Instanţa de la Cluj i-a dat câştig de cauză lui Valer Marian în procesul de daune morale intentat de Sorin Blejnar

A.C.
Anticorupţie / 23 octombrie 2014

Curtea de Apel Cluj a pronunţat recent o hotărâre definitivă şi irevocabilă în procesul de daune morale intentat senatorului Valer Marian de către fostul preşedinte al ANAF, Sorin Blejnar, potrivit unui comunicat remis azi redacţiei din partea senatorului Valer Marian.

Prin decizia penală pronunţată în data de 8 octombrie 2014, în dosarul nr. 2233/296/2011, Curtea de Apel Cluj a admis recursul senatorului Valer Marian,a desfiinţat hotărârea prealabilă a Tribunalului Cluj şi a respins integral pretenţiile reclamantului Sorin Blejnar, confirmând astfel veridicitatea acuzelor lansate la adresa acestuia prin declaraţii şi interpelări parlamentare, se arată în sursa citată.

În martie 2011, Sorin Blejnar a formulat o acţiune civilă împotriva senatorului de Satu Mare, Valer Marian, prin care i-a solicitat acestuia daune morale de un milion de euro, referitor la anumite afirmaţii privind implicarea fostului preşedinte al ANAF în activităţi de contrabandă şi de corupţie, formulate prin declaraţii şi interpelări parlamentare. Acţiunea lui Blejnar a vizat în principal acuzele aduse prin declaraţia intitulată "Apel către procurorii DNA: Nu-l lăsaţi în pace pe Sorin!" , care a pornit de la intervenţia preşedintelui Traian Băsescu pe lângă fostul ministru al Finanţelor, Sebastian Vlădescu: "Lasă-l te rog în pace pe Sorin".

În urma cererii de strămutare formulate de reclamantul Sorin Blejnar, procesul a fost strămutat de la Judecătoria Satu Mare la Judecătoria Cluj-Napoca. În februarie 2013, Judecătoria Cluj-Napoca a respins acţiunea reclamantului Sorin Blejnar, cu motivaţia că afirmaţiile făcute la adresa acestuia sunt veridice. Blejnar a declarat apel, pe care, în martie 2014, Tribunalul Cluj l-a admis parţial, obligându-l pe senatorul Valer Marian la plata de daune morale în valoare de 5.000 lei.

"Având în vedere că soluţia Tribunalului Cluj era nelegală şi netemeinică, întrucât nu a ţinut cont de toate probele administrate în cauză, şi că existau suspiciuni că membrii completului de judecată care au pronunţat soluţia erau simpatizanţi ai PDL, fostul partid de guvernământ care l-a promovat şi susţinut pe fostul preşedinte al ANAF, senatorul Marian a declarat recurs, care, aşa cum am arătat mai sus, a fost admis de Curtea de Apel Cluj", se mai arată în comunicat.

Fostul şef ANAF a declarat, ieri, la ieşirea din sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) că a venit să aducă anumite înscrisuri care să le fie folositoare procurorilor într-un dosar.

"Am venit să pun la dispoziţia procuraturii anumite înscrisuri în posesia cărora am intrat cu privire la o cauză aflată în lucru. Sper să fie folositoare şi să se afle adevărul. Sunt documente de dată recentă. Am intrat în posesia unor înscrisuri pe care le-am predat azi prin proces verbal celor de la DNA", a precizat Blejnar.

Potrivit unor surse judiciare citate de presă, documentele aduse de Sorin Blejnar se referă la dosarul de evaziune fiscală privindu-l pe Codruţ Marta, fostul său şef de cabinet.

În iulie, Blejnar şi fostul şef al Autorităţii Vamale, Viorel Comăniţă, au fost trimişi în judecată de procurorii DNA, într-un dosar de evaziune fiscală, constituire şi sprijinire a unui grup infracţional organizat. Cei care ar fi trebuit să scoată la lumină faptele de corupţie din economie şi să reducă evaziunea sunt învinuiţi de procurori că au vândut motorină fără documente, prejudiciind statul cu 56 de milioane de euro.

Comunicatul DNA precizează: "În perioada 2011-2012, inculpaţii Nemeş Radu, Nemeş Diana Marina, Guliu George, Chirvăsitu Dumitru, Buliga Mihai, Jugănaru Andrei Florin, Preda Dumitru, Moldovan Ovidiu Ioan şi Ghişe Pavel Dumitru au constituit un grup infracţional organizat în scopul săvârşirii de infracţiuni de evaziune fiscală prin sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale aferente unor tranzacţii cu aproximativ 90.000 de tone de motorină comercializate sub aparenţa unor produse petroliere inferioare. Grupul a fost sprijinit în diferite modalităţi de Marta Codruţ Alexandru, Blejnar Sorin, Comăniţă Viorel, Secăreanu Florin, care reprezentau palierul de protecţie, precum şi de Vrînceanu (fostă Cozma) Mariana, Belba Nicolae, Ionescu Lucian, care se aflau în subordinea celorlalţi membri şi executau dispoziţiile acestora, cunoscând scopul urmărit".

Acest caz are legătură şi cu dosarul "Motorina", în care Blejnar a fost trimis în judecată pentru infracţiuni similare. În ambele dosare, urmărirea faţă de Sorin Blejnar a început în anul 2012.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb