Domeniul cultural ne oferă o veste bună la începutul acestui an şi un motiv de mândrie. Sebastian Androne a fost desemnat compozitorul anului în cadrul International Classical Music Awards - ediţia 2022.
Sebastian Androne (32 ani) este unul dintre cei mai cunoscuţi compozitori ai tinerei generaţii. Lucrările sale au fost interpretate în Europa, Asia şi Australia, de ansambluri foarte cunoscute, precum BBC Singers sau Orchestra Tonhalle din Zurich. Androne este laureatul a peste 20 de concursuri de compoziţie, printre care Golden Eye Award 2018, Tenso Young Composers Awards 2015 şi Concursul George Enescu 2014. A studiat la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, dar şi la Birmingham şi Paris, iar în prezent se perfecţionează la Zurich. Potrivit juriului ICMA: "Compozitorul român Sebastian Androne este un adevărat talent, dovedind creativitate şi versatilitate atât în lucrări de muzică contemporană, cât şi coloanele sonore compuse pentru cinema şi teatru. Născut în 1989, a studiat în România, Franţa, Marea Britanie şi Elveţia. Este laureatul a câteva dintre cele mai importante concursuri internaţionale pentru compozitori, precum International Film Music Competition din Zurich (2018). Muzica înseamnă comunicarea cu publicul: acesta este credo-ul său artistic, exprimat în cele aproape 100 de lucrări scrise până în prezent". Remy Franck, preşedintele juriului, a vorbit despre selecţie: "Juriul internaţional şi independent a selectat câştigătorii dintr-o listă cu 377 nominalizări şi o mare varietate de artişti şi case de discuri. Câştigătorii noştri reprezintă expresia celui mai înalt profesionalism artistic, iar lista lor arată că juriul nostru nu se mulţumeşte cu o analiză superficială a industriei muzicale, ci analizează în profunzime. Lista câştigătorilor cuprinde nume cunoscute, dar şi mai puţin cunoscute, reprezentând nu mai puţin de 17 case de discuri". Dirijorul Adam Fischer a câştigat Lifetime Achivement Award; clarinetistul şi dirijorul Martin Fröst este Artistul anului. Violoniştii italiani Gennaro Cardaropoli şi Julian Kanrath sunt Tânărul artist al anului, respectiv, câştigătorul Discovery Award. Château de Versailles Spectacles este casa de discuri a anului, iar Special Achivement Award sunt premiile care revin dirijorului Pierre Cao şi pianistului Michael Korstick.
Câştigătorii vor primi trofeele la Gala premiilor ICMA ce va avea loc la Philharmonie din Luxembourg pe 21 aprilie, eveniment ce cuprinde şi un concert în care vor evolua parte dintre câştigători, alături de Orchestra Filarmonicii din Luxembourg, condusă de Adam Fischer. În cadrul galei ICMA din 21 aprilie, Sebastian Androne va prezenta lucrarea "The Dark Blue Flower", a cărei premieră românească va avea loc pe 6 mai 2022, în cadrul unui concert al Orchestrei Naţionale Radio, inclus în cadrul Stagiunii Euroradio 2021-2022. Sebastian Androne este primul compozitor român care reuşeşte performanţa de a fi premiat de juriul ICMA.
International Classical Music Awards sunt printre cele mai cunoscute şi apreciate premii ale industriei discografice internaţionale.