Preşedintele Klaus Iohannis i-a invitat luni, începând cu ora 17:00, la Palatul Cotroceni, pe premierul Dacian Cioloş, guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu, şi pe liderii partidelor parlamentare, pentru a doua rundă de consultări pe tema situaţiei create în urma referendumului din Regatul Unit al Marii Britanii, potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.
"Aşa cum a anunţat încă de la finalul săptămânii trecute, preşedintele României doreşte să îi informeze pe participanţii la întâlnire cu privire la concluziile Consiliului European, care a avut loc la Bruxelles, în perioada 28 - 29 iunie. În cadrul consultărilor, preşedintele Klaus Iohannis va propune înfiinţarea unui grup de lucru, care să evalueze impactul deciziei Marii Britanii asupra ţării noastre, să identifice măsurile care se impun în acest context, cât şi oportunităţile care pot apărea pentru România în situaţia creată", se arată în comunicat.