Întrunire a Consiliului Economic şi Social pentru a aviza proiectul de creştere a salariului minim

Adina Lateş
Macroeconomie / 29 decembrie 2015

Consiliul Economic şi Social s-a întrunit în această după-amiază pentru a aviza proiectul de hotărâre a Guvernului privind creşterea salariului minim la 1.250 de lei începând de la 1 mai, în condiţiile în care miercuri, în ultima şedinţă a Guvernului, ar trebui adoptat acest act normativ, transmit surse din presă.

Preşedintele CNS "Cartel Alfa", Bogdan Hossu, a anunţat, azi, că Guvernul a înaintat un proiect de hotărâre privind creşterea salariului minim la 1.250 de lei, începând din 1 mai, dar şi indexarea automată care va ţine cont de coşul minim şi de inflaţie, propunere cu care sindicate sunt de acord.

Liderul sindical a precizat că Guvernul a înaintat proiectul de hotărâre care prevede această majorare marţi dimineaţă, iar această propunere este agreată de sindicalişti pentru că se recuperează parţial pierderea din primele patru luni ale anului în care salariul minim la rămâne la 1.050 de lei.

Bogdan Hossu a mai spus că proiectul prevede şi indexarea automată care va ţine cont de coşul minim de consum, de inflaţie şi de parametrii generali, ceea ce permite un mecanism de creştere în perioada următoare.

Preşedintele "Cartel Alfa" a mai spus că, spre deosebire de anii trecuţi, documentul transmis de Guvern nu mai face discriminare pentru sectorul bugetar, în sensul că salariul minim garantat în plată reprezintă salariul de bază minim plătit fiecărui salariat bugetar.

Consiliul Economic şi Social (CES) a fost convocat în această după-amiază pentru a aviza proiectul de hotărâre de Guvern.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
transilvaniainvestments.ro
IBC SOLAR
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9737
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4826
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2884
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8899
Gram de aur (XAU)Gram de aur370.5328

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
citiesoftomorrow.ro
govnet.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb