Intervalul de preţ pentru listarea Thyssenkrupp Nucera, sub aşteptări

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional / 26 iunie 2023

Intervalul de preţ pentru listarea Thyssenkrupp Nucera, sub aşteptări

Gigantul siderurgic german Thyssenkrupp AG şi compania italiană Industrie De Nora au stabilit, vineri, intervalul de preţ pentru oferta publică iniţială (IPO) a joint-venture-ului lor Thyssenkrupp Nucera sub valoarea aşteptată, anunţă Reuters.

Conform sursei citate, până la 30,3 milioane de acţiuni ale producătorului de hidrogen Nucera vor fi oferite investitorilor la un preţ cuprins între 19 euro (20,76 dolari) şi 21,50 euro fiecare, ceea ce îi oferă companiei o valoare de piaţă cuprinsă între 2,4 şi 2,7 miliarde de euro. Unele surse citate de Reuters spuneau, la începutul săptămânii trecute, că Nucera ar trebui să fie evaluată la peste 3 miliarde de euro.

Potrivit Nucera, perioada de derulare a ofertei este 26 iunie -5 iulie, prima zi de tranzacţionare a acţiunilor fiind programată pentru 7 iulie.

Planurile de listare a diviziei Nucera, societate mixtă deţinută în proporţii de 66%-34% de Thyssenkrupp şi De Nora, au fost puse în aşteptare anul trecut din cauza condiţiilor nefavorabile de pe pieţe, generate de războiul din Ucraina şi de criza din energie. În luna septembrie 2022, oficialii Thyssenkrupp considerau că "pieţele sunt prea nervoase pentru o listare rapidă a diviziei Nucera", dar confirmau că o ofertă publică iniţială a acestei afaceri continuă să fie scenariul preferat. Atunci, compania a precizat: "Chiar dacă acum considerăm că mediul pieţei de capital este destul de nefavorabil pentru o listare rapidă, IPO rămâne opţiunea preferată pentru Nucera. Continuăm să monitorizăm îndeaproape evoluţiile".

Când planurile pentru listarea Nucera au fost comunicate pentru prima dată, în 2021, analiştii au evaluat divizia între 3 şi 6 miliarde de euro.

"Suntem pe drumul cel bun şi credem că Thyssenkrupp Nucera este pregătită pentru IPO cu modelul său de afaceri atractiv şi tehnologia pentru producţia de hidrogen verde pe scară largă", spune acum CEO-ul Nucera, Werner Ponikwar.

Acesta conduce Thyssenkrupp Nucera din 1 iulie 2022. Anterior a ocupat funcţia de director general al Linde Hydrogen FuelTech GmbH, o subsidiară a Linde Plc. Thyssenkrupp Nucera are ca obiectiv să accelereze producţia de hidrogen verde la scară industrială. Cu tehnologia sa, compania le permite clienţilor săi să obţină neutralitatea climatică.

Nucera intenţionează să investească încasările din IPO în afacerile sale de electroliză. Veniturile brute din vânzarea de noi acţiuni Nucera sunt estimate la 500 - 566 de milioane de euro, potrivit companiei.

Filiala de finanţare a BNP Paribas şi PIF - fondul suveran din Arabia Saudită - s-au angajat să subscrie acţiunile Nucera, în timp ce Citigroup şi Deutsche Bank acţionează drept coordonatori la nivel global pentru tranzacţie.

Nucera este noul nume al subsidiarei Thyssenkrupp Uhde Chlorine Engineers (UCE), iar pe partea afacerilor cu hidrogen, compania estimează vânzări între 900 de milioane şi un miliard de euro până în 2026. IPO-ul Nucera este prima listare care are loc în Germania după luna februarie, când acţiunile companiei de găzduire web IONOS au debutat la Bursa din Frankfurt.

Coproprietarul Nucera, De Nora, a reuşit să se listeze cu succes în iunie 2022.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb