Ingka Investments cumpără un parc fotovoltaic în România

F.D.
Companii / 26 octombrie 2023

Ingka Investments cumpără un parc fotovoltaic în România

Ingka Investments, divizia de investiţii a Grupului Ingka, achiziţionează un parc fotovoltaic de 300MWp gata de construcţie în România, ca parte a angajamentului său faţă de un viitor al energiei regenerabile. Investiţia totală în proiectul fotovoltaic se ridică la peste 200 de milioane de euro, conform unui comunicat de presă al companiei.

Potrivit sursei citate, proiectul fotovoltaic este situat în judeţul Dâmboviţa şi are o capacitate totală de 300MWp. Odată operaţional, spre sfârşitul anului 2025, va putea produce suficientă energie regenerabilă pentru echivalentul a aproximativ 170.000 de gospodării din România.

"Suntem mândri să anunţăm această iniţiativă importantă pentru România, unde deja avem atât o prezenţă, cât şi un angajament pe termen lung. Dezvoltarea parcului fotovoltaic este un pas către producţia de energie regenerabilă în regiunea judeţului Dâmboviţa, dar şi o şansă pentru Ingka Investments să contribuie la obiectivele ţării cu privire la mixul energetic şi consumul de energie regenerabilă pentru 2030.

Cu ajutorul propriului parc solar, ne dorim să facem energia regenerabilă disponibilă de-a lungul întregului lanţ valoric IKEA şi în toate zonele în care ne desfăşurăm activitatea", a declarat Peter van der Poel, Managing Director, Ingka Investments.

Grupul Ingka deţine deja 9 parcuri eoliene în România, cu o capacitate totală de 171 MW. Construcţia parcului solar în judeţul Dâmboviţa va reduce şi mai mult amprenta climatică prin creşterea producţiei proprii Ingka de energie regenerabilă în această zonă. Acest lucru va permite Grupului Ingka să ofere energie regenerabilă unui număr mai mare de furnizori locali din lanţul valoric extins, arată sursa citată.

Ingka Investments şi-a propus să investească 6,5 miliarde de euro pentru a sprijini în proporţie de 100% consumul de energie regenerabilă. Din această sumă, 4 miliarde de euro sunt deja investite în proiecte de energie regenerabilă din domeniul energiei eoliene şi solare.

Grupul Ingka deţine 594 de turbine eoliene şi 29 de parcuri solare în 19 ţări şi peste 1 milion de panouri solare pe acoperişurile magazinelor şi depozitelor IKEA. Împreună, acestea au o capacitate de producţie de peste 5 TWh, echivalentul consumului anual de energie electrică a peste 1,25 milioane de gospodării europene.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb