Insuportabilul sentiment al manelismului în faţa crizei

Fără număr! Fără număr! Acesta este "strigătul de luptă" al băncilor centrale şi guvernelor în faţa virusului care a blocat economia mondială.

Din Canada până în Australia, băncile centrale au redus dobânzile şi au injectat lichiditate pe piaţa interbancară. Dobânda de politică monetară din Canada a fost redusă chiar de două ori, de fiecare dată cu 0,5 puncte procentuale, în ultimele două săptămâni. Decizia nu are niciun sens, dar asta nu împiedică autorităţile să sublinieze că va ajuta eco­nomia.

În Norvegia, banca centrală a anunţat, pe lângă reducerea dobânzii cu 0,5 puncte procentuale, până la 1%, şi reducerea amortizorului anticiclic de capital cu 1,5 puncte procentuale, până la 1%, iar banca centrală a Suediei a anunţat că va acorda companiilor credite de 500 de miliarde de coroane (circa 50 de miliarde de dolari) prin intermediul băncilor. În acelaşi timp, autoritatea de supraveghere financiară a anunţat reducerea amortizorului anticiclic de capital până la 0%, de la 2,5%.

Pieţele aşteptau o nouă reducere a dobânzii şi de la Federal Reserve, la şedinţa de politică monetară din această săptămână. Banca centrală americană s-a lăsat, însă, cuprinsă de panică mult mai repede şi a anunţat nu doar scăderea masivă a dobânzilor, a doua din ultimele două săptămâni, ci şi repornirea tiparniţei pentru cumpărarea de titluri guvernamentale şi ipotecare cu o "valoare" cumulată de 700 de miliarde de dolari. A urmat o scădere masivă a cotaţiilor de pe pieţele futures şi oprirea tranzacţiilor pentru indicii burselor americane.

Dar nu trebuiau să crească toate, în condiţiile în care Fed-ul a depăşit aşteptările? Poate că tocmai aici este problema: depăşirea aşteptărilor a fost interpretată ca un semnal al panicii.

"Când oamenii vor realiza că Fed-ul este incapabil să administreze economia, atunci va începe cu adevărat criza", a scris analistul american Martin Armstrong pe blogul său. Armstrong estimează că Federal Reserve va reveni la misiunea sa originală, aceea de a oferi pieţei "bani flexibili" prin cumpărarea directă a obligaţiunilor companiilor. După cum explică analistul american, "injectarea banilor în bănci a eşuat, deoarece băncile nu au creditat economia, pe fondul lipsei de încredere", iar "reducerea dobânzilor a eşuat, deoarece oamenii nu împrumută dacă nu au încredere în viitor".

"Dobânzile nu reprezintă cea mai mare problemă acum, iar Fed-ul poate anunţa o nouă reducere, care însă nu va conta", scrie şi analistul Jim Rickards, autorul cărţilor "Războaiele valutare" şi "Moartea banilor", pe contul său de Twitter. În opinia sa, "problema o reprezintă lichiditatea, însă Federal Reserve nu înţelege diferenţa".

Problema lichidităţii nu este, din păcate uşor de rezolvat. După anunţarea operaţiunilor repo de 500 de miliarde de dolari de către banca centrală americană, Martin Armstrong a scris pe blogul său că "nu sunt decât o glumă, la fel cum a fost şi reducerea dobânzii", deoarece "dobânzile cresc în astfel de panici pe fondul reticenţei băncilor de a oferi credite în faţa creşterii masive a riscului de credit, precum şi a scăderii cererii de credite".

Pieţele au considerat insuficiente şi măsurile anunţate de Banca Centrală Europeană, iar rezultatul a fost cea mai mare cădere zilnică a indicelui bursier Stoxx 600. "Liderii europeni sunt sub presiune după ce salva de la BCE nu a adus calmarea pieţelor", a scris Bloomberg.

Declaraţiile ulterioare ale preşedintelui BCE, Christine Lagarde, conform cărora "nu suntem aici pentru a închide spread-uri", au făcut şi mai mult rău şi au generat reacţii deosebit de dure din partea oficialilor italieni.

Pentru a tempera căderea Bursei de la Milano, autorităţile de la Roma au decis interzicerea vânzărilor short pentru acţiunile listate la Milano. Era de aşteptat ca până acum "autorităţile" de supraveghere să cunoască faptul că vânzările short nu sunt principalul vinovat pentru căderea burselor, mai ales în condiţiile actuale. Dimpotrivă, vânzările short au un rol important în oprirea căderii, pe fondul cumpărării acţiunilor pentru acoperirea acestor poziţii.

După cum explică Martin Armstrong, căderea precipitată este rezultatul fenomenului cunoscut sub numele "no bid", adică lipsa ofertelor de preţ din partea posibililor cumpărători.

Cu toate acestea, apelurile pentru noi acţiuni ale băncilor centrale nu contenesc. "În rugăciunile traderilor, băncile centrale au luat locul lui Dumnezeu", a declarat un analist citat de Zerohedge.

Şi la noi au fost lansate apeluri pentru reducerea dobânzii de politică monetară. Din păcate, efectele vor fi, în cel mai bun caz, inexistente, iar în cel mai rău caz pot fi extrem de negative, pe fondul creşterii aversiunii faţă de risc şi a unor eventuale vânzări forţate ale activelor în goana după obţinerea, cu orice preţ, a lichidităţii.

Toate acestea indică creşteri ale cos­turilor de finanţare, cu efecte directe asupra restructurării forţate a unei economii slăbite de financializarea promovată de BNR şi de politicilor fiscale dezastruoase.

După o perioadă bună de ezitare, care i-a supărat pe "partenerii" europeni, autorităţile de la Berlin au anunţat că vor ignora regulile bugetare, chiar dacă pot apărea probleme constituţionale, şi vor cheltui oricât va fi necesar pentru limitarea efectelor crizei.

"Germania promite cash nelimitat", a scris Bloomberg, în condiţiile în care ministrul de finanţe Olaf Scholz a declarat că "nu vor exista limite pentru banii disponibili, iar Germania s-ar putea împrumuta suplimentar pentru finanţarea cheltuielilor".

În plus, este evaluată şi relaxarea regulilor fiscale de către Comisia Europeană, care ar permite excluderea măsurilor excepţionale din calculul deficitelor bugetare. Din păcate, excluderea unor împrumuturi guvernamentale din deficitele bugetare sau datoria publică nu anulează şi obligaţia de rambursare a acestora.

Intrarea Germaniei în "hora" celor care strigă "Fără număr!" a fost ultima piedică în calea "experimentării" depline a insuportabilul sentiment al manelismului în faţa crizei.

În cartea "Manele in Romania: Cultural Expression and Social Meaning in Balkan Popular Music", publicată în 2016 de editura Rowman & Littlefield, antropologul Vintilă Mihăilescu analizează fenomenul "manelismului" în capitolul "Turbo-Authenticity, An Essay on Manelism".

"Este posibil ca muzicienii romi, doar câteva sute cel mult, să transforme radical o întreagă societate, sau este mult mai realist să considerăm că o societate deja "manelizată' şi-a găsit mijlocul de exprimare în manele, adică "manelismul' este cel care a dat naştere manelelor şi nu invers?", întrea­bă profesorul Mihăilescu, care abordează apoi şi legătura dintre "manelism şi visul secret al barosanului omnipotent".

Oare nu un astfel de vis l-a mânat şi pe "barosanul" Mario Draghi să promită că BCE va face totul pentru salvarea euro, chiar şi prin încălcarea prevederilor din tratatele europene, iar acel "totul" a inclus şi pornirea tiparniţei?

Se pare că efectele economice pe termen lung nu au contat atunci, iar acum nimeni nu doreşte să facă doar o scurtă pauză în toată frenezia "programelor de salvare" pentru a evalua modul în care s-a ajuns aici.

Într-un articol despre "manelismul politic", din martie 2014, în revista Dilema Veche, profesorul Mihăilescu citează din "opera" lui Florin Minune: "Pumnii mei minte nu are, sparge tot ce-i stă în cale". Oare nu este aceasta cea mai bună caracterizare a politicii monetare din zona euro în ultimul deceniu?

Pandemia declanşată de extinderea virusului COVID-19 reprezintă doar catalizatorul pentru o criză financiară, care are potenţialul să se transforme într-o depresiune economică globală fără precedent istoric.

"Colapsul a venit pe fondul unei supraevaluări istorice a activelor financiare", a scris recent analistul Sven Henrich, iar "coronavirusul îi pedepseşte brutal pe cei care au crezut povestea expansiunii permanente".

Pentru Henrich, mult mai rău este faptul că "vizibilitatea este zero, în condiţiile în care nimeni nu ştie cum să evalueze efectele prăbuşirii veniturilor, pe fondul închiderii efective a tot mai multor ţări".

Dincolo de această supraevaluare a activelor, există şi povara aproape generalizată a datoriilor nesustenabile, atât la nivelul sectorului privat cât şi la nivelul sectorului guvernamental, o povară care nu mai poate fi dusă de economia reală.

Acesta este "corpul bolnav" al economiei mondiale şi de aceea efectele coronavirusului sunt atât de devastatoa­re.

Aici s-a ajuns după decenii de "intervenţii" asupra unor organisme economice tot mai slăbite, a căror "sănătate" aparentă a fost menţinută prin politici tot mai iresponsabile, aplicate de "barosanii omnipotenţi" din băncile centrale şi guverne.