Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a declarat că Horaţiu Potra, aflat în prezent în Dubai, poate fi extrădat pe baza unor înţelegeri bilaterale, având în vedere că între România şi Emiratele Arabe Unite nu există un tratat de extrădare, informează Digi24. Potra, fiul său şi o rudă au fost daţi în urmărire generală după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a emis mandate de arestare în lipsă pe numele lor. Aceste mandate sunt legate de un dosar în care au avut loc percheziţii la apropiaţi ai lui Călin Georgescu.
"Există proceduri de extrădare atât pe baza unor tratate, cât şi pe baza înţelegerilor bilaterale. Ministrul Justiţiei din fiecare ţară poate negocia pentru astfel de extrădări, în funcţie de acordurile mutuale. Este o chestiune care ţine de ministrul Justiţiei", a explicat Predoiu.
Potrivit Poliţiei Române, Horaţiu Potra, fiul său Dorian şi Alexandru Potra au fost daţi în urmărire generală după ce instanţa a emis mandate de arestare preventivă pe numele lor, fiind cercetaţi pentru tentativă de comitere a unor acţiuni împotriva ordinii constituţionale, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, precum şi a regimului materiilor explozive.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 03.03.2025, 17:53)
cea mai buna intelegere este sa te dam pe tine in locul lui
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 03.03.2025, 17:55)
A fugit eroul…
Urmează Calinut!