Afacerile din comerţul cu amănuntul, cu excepţia celui cu autovehicule şi motociclete, au crescut în primele nouă luni cu 6,9%, ca serie brută, susţinute în special de vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun, în urcare cu 16,3%, pe fondul reducerii TVA la alimente de la 1 iunie, potrivit unui comunicat de presă al INS.
Totodată, vânzările de carburanţi pentru autovehicule în magazine specializate au urcat cu 5,4%, iar cele de produse nealimentare cu 0,6%, se arată în comunicatul citat.
Ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, afacerile din comerţul cu amănuntul au urcat cu 6,4%, pe fondul creşterii vânzărilor de produse alimentare, băuturi şi tutun (15,4%), comerţului cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (5%) şi vânzărilor de produse nealimentare (0,8%), transmite sursa citată.
În septembrie, afacerile au scăzut pe ansamblu faţă de august cu 0,6%, ca serie brută, după ce vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun s-au diminuat cu 5,1%, iar cele de carburanţi pentru autovehicule în magazine specializate cu 3,9%. În schimb, vânzările de produse nealimentare au crescut cu 5,5%.
În funcţie de seria ajustată, afacerile au urcat cu 1,7%. Astfel, vânzările de produse nealimentare au sporit cu 2,7%, cele de produse alimentare, băuturi şi tutun cu 1,2%, iar vânzările de carburanţi pentru autovehicule în magazine specializate cu 0,7%.
Comparativ cu septembrie anul trecut, cifra de afaceri din comerţul cu amănuntul a avut un avans de 12%, ca urmare a creşterilor înregistrate la vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (27,6%), vânzările de produse nealimentare (5,2%) şi la comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (4,6%), potrivit datelor INS.