Influenţa pernicioasă a corporaţiilor globale asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului (III)

7. Companiile sunt cu atât mai responsabile pentru implementarea drepturilor omului cu cât sunt mai mari şi mai pregnante la nivel global. Este o obligaţie de rezultat , iar nu o chestiune de simplă diligenţă, de aplicare voluntară a principiilor de sorginte morală ale dreptului.

Corporaţiile care pun propriul profit deasupra drepturilor omului şi care dislocuiesc, exploatează şi pun în pericol viaţa omului de rând trebuie să fie făcute responsabile pentru această opţiune răuvoitoare şi infracţională.

Rolul corporaţiilor şi al managerilor acestora în faptele sistematice de încălcare a drepturilor omului, mai ales când este vorba de implicarea lor în dictaturi, regimuri teroriste sau în războaie, trebuie supus anchetelor penale.

Crimele contra umanităţii nu se prescriu, nici măcar pentru că sunt comise de corporaţii.

Crimele contra umanităţii se comit şi de către marile companii.

În Franţa se derulează ample anchete penale contra unor corporaţii franceze, cum ar fi Lafarge, care au sprijinit dictatura siriană şi au făcut afaceri cu, ba chiar au mituit pentru contracte, lideri ai ISIS¹.

În ciuda numeroaselor atacuri teroriste contra locuinţelor civililor, contra şcolilor, spitalelor şi pieţelor publice şi contra avioanelor sau a vaselor, atacuri conduse sau tolerate de puterea politico-militară din Arabia Saudită, corporaţii cu sediul în Europa sau în SUA au continuat să aprovizioneze cu arme regimul saudit şi să cumpere ţiţei ori acţiuni de la cea mai mare companie din lume, Aramco, o corporaţiei petrolieră saudită.

Încălcările grave şi extinse teritorial şi temporal ale drepturilor omului depăşesc sfera intereselor individuale ale celor direct afectaţi. Aceste încălcări denotă greşeli de sistem, structurale, antrenând riscuri sistemice care vizează întregi naţiuni sau chiar omenirea, la scală globală. Mai mult chiar, aceste încălcări depăşesc sfera juridicului şi a muncii avocatului, trecând în terenul sociologiei, al psiholigiei, al filosofiei şi chiar al artei. De exemplu, prin artă se poate comunica în modalităţi care merg cu mult dincolo de graniţele unui discurs juridic, politic sau filosofic, întrucât utilizează un limbaj emoţional şi pătrunde direct în subconştientul colectiv.

A evidenţia în mod onest crimele comise de guverne, actori statali şi corporaţii este o primă condiţie necesară sancţionării faptelor celor care încalcă drepturile omului şi este o şansă primordială, sine qua non, ca justiţia să fie înfăptuită în favoarea celor afectaţi. Devolarea acestor fapte, judecarea lor, reparaţiile acordate victimelor, ar avea şi efect disuasiv - oricine ar fi tentat de încalcări ale drepturilor omului (sau să fie, din interes pecuniar, politic ori geo-strategic, complice la astfel de fapte) ar trebui să se teamă de implacabilitatea aceloraşi sancţiuni.

8. Spionajul permanent căruia marile corporaţii tehnologice ne supun pentru a extrage de la noi date cu caracter personal, transformate în estimări comportamentale şi "produse predictive", a determinat o incredibilă diluare a unor drepturi pe care le consideram, până nu demult, imuabile şi garantate de stat. În mod masiv, sub efectul dictaturii digitale, dispar drepturi şi libertăţi.

Consimţământul nostru, ca subiecte ale supravegherii continue şi ubicue, ne este fabricat, iar voinţa canalizată. Noul nume al "libertăţii" e supunerea, căci e pentru "siguranţa noastră" de animăluţe înfricoşate şi ipohondre, auto-ferecate în colivie. Noul nume al cunoaşterii este informarea din sursă unică, oficială, etichetată de către verificatorii faptelor ca fiind "adevărul".

Drepturile omului sunt în pericol de dispariţie sau de neutralizare în condiţiile de dezvelire totală şi permanentă a emoţionalităţii şi a patrimoniului nostru. Ca nişte păpuşi sentimentale (emotional puppets) ajungem să credem că deciziile insinuate în subconştientul nostru de controlorii panoului de monitorizare sunt chiar deciziile noastre libere şi conştiente. Ca nişte stăpâni ne-diligenţi ai bunurilor noastre (malus pater familias) nu prindem de veste când suntem expropriaţi.

Iată, în prescurtare, cum ne pierdem aceste drepturi:

(i) corsarii internetului practică auto-împroprietărirea prin ocupaţiune asupra datelor noastre cu caracter personal, fără ca marea majoritate a populaţiei să fie conştinentă de asta; omul obişnuit e capabil să abandoneze multe în schimbul unei gratuităţi sau al comodităţii de a butona telecomanda;

(ii) dreptul de proprietate este limitat sau chiar negat de reglementări ipocrite privitoare la evaziunea fiscală, spălarea de bani, corupţie, activităţi teroriste etc., de care sunt vinovate în mod promordial corporaţiile multinaţionale, care deţin resursele materiale şi financiare necesare lansării în astfel de activităţi; dacă există luare de mită, este pentru că există dare de mită, adică o acţiune ilegitimă pe care cel cu bani îşi cumpără un loc în faţă în competiţia economică şi socială, un privilegiu, o rentă sau o exclusivitate, adică posibilitatea de a face şi mai mulţi bani;

(iii) înlocuirea banilor peşin cu cei electronici şi, curând, înlocuirea banilor înşişi cu moneda digitală emisă de băncile centrale (CBDC) erodează treptat, până la aneantizare, dreptul de proprietate individuală - banii de azi, aşa cum îi ştim, devin vouchere de valoare fixă şi cu perioade scurte de valabilitate, iar produsele şi serviciile care pot fi cumpărate cu banii de azi nu vor mai putea fi cumpărate decât după criteriile şi specificaţiile "monedei" digitale, stocate de banca centrală; de exemplu, un cetăţean cu un rating social redus nu va mai putea cumpăra decât acele produse sau servicii la care se "califică"; un cetăţean care nu s-a "imunizat" nu va mai putea cumpăra decât de la comercianţi care se află în cercul redus în care se poate mişca, în aşa fel încât să nu îi "infecteze" pe alţii; un dizident politic sau religios nu va mai putea cumpăra nimic, căci nu va mai putea purta pecetea digitală, fiind aruncat extra muros; ironic, chiar şi băncile comerciale vor dispărea, de vreme ce rolul lor în încasări, plăţi, depozite şi creditare va fi eliminat;

(iv) digitalizarea total(itar)ă va duce, în final, la aneantizarea libertăţii de opinie şi de credinţă şi va determina înlăturarea dreptului la protecţia vieţii private şi de familie şi a dreptului la demnitate, în favoarea unor drepturi colective incerte şi iluzorii, cu titulari auto-mandataţi să reprezinte "comuitatea" în persoana tehnocraţilor de stat/corporaţie (care sunt şi interşanjabili).

9. De aici necesitatea de a introduce în Constituţie bariere ale abuzului corporatist de putere, mai ales că statul se îngemănează cu/pleacă genunchiul în faţa corporaţiilor transnaţionale. Statul devine o corporaţie în cadrul căreia profitul se privatizează iar pierderile se socializează. Statul nu se mai preocupă de responsabilitate când vine vorba de neo-feudalii economiei globale de azi.

Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, la care România este parte din 1994, a fost concepută şi adoptată, în varianta curentă, pentru abuzurile de putere şi încălcările drepturilor omului şi ale libertăţilor cetăţeneşti de către stat, dar nu şi de către corporaţii, ceea ce este o gravă lacuna a reglementării şi garda lăsată/scut lipsă care se întorc mereu contra cetăţeanului de rând, cel pe umerii căruia se urcă şi corporaţiile - dictator, se finanţează şi statul abuziv/vătaf al corporaţiei.  

Corporaţia - cetăţean, corporaţia - putere în stat, ar trebui să fie supusă acestui principiu din preambulul Statutului Consiliului Europei:

"Valorile spirituale şi morale sunt moştenirea comună a popoarelor europene şi sursa reală a libertăţii individuale, a libertăţilor politice şi a statului de drept, principii care formează orice democraţie adevărată".