INS: În trimestrul 3, numărul mediu de pensionari a scăzut cu 10.000

Ioana Dogaru
Macroeconomie / 16 decembrie 2015

Numărul mediu de pensionari în trimestrul III al anului în curs a ajuns la 5,297 milioane de persoane, în scădere cu 10.000 persoane faţă de trimestrul precedent, iar raportul dintre numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat şi cel al salariaţilor a fost de 10 la 10, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Pensia medie lunară a fost de 893 lei, mai mare cu 0,1% faţă de trimestrul precedent, iar pensia medie de asigurări sociale de stat a fost de 886 lei. Raportul dintre pensia medie de asigurări sociale de stat pentru limită de vârstă cu stagiu complet de cotizare (fără impozit şi fără contribuţia de asigurări sociale de sănătate) şi câştigul salarial mediu net a fost de 58,2% (comparativ cu 58,6% în trimestrul precedent), potrivit datelor INS.

Indicele pensiei medii reale faţă de trimestrul precedent, calculat ca raport între indicele pensiei nominale pentru calculul pensiei reale şi indicele preţurilor de consum a fost de 102,2%, precizează INS într-un comunicat de presă.

Raportul dintre numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat şi cel al salariaţilor prezintă variaţii semnificative în profil teritorial, de la numai 5 pensionari la 10 salariaţi în Municipiul Bucureşti la 17 la 10 în judeţul Giurgiu, conform sursei citate.

Pensia medie de asigurări sociale de stat a variat cu discrepanţe semnificative în profil teritorial, ecartul dintre valoarea minimă şi cea maximă depăşind 400 de lei (711 lei în judeţul Giurgiu faţă de 1.122 lei în Municipiul Bucureşti), potrivit INS.

Conform sursei citate, pensionarii de asigurări sociale deţin ponderea majoritară (99,9%) în numărul total de pensionari. Pensionarii de asigurări sociale de stat reprezintă 88,4% în totalul celor de asigurări sociale.

Pe categorii de pensii, numărul pensionarilor pentru limită de vârstă a fost preponderent (74%) în cadrul pensionarilor de asigurări sociale. Pensionarii cuprinşi în categoriile de pensii - anticipată şi anticipată parţial-au reprezentat 2%.

Numărul total al beneficiarilor prevederilor OUG nr.6/2009 privind instituirea pensiei sociale minim garantate (actual - indemnizaţie socială), în trimestrul III 2015, a fost de 624.100 persoane, din care: 492.200 persoane din sistemul asigurărilor sociale de stat, reprezentând 10,5% din totalul pensionarilor din această categorie; 131.900 persoane din rândul pensionarilor proveniţi din fostul sistem pentru agricultori, reprezentând 28,9% din totalul acestora, arată datele INS.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
transilvaniainvestments.ro
IBC SOLAR
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9737
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4826
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2884
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8899
Gram de aur (XAU)Gram de aur370.5328

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
citiesoftomorrow.ro
govnet.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb