, în condiţiile în care cererea a fost stimulată artificial cu ajutorul politicii monetare.

"Totul contribuie la creşterea inflaţiei, cu excepţia tiparniţei noastre monetare", a rezumat analistul financiar Sven Henrich declaraţiile preşedintelui BCE.

Acesta este contextul în care aşteptările inflaţioniste ale consumatorilor şi investitorilor nu mai sunt "ancorate" conform dorinţelor conducătorilor Băncii Centrale Europene. Probabil că tot vântul este de vină şi pentru ruperea acestor ancore.

Ultimele date ale Comisiei Europene arată că indicele aşteptărilor inflaţioniste pentru următoarele 12 luni din zona euro a crescut până la 40 de puncte în octombrie 2021, cel mai ridicat nivel din luna mai 1993 (vezi graficul 3).

Nici investitorii nu cred că inflaţia mare din zona euro este un fenomen trecător şi îşi ajustează aşteptările.

"Pieţele nu cred că eforturile preşedintelui BCE vor tempera pariurile tot mai agresive privind majorarea dobânzilor anul viitor", a scris Bloomberg după conferinţa de presă a băncii.

Astfel, orizontul primei majorări a dobânzii pentru facilitatea de depozit de către BCE a fost adus în octombrie 2022 din decembrie 2022, iar creşterea aşteptată este de 20 de puncte de bază, până la -0,3%.

"Pieţele cred că Lagarde joacă la cacealma", a declarat şeful departamentului valutar de la Credit Agricole pentru Bloomberg.

Dar dacă nu este vorba despre cacealma, ci doar despre un sentiment al neputinţei, respectiv acel tip de sentiment al neputinţei pe care îl încearcă orice cetăţean european confruntat cu absurdul legilor şi deciziilor guvernamentale din ultima perioadă?

La o întrebare despre scăderea ritmului achiziţiilor de obligaţiuni guvernamentale prin tipărire, Christine Lagarde a precizat că nu este vorba despre temperarea programului de relaxare cantitativă PEPP (Pandemic Emergency Purchase Programme) ci despre calibrarea acestuia în cea mai bună tradiţie a "nouvorbei" din romanul "1984" al lui George Orwell.

Deoarece şi "nouvorba" de la BCE pare să nu mai aibă cuvinte şi expresii cu conotaţii negative, succesul politicilor monetare este garantat.

Un jurnalist a dorit să afle care sunt pre-condiţiile necesare pentru ca BCE să revină la normalitate.

"Nu sunt sigură ce înseamnă politici normale", a răspuns doamna Lagarde.