Iohannis l-a eliberat din funcţie pe judecătorul Stan Mustaţă

Elena Deacu
Anticorupţie / 16 martie 2015

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat astăzi decretul privind eliberarea din funcţia de judecător la Curtea de Apel Bucureşti a lui Stan Mustaţă, în prezent suspendat din funcţie ca urmare a trimiterii în judecată.

Cotroceniul anunţă că Iohannis a semnat un "Decret privind eliberarea din funcţia de judecător la Curtea de Apel Bucureşti a domnului Stan Mustaţă, în prezent suspendat din funcţie ca urmare a trimiterii în judecată pentru săvârşirea, cu intenţie, a unor infracţiuni, având în vedere lipsa avizului Consiliului Superior al Magistraturii pentru menţinerea în funcţie după vârsta de 65 de ani".

Stan Mustaţă este cercetat, în prezent, sub control judiciar. Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au admis săptămâna trecută, pe 10 martie, contestaţia sa cu privire la măsura arestului la domiciliu, astfel că aceasta a fost înlocuită cu măsura controlului judiciar.

Judecătorul este judecat pentru luare de mită şi trafic de influenţă, alături de el fiind deferită justiţiei şi grefiera Mariana Curea, tot de la Curtea de Apel Bucureşti.

În acest dosar sunt trimişi în judecată, însă în stare de libertate, şi Ion Boraciu, Florian Alexandru şi Ciprian Moraru.

Potrivit anchetatorilor, în 2013, Mustaţă, Boraciu şi Alexandru au constituit un grup infracţional organizat, sprijinit de Curea, în scopul săvârşirii unor infracţiuni de corupţie judiciară, urmărind obţinerea de beneficii materiale.

Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a decis, în 8 mai 2014, să îl suspende din magistratură pe judecătorul Stan Mustaţă.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8074
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2778
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8878
Gram de aur (XAU)Gram de aur420.3419

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb