Iohannis: "Dacă noi, europenii, nu reuşim să ajutăm Ucraina şi Moldova, înseamnă că am pierdut"

T.B.
Politică / 1 iunie 2023

Iohannis: "Dacă noi, europenii, nu reuşim să ajutăm Ucraina şi Moldova, înseamnă că am pierdut"

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, într-o conferinţă de presă susţinută după summitul Comunităţii Politice Europene din Republica Moldova, că în cazul în care statele europene nu reuşesc să ajute Ucraina şi Moldova, înseamnă că au pierdut, conform news.ro.

"Dacă noi, europenii, nu reuşim să ajutăm Ucraina şi Moldova, înseamnă că am pierdut. Atât de simplu este. Dar acesta nu este singurul motiv pentru care ajutăm Ucraina şi Moldova. O facem fiindcă aşa este corect, fiindcă, după părerea noastră, ei sunt parte din Europa democratică, ei sunt o parte din comunitatea noastră şi aici deja putem să ne dăm seama care este plus-valoarea acestui format european şi de aceea am subliniat în deschidere, statele europene democratice - fiindcă mai este cineva, dar nu este democratic şi nu a fost invitat -, deci Moldova şi Ucraina sunt dintre ai noştri. Iar în ce priveşte Summitul NATO, sigur, se vor discuta variantele care sunt posibile, însă un aşa-numit road map sau un calendar vom vedea dacă este util sau nu sau dacă mai degrabă ar induce nişte reacţii nedorite din altă parte. Această chestiune a fost discutată chiar în panelul în care am fost până acum câteva minute, împreună cu preşedintele Zelenski, cu preşedintele Consiliului European, Preşedintele Franţei şi alţii. Vom lua o decizie până la Summit", a afirmat Klaus Iohannis, într-o conferinţă de presă susţinută, joi, după participarea la summitul Comunităţii Politice Europene din Republica Moldova.

Şeful statului a adăugat că securitatea are mai multe faţete şi este în interesul nostru şi al tuturor ca Republica Moldova să fie şi să rămână stabilă.

"Dar pot să vă spun ce am spus şi acolo, important este să se simtă Ucraina cu garanţii din partea noastră că o ajutăm până când învinge şi ucrainenii să fie convinşi şi după Summitul NATO că noi îi considerăm că sunt alături de noi şi noi alături de ei. Acelaşi lucru este valabil, evident, şi pentru Moldova. Ar fi greşit să ne concentrăm doar pe aspectul de integrare europeană. Securitatea are multe faţete. Mă gândesc nu neapărat la securitatea militară în acest sens, fiindcă Moldova s-a declarat neutră, dar vorbim, de exemplu, de securitate energetică, de stabilitatea statului şi aşa mai departe, şi este interesul nostru, al tuturor, ca Moldova să fie şi să rămână stabilă", a completat preşedintele Iohannis, potrivit news.ro.

Opinia Cititorului ( 6 )

  1. cu banii profesorilor

    Johanis , va fi reoprezentant UE ptr refacere Ucraina .

    Statut diplomatic, casa la Bruxeless, 14000 euro/ luna, capra cu el , paza etc 

    Acest președinte a făcut totul pentru alții, nimic pentru România și romani.

    Poate la anul alegem politicieni cu o idee mai "buni" ?!

    ... Moldova si atat!

    “noi, europenii”

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb