Investitorii STK Emergent şi-au făcut asociaţie ca să contracareze campania de dezinformare

N.I.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 13 august 2008

Un grup de investitori ai fondului închis de investiţii STK Emergent a înfiinţat Asociaţia pentru Protecţia Inves-titorilor pentru a contracara campania de dezinformare care a survenit pe parcursul procesului de listare la Bursă a fondului, a anunţat, ieri, noua asociaţie.

"În calitate de investitori, înţelegem să luăm atitudine faţă de cei care, prin metode imorale şi ilegale, atentează la integritatea investiţiei. Ne exprimăm public susţinerea faţă de administratorii fondului STK Emergent, adică echipa STK Financial, condusă de domnul Nicolae Pascu", se arată în comunicatul asociaţiei, preluat de Newsin.

Totodată, investitorii STK Emergent solicită consiliului de administraţie al Bursei de Valori Bucureşti (BVB) să consolideze în mod practic decizia luată în 29 iulie de admitere la tranzacţionare a titlurilor fondului închis de investiţii STK Emergent Cluj-Napoca.

"În ceea ce ne priveşte, vom face tot ce depinde de noi, inclusiv în instanţă, pentru a ne proteja investiţia făcută şi împotriva manipulării pe piaţă", se mai arată în comunicatul investitorilor.

STK Financial l-a reclamat recent pe preşedintele casei de brokeraj SSIF Broker, Petru Prunea, la Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) pentru manipularea pieţei, prin dezinformarea investitorilor cu privire la fondul închis de investiţii STK Emergent.

Administratorii fondului au afirmat săptămâna trecută că Petru Prunea a răspândit prin intermediul mass-media informaţii false în legătură cu fondul închis de investiţii STK Emergent, societatea care îl administrează - STK Financial - şi conducerea acesteia.

"Petru Prunea a desfăşurat, începând cu luna februarie 2008, o amplă campanie de dezinformare a investitorilor cu privire la Fondul închis de investiţii STK Emergent. În plus, deşi este membru al Consiliului Bursei, domnul Petru Prunea s-a antepronunţat în mod public înainte de decizia acestuia referitor la admiterea la tranzacţionare a fondului STK Emergent", se arăta atunci în comunicatul societăţii.

De asemenea, administratorii fondului au menţionat că l-au dat în judecată pe Petru Prunea pentru diseminarea de informaţii false.

Prunea spune că infiinţarea asociaţiei poate ajuta piaţa de capital să devină mai credibilă

"Este foarte bine că investitorii STK şi-au făcut asociaţie pentru că vor supraveghea mai bine activitatea fondului, pentru ca, după ce STK va intra la tranzacţionare, să fie un câştig pentru Bursă. E bine că îşi fac asociaţie pentru că va ajuta întreaga piaţă de capital să fie mai credibilă", a declarat Petru Prunea, preşedintele Broker Cluj, citat de Newsin.

"Uniunea Europeană ne obligă să culegem şi să ne informăm despre companiile care urmează să fie admise la cota Bursei, să obţinem informaţii de pretranzacţionare care să ne ajute la stabilirea corectă a preţului", a adăugat Prunea, motivându-şi votul negativ dat în Consiliul Bursei faţă de admiterea la tranzacţionare a fondului închis de investiţii.

Şeful Broker Cluj a invocat în sprijinul votului din Consiliul Bursei acţiunea în justiţie a unui acţionar al STK împotriva conducerii fondului.

De asemenea, Prunea spune că administratorii fondului nu au adus în Consiliul Bursei informaţii privind vânzătorul unui teren şi preţul tranzacţiei, motivând că sunt confidenţiale.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb