Early Game Ventures (earlygame.vc) anunţă o nouă rundă de investiţii de 500.000 de euro în Meetgeek.ai (meetgeek.ai), un startup de tehnologie care construieşte un asistent AI ce ajută echipele să preia controlul asupra şedinţelor lor, conform unui comunicat remis redacţiei. Robotul înregistrează, transcrie şi rezumă automat conversaţiile dintre participanţi. Astfel, salvează timp prin evidenţierea momentelor cheie ale întâlnirilor, precum concluziile, îngrijorările exprimate, sarcinile asumate de participanţi şi multe alte informaţii utile din timpul acestora.
Potrivit sursei citate, în ultimul an, compania a investit semnificativ în dezvoltarea produsului, lucrând îndeaproape cu sute de organizaţii. Platforma este disponibilă pe Zoom, Google Meet şi Microsoft Teams, suportă mai multe limbi (inclusiv româna) şi are deja impact asupra operaţiunilor zilnice a peste 500 de companii din SUA şi UE.
Înregistrarea şi salvarea automată a momentelor importante oferă siguranţă si permite participanţilor să se concentreze pe calitatea conversaţiilor. Rezumatul generat automat, trimis prin e-mail la finalul întrunirilor ajută echipele să evite şedinţele opţionale şi să-şi elibereze astfel calendarul. Analiza conversaţiilor ajută participanţii şi managerii să înţeleagă cât de eficiente sunt şedintele echipelor lor şi să ia măsuri pentru a le îmbunătăţi.
Meetgeek este folosit frecvent de echipele de vânzări, specialiştii în recrutare de personal şi consultanţi, dar este foarte util şi pentru întâlniri interne sau pentru predarea cursurilor. Utilizatorii apreciază mai ales abilitatea Meetgeek de a declanşa fluxuri de lucru automate cu ajutorul cărora pot salva înregistrările întâlnirilor, dar şi momentele cheie, în aplicaţii precum CRM, ATS sau de gestionare a sarcinilor (task management), subliniază sursa citată.
Această rundă de investiţie sprijină demersurile companiei de a-şi creşte rapid baza de clienţi şi de a dezvolta tehnologia în continuare. Compania angajează în mod activ profesionişti în marketing digital, business developers sau ingineri software, cu misiunea de a redefini cultura şedinţelor în companii.
Dan Huru, co-fondator şi CEO al Meetgeek:
"Este o oportunitate imensă în piaţă şi acum este momentul perfect pentru a face parte din echipa noastră. Am parcurs un drum lung în construirea unui produs foarte competitiv, dar este încă suficient de devreme pentru a avea un impact semnificativ. Observăm o piaţă înfometată, gata să fie educată şi în căutare activă de soluţii pentru a automatiza şi eficientiza şedinţele de la un capăt la altul. Există o cerere mare şi ne dorim să livrăm rapid soluţii. Acest lucru ne ţine în priză şi ne motivează", spune el.
Cristian Munteanu, Managing Partner al Early Game, subliniază: "Meetgeek.ai este adoptat rapid de companiile care doresc să capteze momentele importante din conversaţii, să-şi optimizeze procesele de vanzari sau de recrutare. Suntem mândri de ceea ce a realizat echipa pana acum de la prima noastră investiţie şi suntem încrezători că pot deveni un jucător global cheie în acest spaţiu. Vedem această tehnologie care schimbă jocul devenind noul standard pentru telemuncă sau sistemul de lucru hibrid."
Echipa DLA Piper, formată din Cristina Bucur şi Ciprian Frandeş, a asigurat asistenţa juridică a tranzacţiei, inclusiv setul de documente necesar întregului proces.
EGV a anunţat prima investiţie de 150.000 EUR în Meetgeek.ai în aprilie 2021, se mai arată în comunicat.